Când se sărbătorea Marea Unire a românilor, la 1 Decembrie 1918, Liceul Român Unit din Beiuș, ctitorit de episcopul luminist Samuil Vulcan, prin actul fundațional din 6 octombrie 1828, avea 90 de ani.

Marea Unire din 1918 a însemnat un moment al împlinirilor, pentru că mai mulți profesori de la Beiuș au fost solicitați de Consiliul Dirigent să contribuie la organizarea și dezvoltarea învățământului românesc din Transilvania.

Conștient de experiența acumulată de profesorii beiușeni, episcopul patriot Dimitrie Radu a pus ,,la îndemâna Consiliului Dirigent o samă din puterile didactice de la școlile din Beiuș”, cum frumos se exprimă prof. Constantin Pavel în lucarea sa Școlile din Beiuș, din 1828, p. 274.

Astfel, în anul 1919, liceul din Beiuș l-a trimis pe prof. dr. Alexandru Pteancu ca inspector șef al învățământului secundar din Regiunea a II-a cu sediul la Oradea Mare, iar în 1925 a fost numit inspector general la Ministerul Instrucțiunii. În această calitate, profesorul acesta din Vulcania beiușeană a contribuit ca împuternicit al Statului Român, alături de intelectualii și de noua administrație din Satu Mare, la organizarea liceului românesc ,,Mihai Eminescu” în spațiul fostului Gimnaziu Catolic și Liceul Regesc Catolic, construit în 1912 prin munca țăranilor români majoritari în zona Sătmarului. Actualul Colegiu Național ,,Mihai Eminescu” sărbătorea în 3 și 4 octombrie 2019 cei 100 de ani ai existenței sale la care am fost invitați câțiva profesori vulcaniști, ducându-le eminescienilor sătmăreni salutul nostru.

În același an, 1919, prof. dr. Ioan Ossianu a fost numit director al Liceului ,,Simion Bărnuțiu” din Șimleu; prof. dr. Petru Hetco a ajuns director al Liceului ,,Papiu Ilarian” din Târgu Mureș. Tot la ,, Papiu Ilarian” a devenit director și Ioan Cheri, după ce trecuse ca director al Liceului ,,Aurel Vlaicu” din Orăștie. După Târgul Mureș a ajuns director al Liceului ,,Vasile Lucaciu” din Carei, de unde a trecut la cele veșnice în 1937.

Prof. dr. Gheorghe Hetco a fost numit, în 1919, director al Liceului ,,Gheorghe Șincai” din Baia Mare. La același liceu de stat a ajuns profesor și Ioan Iepure din 1923. În 1922, prof. Alexandru Nuțiu a fost numit profesor la Liceul ,,Emanuil Gojdu” din Oradea, iar în 1924 a fost numit director la Liceul de Stat din Salonta.

L-m lăsat la urmă pe profesorul-preot Paul Voștinariu cu studii teologice și în domeniul științelor naturale, care în 1919 a fost numit director al Liceului de Fete ,,Oltea Doamna” din Oradea Mare, care în perioada 14-18 octombrie in anno Domini 2019 sărbătorește centenarul, acum ca școală gimnazială în urma restructurării din anul 1959, adică de acum 60 de ani, când clasele de liceu au ajuns la fostul  Liceu nr.4, actualul Colegiu Național ,,Mihai Eminescu”, din urbea de pe Crișul Repede.

Sărbătorirea centenarului Colegiului Național ,, Emanuil Gojdu”, a Școlii Gimnaziale ,,Oltea Doamna” din Oradea despre care am aflat foarte multe lucruri foarte frumoase  din presa bihoreană, precum și centenarul Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” din Satu Mare la care am participat m-au îndemnat să scriu în grabă aceste rânduri, pentru a mă încadra în actualitate, fiind plecat o perioadă din țară. În timp ce îmi exprimam aceste gânduri, încercam, fără a reuși deplin, să-mi explic cum niște școli cu repere atât de însemnate pe axa timpului, cum sunt Colegiul Național ,,Samuil Vulcan” Beiuș și aceste vestite școli centenare din Oradea, nu au putut găsi niște punți de legătură, mai cu seamă după 1989, când ne-am fi putut folosi de Libertas Decembri sintagma din versurile poetului latin Horațius din Satire II, 7, 4-5 – Age libertate Decembri utere! (Hai folosește-te de libertatea lui decembrie) Versurile horațiene se refereau la libertatea sclavilor romani față de stăpânii lor în timpul Saturnaliilor (16-24 decembrie). Pentru noi sintagma Libertatea lui Decembrie trimite la sfârșitul anului 1989, când am dobândit slobozenia de a acționa după dorință (ad. libitum), vorbind și scriind fără cenzură.

Armonia vocilor (concordia vocum ) din școlile noastre s-ar fi putut și chiar se poate justifica prin iluștrii profesori și elevi care au trecut prin acestea de-a lungul anilor și, cu deosebire, după Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Numărul lor este foarte mare, dar m-aș referi doar la Teodor Neș, Mircea Malița, Titus Liviu Roșu și Emil Roșescu, despre care puțini știu că a fost director aici în Vulcania în perioada 1.09-18.10.1948.

Dacă legăturile dintre școlile noastre din Beiuș și Oradea ar fi fost mai strânse sau dacă măcar cele existente înainte de decembrie 1989 s-ar fi păstrat, am fi colaborat mai mult în acest an centenar al școlilor orădene. Am fi putut arăta lumii mai evident ce ne-a legat în perioada 1919-2019, am fi putut arăta mai clar că noi și voi, dragi colegi din Oradea, suntem, fără falsă modestie, urmași demni ai unor înaintați iluștri, că cei 100 de ani scurși de atunci aduc aminte de istoria ce ne leagă pe toți de vremea în care românii hotărâseră să-și înalțe seva ființei spirituale la lumina unor școli proprii, că prin aceste școli zbuciumul martirilor noștri, în drumul lor spre curți împărătești străine, a încetat, iar ele, școlile noastre, au început să-și facă datoria civică și pedagogică, contribuind la desăvârșirea deșteptării noastre naționale, continuând lupta pentru pământ și limbă, cum foarte frumos se exprima un director gojdist la una din aniversările Vulcaniei noastre.

 Sărbătoarea acestor centenare acum, când Colegiul Național ,,Samuil Vulcan” Beiuș împlinește 191 de ani, îmi oferă prilejul unei frumoase urări adresate elevilor și profesorilor școlilor centenare orădene: SALUTEM AD HONOREM SCIENTIAE PATRIAEQUE NOSTRAE ROMANIA! (Sănătate pentru onoarea științei și patriei noastre România!) din partea directorilor, profesorilor și elevilor vulcaniști, precum și din partea subsemnatului.