Program facilitat de Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei, Săptămâna Educației Globale a ajuns la cea de-a nouăsprezecea ediție, desfășurată în perioada 18 - 26 noiembrie, tema din acest an fiind „Lumea mea depinde de noi”. Educația globală, care cuprinde mai multe forme educaționale - pentru dezvoltare, referitoare la drepturile omului, interculturală, pentru pace și soluționarea conflictelor, se bazează pe înțelegerea problemelor fundamentale ale cetățeniei globale.

Școlile beiușene au marcat, prin diverse activități, Săptămâna Educației Globale. Ținând cont de mini-vacanța de 30 Noiembrie și 1 Decembrie, cei de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” au organizat un moment cultural-artistic dedicat Zilei Naționale a României. Corul „Armonia” a prezentat un program de cântece și poezii dedicate aniversării Marii Uniri, iar profesorul de istorie Dan Ispas a evocat contribuția beiușenilor la crearea României Mari. Colegiul Național „Samuil Vulcan” a găzduit, pe parcursul a două zile - joi și vineri, un simpozion dedicat evoluției comunităților evreiești din Transilvania, în special din Bihor, precum și ororilor Holocaustului, organizatoarea manifestării fiind profesoara Elena Ojică.

În prima zi a simpozionului, câțiva elevi de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” și Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” au prezentat lucrări despre lumea evreiască din Oradea și Beiuș, evidențiind contribuția evreilor la dezvoltarea economică a celor două orașe, precum și la înflorirea culturală a acestora. Un material inedit a fost cel al lui Răzvan Foncea, elev la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, care a vorbit despre ecologizarea vechiului cimitir evreiesc din Beiuș, acțiune realizată, în urmă cu câțiva ani, de un grup de elevi ai școlii menționate, coordonat de profesorii Dan Ispas și Jemima Fenesi.

Cea de-a doua zi a manifestării dedicate comunităților evreiești din Ardeal și evocării Holocaustului, a avut ca moment central lansarea unei noi creații a reputatului prozator și poet bihorean Pașcu Balaci, volum intitulat „Călăilor, vreau să trăiesc! In memoriam Éva Heyman”.

Éva Heyman s-a născut la 13 februarie 1931, la Oradea. La treisprezece ani, Éva a scris un jurnal în care descrie viața din ghetoul orădean, de unde este deportată în lagărul de concentrare Auschwitz, fiind gazată 17 octombrie 1944. După război, mama Évei a recuperat jurnalul și l-a publicat la Budapesta, în 1948. Ulterior, au fost publicate traduceri în alte limbi, inclusiv în română, Éva Heyman fiind denumită și Anne Frank a Oradiei.