Senatul Universităţii din Oradea a aprobat în şedinţa din 28 noiembrie înfiinţarea „Centrului de cercetare a istoriei evreilor Eva Heyman". Centrul a fost numit astfel după o fetiţă orădeancă de 13 ani care a ţinut un jurnal în care a povestit ultimele ei clipe din cumplitul an 1944, când evreii orădeni au fost ghetoizaţi şi deportaţi în lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau.

Centrul a fost înfiinţat la iniţiativa prof.univ.dr. Antonio Faur susţinut de un grup de tineri istorici. „Oradea, ca şi alte aşezări importante din vestul României, şi-au datorat într-o mare măsură dezvoltarea pe coordonatele modernităţii Comunităţii Evreieşti, care a trăit şi muncit aici. Un exemplu edificator este întregul judeţ Bihor, în care contribuţia evreilor la istoria locală este evidentă, atât în peisajul urbanistic, cât şi în finanţe, industrie, presă şi arte. Aceste aspecte ale trecutului nu au constituit, decât incidental, teme ale investigaţiei ştiinţifice. Prin urmare, se impune reconstituirea, de către profesionişti calificaţi, a rolului jucat de evrei în aceste domenii ale vieţii societăţii. Unele dintre clădirile din partea centrală a oraşului Oradea (strada Republicii, principala axă a zonei istorice) au fost proiectate şi realizate de arhitecţi şi antreprenori evrei" şi-a justificat Antonio Faur demersul. În primăvara anului 1944, în partea de nord a judeţului Bihor (rămasă în Ungaria horthystă) locuiau peste 30.000 de evrei, aproape o treime din populaţia Oradiei fiind constituită din etnici evrei. Prin aplicarea măsurilor de ghetoizare, de către autorităţile maghiare orădene şi militarii germani, toţi evreii au fost aduşi şi concentraţi de către jandarmii unguri în două ghetouri din Oradea, după care, la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, au fost transportaţi cu trenurile în lagărele de exterminare din Polonia. S-au întors acasă mai puţin de 3.000 de evrei, tragedia trăită de ei constituind o pagină neagră a istoriei umanităţii. Centrul va funcţiona ca departament independent în cadrul Universităţii şi va încerca prin demersul ştiinţific să tragă vălul de pe o nedreptate imensă adusă acestei comunităţi. Pe lângă demersul reparator, tragedia prin care au trecut evreii orădeni trebuie cunoscută şi recunoscută la adevăratele  ei dimensiuni.

Cine a fost Eva Heyman

Fetiţa s-a născut la Oradea pe 13 februarie 1931, fiind singurul copil al unui cuplu mixt, evreo-maghiar. Părinţii divorţând, copila a rămas în grija bunicului evreu, care avea o farmacie. La începutul anului 1944 a început să ţină un jurnal, în contextul în care oraşul intra sub incidenţa dură a legilor antievreieşti care îi dezbrăcau pe membrii acestei comunităţi de drepturi şi averi. Pe 5 mai, Eva şi familia ei erau duşi în ghetou. "Micul meu jurnal, sunt prea mică să pot descrie ce-am simţit...", scria fetiţa. "În şapte camere locuim 84 de oameni, iar holul şi coridorul sunt şi ele pardosite cu saltele (...) Seara am vrut să aprindem lumina electrică, dar am fost deconectaţi: evreilor nu li se cuvine lumina electrică", se arată în jurnalul editat în engleză sub titlul „The Diary of Eva Heyman", iar în limba română sub titlul „Am trăit atât de puţin". Înainte de a fi deportată în Polonia, servitoarea unguroaică a familiei a reuşit să intre în ghetou graţie unui jandarm mai prietenos. Ultimele cuvinte din jurnal reţin această întâlnire: „Nu mai pot scrie, Micul meu jurnal, îmi curg lacrimile, fug la Mariska...". Conform mărturiei unor supravieţuitori, Eva a fost dusă la camera de gazare pe 17 octombrie 1944