Scăldat în prea multe lacrimi de crocodil și în prea puține de pioasă aducere aminte, folosit mai mult ca vehicul electoral decât ca loc unde viitorimea să se încarce de necesara energie creatoare izvorâtă din exemplul jertfei strămoșești, Monumentul Martirilor Bihorului de la Lunca, ridicat acolo unde Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, făuritori ai României Mari, au căzut sub loviturile unor barbari de sorginte asiatică, este acum, la mai puțin de un an de la Centenarul Marii Uniri și la numai două luni până la Ziua Națională, batjocorit chiar de cei care au dobândit această libertate prost și strâmb înțeleasă tocmai prin sacrificiul generației celor comemorați de troița de la Lunca.

După ce s-au folosit de notorietatea pe care existența „pe raza comunei” – ca să folosesc un limbaj mai „tovărășesc”, mai pe înțelesul unora – a unui veritabil spațiu de pelerinaj românesc, organizând aici manifestări cu temă patriotică anunțată, dar, de prea multe ori, cu un izbitor iz politicianist, după ce s-au „sprijinit” pe notorietatea – că renumele se obține altfel, mult mai greu! – dată de contactul cu acest loc sfânt pentru noi, românii, acum, autoritățile locale sprijină ele Troița Martirilor, de data asta la propriu, cu stive întregi de lemne care stau lipite de gardul monumentului, aruncând asupra unei întregi comunități vălul rușinii de a-și necinsti străbunii!

Cât despre vasul de toaletă aruncat lângă Troița Martirilor, acesta pare o rămășiță a „veselei” din care „înfruptă”, cu prilejul pomenitelor campanii electorale, unii dintre cei puși „în fruntea bucatelor”, cei care, în calitate de conducători, trebuie să apere și să îndemne la cinstirea înaintașilor!

Câtă dreptate avea Petre Țuțea când își striga deznădejdea prin aceste cuvinte: „Români, nu vă mai alegeți conducători care nu-și iubesc țara!”