Pentru cei care şi-au pierdut pe cineva drag în accident: - „Există viaţă şi după doliu!"
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Pentru Educaţie şi Siguranţă Rutieră (ESR) şi a beneficiat de prezenţa coordonatorului proiectului pe Bihor, Andreea Dungaru, a celuilalt vicepreşedinte al ESR, Andrei Amariţei, a şefului DSP Bihor, Daniela Rahotă, a Eugeniei Sarca din partea medicilor de familie şi a lui Carmen Oros de la Compartimentul de Igienă Şcolară.
„În 2013 România a fost pe primul loc în Europa la decese din cauze rutiere. În 2014 au fost 210 accidente grave şi 48 de decese. Proiectul are ca scop informarea cu scopul de a atrage atenţia cu privire la victimizarea prin accidente rutiere şi consecinţele de ordin psihologic ale acestora. Prin elaborarea şi distribuţia de materiale promoţionale (afişe şi pliante, crearea de clipuri informative, conferinţe tematice etc.) urmărim informarea victimelor accidentelor rutiere şi aparţinătorilor acestora despre accesul pe care îl pot avea la servicii de evaluare şi intervenţie psihologică de specialitate. Este o realitate faptul că, în urma accidentelor rutiere, victimele traversează perioade în care impactul psihic al accidentului este foarte puternic. Mai mult, aparţinătorii victimelor, nu de puţine ori copii sau tineri, trec prin anumite etape care sunt marcate de distres sau de alte modificări la nivelul stării emoţionale. Cu ajutorul unor intervenţii psihologice clinice adaptate, impactul psihic negativ al accidentului, respectiv al pierderii, va avea consecinţe mai reduse ca intensitate asupra individului, în special a celor aflaţi la vârste fragede, uşor impresionabili", a explicat Andreea Dungaru, vicepreşedinte ESR.
Pentru informarea tinerilor cu privire la victimizare, asociaţia va distribui pliante şi va sta de vorbă cu elevii din clasa a XII-a, cei care pot avea deja carnet de şofer, din Oradea, Marghita, Beiuş şi Valea lui Mihai. Pentru consiliere, cei care şi-au pierdut pe cineva drag într-un accident rutier se pot adresa cabinetului de pe strada Szigligeti Ede al lui Andreea Dungaru.
Proiectul se derulează pe un an, fondurile sunt asigurate de ESR şi beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi a DSP Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.