Era prin anul 1984 când l-am cunoscut pe Mircea Nistreanu. Nu avea decât vreo 33 de ani şi era deja şeful Şantierului Hidrotehnic de la Tileagd. Contrar aparenţelor, era un om delicat, tandru, cu gusturi rafinate, care îşi depăşea cu mult condiţia de şantierist, de bază, de manager actual. Nu avea răbdare cu prostia omenească, cu legislaţia încâlcită uneori, dorea să se înconjoare de oameni competenţi, buni profesionişti, să preia problemele, să zic aşa, din zbor, să urmărească întotdeauna finalitatea subiectelor abordate.

Un alt moment pe care mi-l amintesc este cel al înfiinţării firmei Repcon. Era o altă etapă în viaţa lui Mircea Nistreanu, o lua din nou de la zero. În afară de minte, de bune intenţii şi o dorinţă nebună de a face ceva, nu prea avea nimic. Astăzi, dacă vorbeşti despre Nistreanu, vorbeşti de Repcon, iar dacă vorbeşti de Repcon, vorbeşti instantaneu de Nistreanu. Musai să spun că "atunci" când a pornit această firmă erau nu puţini, ci foarte puţini, cred că doi au pus bazele înfiinţării: ing. Mircea Nistreanu şi regretatul ing. Aurel Zimbran. Nu avea mulţi cunoscuţi, mulţi prieteni, era greu de tot, ca la orice început.
Îmi mai amintesc că iarna lui 2003 fost una adevărată, cu zăpadă până în brâu, mijloacele de transport în comun erau blocate, circulaţia îngreunată, autoritatea locală făcea greu faţă situaţiei. Se punea în pericol siguranţa cetăţeanului, care nu putea ajunge la serviciu, elevii la şcoală. Ce mai, o adevărată nebunie, iar prognoza meteo era în favoarea iernii şi în defavoarea autorităţilor locale, în primul rând. Nu mai reţin exact ziua întâi, a doua, de viscol, dar într-o dimineaţă mă trezesc cu Mircea în birou şi intră direct în problema care-l frământa:
"Mă prietene, hai du-mă până la primar!"
"Dar ce vrei tu cu primarul, ce treabă ai tu cu el?"
"Vreau să ies cu maşinile, cu utilajele mele, adică ale firmei, să degajăm zăpada de pe drumuri şi să o transportăm afară din oraş."
"Şi ce vrei în schimb?
"Nu vreau nimic, măi omule! - s-a răstit el. Tu nu vezi ce-i în oraş?" "Vreau să ajut, să fie ordine, să poată lumea să-şi vadă de treabă în linişte."
"Domnule, primarul nu este în localitate."
"Atunci, hai la viceprimar!"
Încerc să dau de viceprimar, dar sunt nevoit să-i dau o veste proastă: nu este nici viceprimarul.
"Atunci, cine conduce, mă, oraşul ăsta? Tu ce eşti aici? Dă-mi aprobare!"
Dupâ câteva insistenţe telefonice, am reuşit să-l contactez pe primar, care pe loc mi-a dat undă verde şi mână liberă pentru această acţiune. Aşa se face că Mircea Nistreanu, împreună cu salariaţii, cu utilajele proprii au lucrat câteva zile bune în folosul comunităţii şi pare-mi-se că s-au ales doar cu un articol în ziar pentru ceea ce făcuse pentru oraş
Mircea Nistreanu a avut numeroase participări la activităţile sociale, de caritate pentru bătrâni, oameni fără adăpost, copiii străzii, tineri proveniţi din instituţii de ocrotire socială, activităţi constând în donaţii de haine, încălţăminte, produse alimentare, lenjerie de pat, cearceafuri, perne, pături şi câte şi mai câte lucruri pe care le-a donat cu inima deschisă. Are o sensibilitate aparte pentru oamenii aflaţi la necaz, aflaţi în suferinţă, se bucură dacă poate face un bine, dacă poate ajuta. Negreşit, de sărbătorile religioase, Sfintele Sărbători de Paşte şi Sărbătorirea Naşterii Domnului Iisus Christos, de Crăciun, a contribuit cu alimente şi îmbrăcăminte pentru categoriile de persoane la care m-am referit mai sus.
Mircea Nistreanu a rămas acelaşi, aşa cum l-am cunoscut în urmă cu peste 27 de ani. Când este vorba despre oameni, despre semenii lui, despre cei aflaţi la nevoie, el sare întotdeauna. Nu cred că poate refuza pe cineva atunci când este vorba despre probleme sensibile. De altfel, el spune că este un privilegiat al sorţii, că Dumnezeu are grijă de el, îl ocroteşte şi atunci trebuie "să facă ceva", ceva mai mult pentru oameni: "Aşa îmi dictează mie conştiinţa, aşa vrea Dumnezeu", obişnuieşte să spună mereu.
Mircea Nistreanu este, din nou contrar aparenţelor, un om aprig, iute la minte, rapid în acţiune, vede întotdeauna o finalitate pentru fiecare acţiune începută şi nu orice finalitate, ci una de succes, una cu implicare efectivă şi ceea ce-l caracterizează este participarea până la final. Are un simţ deosebit al afacerilor, al banilor, are o predilecţie uimitoare, îmi spunea aşa, referindu-se la un proiect în derulare: "Azi-noapte, m-am gândit la chestia asta, ce zici?" Şi începea să îmi povestească ce-a gândit el, cum a gândit, cu lux de amănunte. Ca de fiecare dată, neîndoielnic, acea gândire de noapte schimbă datele problemei, schimbă proiectul pe la părţile esenţiale, dacă nu pe de-a întregul...


Până la urma urmei, la cei 60 de ani pe care i-a bătut pe muchie, Mircea Nistreanu lasă ceva în urma lui. Se vede treabă că nu a făcut umbră pământului degeaba, poate oricând, în orice moment, aştepta cu fruntea sus bilanţul contabilităţii divine pe pământ. Iar acesta, cu siguranţă, va fi unul pozitiv! Până atunci, însă, un sincer La mulţi ani, cu sănătate. Că, restul, le-om duce toate...

Ionel VILA, secretarul municipiului Oradea