Sătenii din Fânaţe vor participa cu mare emoţie la sfinţirea celor două biserici ortodoxe din localitate, care se va petrece duminică, 19 iunie, printr-o slujbă oficiată de la ora 9.00, de către PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei. Va fi o mare sărbătoare a satului, comparabilă cu cea din 3 mai 2009, când s-a lansat monografia satului, „Satul Fânaţe - Case şi oameni, istorie şi tradiţii".

Situat pe Crişul Băiţei, în aval de Nucet, satul Fânaţe aparţine de comuna Câmpani. El a fost atestat documentar în anul 1600. De când se ştiu, locuitorii satului au fost creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu. Cei mai vârstnici locuitori ai satului îşi amintesc că pe locul numit Băiasca (de pe Valea Bisericii), ar fi existat odinioară o veche bisericuţă din lemn. Acest lucru este atestat documentar de Paul László, arhidiaconul românilor de rit grecesc de pe lângă episcopul romano-catolic de Oradea. Biserica are acoperiş din şindrilă şi poartă hramul "Maicii Domnului". În anul 1727, la Fânaţe, au fost preoţi Simeon şi Samuil; între anii 1757 şi 1759, preoţi la Fânaţe erau Gheorghe şi Micula. Biserica de lemn din Fânaţe, care are hramul „Sfântul Dimitrie", este una dintre cele mai vechi biserici din lemn din Bihor şi păstrează încă pictura originală din 1832 (în naos). Pe stâlpul din stânga al iconostasului este înscris, prin ardere cu fierul roşu, anul 1796; an care reprezintă momentul terminării construcţiei bisericii. Lăcaşul de cult este monument de artă. În 2007-2008, a fost restaurată, după planurile arhitectului Niels Auner, de către firma autorizată „Taina lemnului" din Deseşti, Maramureş. Fondurile au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria comunei Câmpani, prin strădania preotului paroh Dumitru Constantin Muşet. Timp de 200 de ani, această biserică a fost lăcaşul de închinare al satului. La 23 aprilie 1990, de Sfântul Gheorghe, protopopul de atunci al Beiuşului, Mihai Cios, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică la Fânaţe. Fără a dezafecta vechea biserică de lemn, toţi sătenii din Fânaţe au contribuit cu bani şi cu muncă fizică la construirea (în perioada 1990-1996) unei frumoase şi impozante biserici, din beton şi cărămidă, acoperită cu tablă de aluminiu, o adevărată catedrală născută din credinţa în Dumnezeu a acestora.

Târnosirea acestei impozante biserici s-a săvârşit la 26 octombrie 1996 de către Preasfinţia Sa episcopul Ioan al Oradiei şi un sobor de 17 preoţi. Ulterior, sub conducerea tânărului şi energicului preot Dumitru Constantin Muşet, s-a construit iconostasul, s-a instalat un clopot nou, s-a introdus încălzirea centrală în biserică, cu aeroterme, apoi cu un cazan cu lemne şi s-a pictat interiorul bisericii, de către regretatul pictor bisericesc Ioan Aron, fiu al satului. De asemenea, s-a finisat modern intrarea în biserică, s-au instalat uşile, s-au construit scările şi pridvorul de la intrare, s-au înnoit toate odăjdiile şi obiectele de cult.

Constantin BUTIŞCĂ