Zile grele, miercuri și joi, pentru pompierii bihoreni. Aceștia au avut peste 70 de misiuni de salvare de persoane și bunuri în localitățile aflate sub incidența Codului roșu.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crișana” al județului Bihor au desfășurat pe 22 iulie, între ora 16.10, și 23 iulie, ora 02.30, peste 70 de misiuni pentru salvarea oamenilor și bunurilor acestora, în cinci localități din județ afectate puternic de fenomenele meteorologice deosebit de periculoase.

În scopul protejării populației, în zonele aflate sub incidența Codului roșu a fost transmis mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert, iar pentru optimizarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor au fost suplimentate efectivele de pompieri prin creșterea capacității operaționale la nivelul Stației de Pompieri Ștei, în al cărei raion de intervenție se află localitățile afectate de inundații, fiind, totodată, mobilizați în sprijin și pompierii Secției Beiuș.

Astfel, în interval de aproximativ 10 ore, echipajele de pompieri militari din cadrul Stației Ștei și Secției Beiuș au acționat cu șapte autospeciale de intervenție, șapte motopompe și alte echipamente și accesorii specifice unor astfel de misiuni, pentru salvarea a 11 persoane (10 adulți și un copil) aflate în pericol, pe care le-au evacuat din locuințe și transportat în locuri sigure, respectiv pentru scoaterea apei din locuințele, subsolurile și curțile a 71 de gospodării situate în localitățile Criștioru de Jos, Săliște de Vașcău, Cărpinet, Vașcău și Șuștiu.

Forțele de intervenție ale Stației de Pompieri Ștei au salvat patru persoane în Criștioru de Jos, patru persoane în Cărpinet și două în Ștei, iar pompierii Secției Beiuș au intervenit pentru salvarea unei persoane în localitatea Criștioru de Jos.

Concomitent cu acțiunile de salvare a oamenilor a căror siguranță era periclitată de viiturile produse în localitățile aflate sub incidența Codului Roșu, pompierii militari au acționat pentru salvarea animalelor din gospodăriile inundate și au evacuat apa acumulată în 27 de gospodării din Criștioru de Jos, 21 de case, beciuri  și curți din Săliște de Vașcău, din două case situate în Cărpinet, din 20 de gospodării din Vașcău, respectiv din beciul și curtea unei gospodării situate în Șuștiu.