În cadrul campaniei de salubrizare a spaţiilor publice „Let's do it, România", sâmbătă, 26 septembrie, sute de voluntari şi-au dedicat o part de din timpul lor curăţeniei. Dacă în Oradea ploaia a încurcat planurile voluntarilor, în alte zone ale judeţului acţiunea a prins aripi.

Ştei. Aproximativ 200 de voluntari au dat curs acţiunii iniţiată de primarul oraşului Ştei, ing. Iulian Balaj, pentru o zi dedicată curăţeniei. Punctul de întâlnire a fost platoul din faţa Casei de Cultură „Miron Pompiliu", voluntarii fiind aşteptaţi, la ora 10.00, de primarul oraşului împreună cu ing. Valeria Scridon, inspector de mediu, şi Daniel Stan, inspector UAT, din cadrul primăriei oraşului, precum şi de consilierii locali Valentin Junc şi Ioan Vulciu. Într-o mică alocuţiune, Iulian Balaj le-a explicat celor prezenţi importanţa acţiunii, punctând cel mai important aspect, cel legat de păstrarea curăţeniei pe străzile urbei de către toţi cetăţenii. Am remarcat prezenţa masivă a cadrelor didactice, împreună cu conducerile celor trei instituţii de învăţământ, reprezentate de prof. ec. Ioan Mateiaş, prof. Viorica Mone, director, respectiv directoare adjunctă, şi prof. Adrian Gruie, consilier educativ, de la CT „Unirea", a prof. Cristian Andru, director la CN „Avram Iancu", precum şi a profesoarelor Georgeta Maria Muşet şi Simona Pantea, directoare, respectiv directoare adjunctă, și prof. Sanda Merce, consilier educativ, de la Şcoala Gimnazială „Miron Pompiliu", iar SC Solceta SA  fost prezentă cu câţiva muncitori, însoţiţi de ec. Monica Odeşteanu, directoarea unităţii. Toţi voluntarii au fost dotaţi cu mănuşi de protecţie şi saci, iar după ce au fost repartizaţi în mai multe grupe de lucru, au început colectarea selectivă pe străzile urbei, gunoaiele strânse fiind depozitate în incintele special amenajate pentru depozitarea acestora. Glasurile cristaline ale tinerilor participanţi, precum şi pofta deosebită de lucru au „molipsit", pe traseele făcute, mulţi localnici, dar şi pe deputatul Laza Liviu Matiuţă, care s-au alăturat acestora, în speranţa că cei câţiva trecători care i-au privit cu indiferenţă se vor ralia şi ei in viitor la astfel de acţiuni de o importanţă majoră pentru mediul în care trăim.