Un nou moment special s-a consumat cu ocazia ultimei ședințe a Consiliului Local: Înaltpreasfinției Sale Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, i-a fost decernat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș.

După cum preciza primarul Petru Mlendea-Căluș, inițiatorul acestui memorabil demers a fost cercetătorul Ioan Degău, la rându-i deținător al celei mai înalte distincții pe care autoritățile locale o pot conferi. În calitate de raportor pe această temă, primarul Mlendea-Căluș a declarat: „Pentru mine, și consider că și pentru dumneavoastră, și pentru oricare beiușean, este ceva deosebit să avem cinstea de a-l declara Cetățean de Onoare pe Înaltpreasfinția Sa.”

Consilierul local Dan Ispas a dat citire mesajului transmis, cu această ocazie, de bancherul Ioan Degău, cel care, după cum menționam, a propus autorităților locale să acorde titlul de Cetățean de Onoare mitropolitului Banatului: „Pentru Țara Beiușului este o mândrie că un vlăstar de-ai ei, născut în Petrani, a ajuns Mitropolit al Banatului. Numele său intră astfel într-o ilustră galerie de personalități ale Ortodoxiei românești, alături de Ioan Ignatie Papp, născut la Pocioveliște, în 1848, ajuns episcop al Aradului în vremea Marii Uniri și de Miron Romanul, care a văzut lumina zilei la Mizieș, în 1828, vrednic urmaș al lui Șaguna, ca Mitropolit al Ardealului. Expunerea de motive pe care o aveți la îndemână este pe deplin lămuritoare. Nu este cazul să reiau cele consemnate cu rigoare acolo, mai ales că Înaltpreasfinția Sa Ioan al Banatului este cunoscut pentru cele împlinite în două decenii de păstorire ca Episcop al Covasnei și Harghitei, între 1994-2014, iar mai înainte, ca Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim și Iordan. De șase ani este Mitropolit al Banatului, dovedindu-se același om al faptei și al credinței ortodoxe nestrămutate, un om pentru Biserică și pentru Țară. Pentru Înaltpreasfinția Sa, Țara Beiușului este vatra de suflet. L-am putut asculta în noiembrie 2018, aici, la Beiuș, cu câtă căldură a vorbit de casa părintească și părinții săi, de biserica din sat, de târgul de joia din Beiuș, de personalități care au dus faima acestor locuri. Pentru toate acestea, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al urbei Înaltpreasfinției Sale ar fi un gest onorant, de noblețe, pentru administrația locală, arătând că știe să prețuiască valorile.”

Firește, toți consilierii locali prezenți au aprobat proiectul de hotărâre referitor la „conferirea titlului de «Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș» Înaltpreasfinției Sale Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului”, iar momentul festiv dedicat acestei decizii a administrației locale a continuat cu intonarea Imnului de Stat.

Născut la 14 noiembrie 1951, la Petrani (comuna Pocola), Ioan Selejan a absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971, şi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, în 1976. IPS Ioan Selejan a urmat apoi cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1990, an în care este rânduit stareț al mănăstirii gorjene Lainici, al cărei viețuitor era de un deceniu. În perioada 1991-1994 a urmat, în paralel, două studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice şi altul în Egiptologie şi Orientalistică. În anul 1994 a fost hirotesit Arhimandrit şi numit Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, de unde a fost chemat în ţară pentru ocuparea scaunului episcopal din noua eparhie a Covasnei și Harghitei. În anul 2009 este ridicat la rangul de arhiepiscop, iar în 2014 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.

Personalitate proeminentă a spiritualității și culturii românești, IPS Ioan Selejan a fost distins cu numeroase titluri și decorații, inclusiv Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de Comandor. Fondator de instituții culturale și religioase, mitropolitul Ioan Selejan este și un reputat teolog, zeci de volume, articole și eseuri avându-l pe Înaltpreasfinția Sa drept autor sau coordonator. Recunoașterea națională și internațională a fost întregită și prin participarea la zeci de conferințe, simpozioane și sesiuni, dintre care reținem: Congresul Internațional de Teologie (București, 2015), Congresul Internaţional de Istorie a presei (Timișoara, 2016), „Ziua de rugăciune pentru pacea în lume” (2002) – eveniment organizat la Assisi (Italia) de către Oficiul de Celebrări Liturgice al Vaticanului, de faţă fiind şi Papa Ioan Paul al II-lea, Conferința ecumenică de la Palermo (Italia), din același an, Conferinţa mondială cu tema „Pacea în contextul actual mondial” – Cracovia (Polonia, 2009) sau Congresul internaţional intitulat „Căile păcii: Religii şi culturi în dialog”, organizat la Münster și Osnabrück (Germania), în anul 2017.

La finalul discuțiilor pe marginea proiectului de hotărâre menționat, profesorul Dan Ispas a mărturisit că este mândru de faptul că, în actuala legislatură, câteva personalități marcante ale culturii și științei românești au fost distinse cu titlul de Cetăţean de Onoare al Beiuşului, Înaltpreasfinției Sale Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, alăturându-i-se Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Ioan Bolovan, fost prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, membru corespondent al celui mai înalt for științific românesc și președinte al Comisiei Internaționale de Demografie Istorică, precum și baritonul Ștefan Ignat, directorul general interimar al Operei Naționale București.