În timpul de după „mărțișor”, luna reînvierii la viață, la întâlnirea dintre „Prier” și „Florar”, în ziua de calendar de 8 mai, a anului 2020, doamna profesoară Maria Dalea, directoarea învățământului beiușean în școlile urbei, a plecat spre titularizare la „Catedra Cimitirului din Deal”, ocupându-și locul în șirul iluștrilor dascăli ai „Școalelor din Beiuș”.

Se va așeza, și aici, la pupitrul directorial, alături de distinșii înaintași: Ioan Buteanu, Vasile Dumbravă, Vasile Ștefănică, dar și alături de directorii generației postbelice: Vasile Pop, Letiția Romanceanu, Maria Cureș, Ioan Iova, Cornel Pop, Nicolae Boc....

De aici, de la „Catedra Cimitirului din Deal”, profesoara de limba și literatura română, directoarea școlilor (Casa Pionierilor, Școala Medie nr. 2, Liceul Pedagogic, Liceul Samuil Vulcan) ne învățătorește despre viață și moarte, încercând să ne convingă, prin faptele vieții sale, că moartea nu este doar încetarea definitivă a vieții, că prezența în noi a ideii de moarte este „semnul inteligenței”. Ne determină să fim de acord cu gânditorii moderni, pentru care existența umană nu este doar „viață organică”.

Aproape toate religiile din lume vorbesc despre „moartea trupului”, dar și despre momentul „judecății de apoi”, ca moment al „renașterii spiritului întru Dumnezeu”.

Acesta este  „scopul ultim” al vieții despre care vorbea episcopul greco-catolic Ioan Suciu, ridicat la înălțimea altarelor.

Judecata de apoi este întâi cea omenească și apoi vine judecata cerească. Viața prezentă este o „ unealtă prin care pregătim fericirea în viața viitoare” (Ioan Suciu). Această judecată de apoi, omenească, îi „ îngroapă în uitare pe cei care n-au făcut nimic”, în viața lor, și le deschide porțile neuitării celor care au avut o „prezență totală în viață, printr-un maxim de activitate”.

În comunitatea Beiușului, doamna Maria Dalea a fost personajul, apoi personalitatea istoriei locale. Și-a trăit viața plenar, acționând cu toată energia în direcția spre care voința domniei sale și împrejurările au orientat-o.

Pe parcursul vieții, doamna Maria Dalea a cunoscut starea de mulțumire, care era uneori aproape deplină, generând ceea ce se cheamă fericire.

Își fericea viața, încercând să facă binele pe care îl dorea, eliminând orice rău care ar fi putut să-i întunece mulțumirea. Simțea și mărturisea că binele pe care îl vrea să-l facă trebuie să fie necesar, să fie dăruit împrejurului, adică să fie comunitar, fără a fi cineva exclus de la dobândirea binelui oferit.

De la pupitrul directorial, a condus evoluția învățământului beiușean aproape 40 de ani, din jumătatea de secol în care a fost dascăl, bazându-se mereu pe conexiuni și relații interumane, de la egal la egal, refuzând condiția de director-subaltern.

În relația sa cu colegii, profesori, dar și cu elevii, ocolea, cu succes diplomatic, atitudinile autocrate, în favoarea unor relații democratice, admițând părerile altora, când acestea erau corecte, și, în același timp, ferindu-se de falsul altruism, iertător necondiționat al diverselor derapaje în conduita didactică.

Fiecare afirmație din fraza anterioară poate fi argumentată, și este argumentată, în amintirile profesorilor și elevilor, printr-o mulțime de exemplificări, întâmplări din realitatea imediată, trăită de profesorul și directorul Maria Dalea în ambientul didactic al acestor ani mulți, de dăscălie și directorat.   

Spațiul și specificul acestui eseu ne trimite spre încercarea de a realiza un portret caracterologic, concluzionar, al doamnei Maria Dalea. Spuneam, cu ocazia sărbătoririi celei de-a 85-a aniversări de viață a doamnei Maria Dalea, și o spun și acum. Doamna Maria Dalea a cunoscut frumusețea fără deșertăciune, curajul fără obrăznicie și puterea fără violență, trăsături pe cere Byron le considera rare, ori chiar neexistente, la specia umană. Doamna Maria Dalea a cunoscut frumusețea fizică, refuzând deșertăciunea fasoanelor, retușurilor de salon. A fost deținătoarea frumuseții sufletești, refuzând ori ocolind sulemenelile sociale și politice, ori de câte ori era posibil. Frumusețile acestea le împodobea, în evidența publică, cu floricelele expresiilor verbale, aduse din vatra părintească a satului românesc.

Doamna Maria Dalea a cunoscut curajul fără obrăznicie. Curajul de a-și asuma responsabilitățile de conducere a școlilor, în termeni democratici, într-o epocă a conducerilor dictatoriale, unde obrăznicia infatuărilor deschidea cale liberă, spre folosirea puterii cu agresivitate, aplicată cu „mănuși albe”, cum spunea papa Francisc, ori chiar cu violență fățișă.

Puterea directorului Maria Dalea, lipsită de agresivitate, se concretiza în capacitatea de a răbda adversitățile vremelnice, prin calitatea de a îndrepta mersul evenimentelor, și de a repara anumite derapaje fără violență.

Directorul Maria Dalea avea puterea de a se feri de cicăleli, atenționări, observații neplăcute, umilitoare, acide, formula de forță a doamnei director fiind: „Să știi că eu nu sunt atât de proastă, pe cât de îmbrăcată”. Acesta era un fel de ultim avertisment.

Concluzia lecției Maria Dalea, de la „Catedra Cimitirului din Deal”, pentru cei care au cunoscut-o, o găsim în următoarea afirmație: pentru doamna Maria Dalea, directorul absolut în ambientul propriei familii și al familiei didactice din Beiuș, moartea nu este doar o încetare a vieții. Este un început al amintirilor despre viața omului care a avut voința de a trăi total, ca reacție față de sentimentul morții, exprimată prin dorința de a se bucura de viață, nu numai fizic, ci și spiritual, împlinindu-se în munca intelectuală, spre binele dăruit împrejurului.

 Prof. pens. Ioan DĂRĂBĂNEANU