Așa cum este denumit proiectul lansat de UE țărilor membre, pentru o reală integrare europeană, evenimentul cu profil cultural și gastronomic și-a câștigat notorietatea, devenind tradițional.

Iată că manifestarea a ajuns la ediția a X-a, având drept gazdă România, comuna Vadu Crișului. Este o mare cinste pentru noi, românii, să găzduim acest eveniment la nivel european. Recunoașterea europeană a ospitalității românești, a culturii și tradițiilor ancestrale păstrate, constituie elemente ale identității noastre naționale și sunt o dovadă a nominalizării României ca și gazdă a ediției jubiliare. Locația aleasă, comuna Vadu Crișului din județul Bihor, și-a câștigat identitatea prin recunoașterea valorilor dobândite în plan edilitar, economic, cultural și turistic, statuate prin titlul onorific de „Sat cultural al României”obținut în anul 2016. Multiculturalitatea etnică și religioasă ce alcătuiesc comunitatea din Vadu Crișului și buna conviețuire a lor este o altă dovadă ce poate fi exemplu la nivel național și european. În cuvântul de deschidere a evenimentului, Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crișului, gazda celei de-a X-a ediții jubiliare a Picnicului European, a remarcat: „La 30 de ani de la revoluția din anul 1989, când România a devenit un stat democratic, orientat spre Europa, vă propunem un moment de analiză a evoluției țării noastre în această perioadă. Am pornit de la un regim totalitar, ne găsim în aceste vremuri alături de partenerii noștri în Uniunea Europeană și participăm la evenimente precum cel de astăzi pentru a analiza încotro ne îndreptăm. Este necesară o oarecare maturitate a administrației pentru a putea propune o astfel de analiză. Astăzi, comuna Vadu Crișului este pregătită pentru acest pas. Sub egida programului «Europa pentru cetățeni» primim pentru prima dată în România participanții la Picnicul European. Suntem onorați că, prin intermediul lui, punem România pe harta europeană a proiectelor implementate cu succes”.

Au onorat evenimentul 190 reprezentanți din Ungaria - localitățile Felsonyek, Alsonyek, Felsopakony, Alsonana, Korosszegapati, Szekkutas, Revfulop, Hajduszoboszlo, Hajduszovar; Germania -  localitatea Kastl; Croaţia – Legrad; Cehia - Brezova, Slovacia - Cerna Voda Kalnica; Serbia - Nikinci și România - comuna Aușeu. Evenimentul s-a derulat în zilele de 23 - 25 august, având o agendă bogată de manifestări.

Astfel, vineri, 23 august, după sosirea și cazarea invitaților, a avut loc o cină comună, apoi s-au prezentat două dezbateri cu temele: „A 30-a aniversare a Revoluțiilor din Europa de Est și Centrală” și „Multiculturalitatea în cadrul Uniunii Europene”. Începând cu ora 20.00, pe scena amplasată pe terenul de fotbal, s-a desfășurat un program artistic cu participare internațională. Au deschis spectacolul formațiile artistice ale comunei Vadu Crișului: Ansamblul Moșuț, formația de dans modern și cea de canto. A urmat Ansamblul slovacilor din Aleșd, „Poleanka”, precum și un moment poetic reprezentativ pentru acest eveniment. Poezia „Lacul” de Mihai Eminescu a fost recitată în limbile română, maghiară și engleză de către Ancuța Șchiop, Ioana Popescu și Bela Bologh. Pe scenă au evoluat apoi formații artistice reprezentative, soliști vocali și instrumentiști din țărilor participante, care prin dans și cântec au colorat spectacolul.

Sâmbătă, 24 august, începând cu ora 10.00, s-a desfăşurat defilarea participanților, urmând traseul Primărie – Terenul de fotbal, având în frunte fanfara cultului baptist din comună, care a intonat Imnul Europei, iar la deschiderea oficială și Imnul de Stat al României. Apoi primarul comunei Dorel Cosma a salutat delegațiile prezente precum și reprezentanții oficialităților județene. Au fost invitați pe scenă conducătorii delegațiilor participante care au amplasat steagurile țărilor din care provin, în fața scenei într-un balot mare de paie. A urmat înmânarea reciprocă a cadourilor și scurte alocuțiuni. La ora 11.00 s-a declanșat concursul de gătit internațional, încheiat în jurul orei 15.00 când au fost premiați câștigătorii. Un juriu echidistant a degustat delicioasele preparate culinare stabilind câștigătorii: premiul I a revenit echipei din Szekkutas (Ungaria), premiul II, a fost adjudecat de echipa din orașul Hajduszoboszlo (Ungaria), iar locul III a revenit echipajului din Revfulop (Ungaria). O mențiune specială au primit și slovacii din Aleșd, pentru delicioasele plăcinte cu cartofi. Toate celelalte echipaje au primit diplome. În spații special amenajate și-au expus produsele meșteri populari atât din România, cât și din celelalte țări prezente. Au expus spre vânzare obiecte de artizanat, sculpturi în lemn, obiecte de ceramică, costume populare românești etc. care au fost admirate și achiziționate de mulți spectatori. În alte locații s-au desfășurat activități pentru copii pentru stingerea incendiilor și tir cu arcul. La ora 11.30 în sala de sport delegați din țările prezente au participat la dezbaterea interactivă a temelor: „Rezultatele Europei multiculturale” și „Viitorul Europei”. Începând cu ora 20.00, au urcat pe scenă artiști Natalia Sălăjan &Naty Loves Monday Band, formația Polip (Ungaria). În jurul orei 23.00, cerul comunei Vadu Crișului a fost luminat de un frumos foc de artificii.

Duminică, 25 august, începând cu ora 10.00, în bisericile ortodoxă, reformată, baptistă și greco–catolică s-au desfășurat slujbe religioase, iar la ora 12.00, la Complexul „Roua Munților” a avut loc evaluarea evenimentului.