În acest an școlar, unul perturbat de nemilosul coronavirus, „Nepoții Moțului” au trăit, că toți elevii din țară, de fapt, momente aparte, însă au dat dovadă de multă disciplină, dar mai ales maturitate, în ciuda vârstei lor fragede.

CN „Avram Iancu” Ștei, a cărui conducere este formată din profesorii Cristian Andru și Emanuel Coroiu, director, respectiv director adjunct, a dovedit în lunga sa activitate, desfășurată la poalele Munților Apuseni, că reprezintă o unitate școlară ce poate concura cu oricare alta din județ, dacă nu chiar din țară, deoarece în fiecare an de aici își i-au „zborul”, spre alte zări, nenumărați absolvenți, care fac multă cinste instituției la unitățile unde își continuă studiile superioare. „Școala este alături de elevi și părinți în orice situație, dar mai cu seamă în situațiile critice, de fapt, ca și pe parcursul semestrului al II-lea prin cursurile și chiar orele de dirigenție ținute online, astfel încât elevii să simtă apropierea față de școală. Această perioadă a tras un semnal de alarmă la nivel de societate demonstrându-ne că trebuie să fim mereu alături. Poate mai mult ca oricând am realizat calitatea umană a noastră, care este socializarea. Pentru a fi alături, am implementat la nivelul unității o platformă online astfel încât elevii să nu mai fie nevoiți să își descarce o multitudine de aplicații, ea dovedindu-și eficiența mai cu seamă acum când atestatul profesional se va evalua online, iar documnetele solicitate sunt încărcate pe platformă și accesibile în viitor. La nivelul școlii, pe perioada 2-12 iunie, a fost organizat un program de pregătire a elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a, fiind respectate toate normele de sănătate și de distanțare impuse de lege. Dacă la începutul perioadei de pregătire au fost interesați 28 de elevi din 30, din clasa a VIII-a, respectiv 95 din 108, din clasa a XII-a, la finalul primei săptămâni din clasa a VIII-a au fost prezenți toți elevii, iar din a XII-a, 103. La nivelul școlii avem în implementare patru proiecte Erasmus+ și așteptăm rezultatele selecției pe anul 2020, unde avem depus un proiect la specializarea matematică-informatică”, a afirmat prof. Cristian Andru, directorul colegiului.

 

Plan de școlarizare stabil

În ultimii patru ani, datorită eficienței avute, oferta educațională nu a suferit modificări, astfel că în viitorul an școlar colegiul șteian va avea o clasă a V-a cu 28 de elevi, iar în clasa a IX-a se vor putea înscrie 28 de elevi la specializarea matematică-informatică, iar la științe ale naturii tot 28, în timp ce la filologie vor fi organizate două clase ce vor cuprinde 56 de elevi. „Mediile de admitere la unitatea noastră școlară au fost pe un trend ascendent, ceea ce sper că se va menține și la această repartiție și nu pot să nu reamintesc ceea ce îmi stăpânește gândul acum la final de an, și anume dorința de a menține trendul promovabilității la bacalaureat. Profit de această ocazie prin a ura mult succes elevilor absolvenți la examenele ce le vor susține în viitor, dar și multă sănătate. Nu pot să închei fără a remarca profesionalismul și devotamentul colegilor mei în desfășurarea tuturor activităților din procesul instructiv educativ”, a mai adăugat directorul Cristian Andru.

 

Activitatea sportivă, la înălțime

În cadrul CN „Avram Iancu” Ștei își desfășoară activitatea Clubul Sportiv Școlar „Avram Iancu” Ștei unde elevii pot practica voleiul, o disciplină sportivă cu mare tradiție sub Apuseni, iar pe parcursul anilor sportul juvenil de la acest club a făcut mare cinste atât orașului Ștei, cât și județului Bihor prin rezultatele foarte bune obținute. Dacă ar fi să ne referim la ultimii ani, atunci la loc de cinste putem așeza echipa de minivolei masculin care anul trecut a obținut locul trei pe țară, la turneul final organizat la Zalău, în timp ce echipa feminină din Divizia Speranțe a acces până în turneul semifinal, ratând ultima fază a competiției pe „muchie de fileu”. Tot în semifinale s-a orpit și echipa masculină care a participat tot în Divizia Speranțe. Pe durata campionatului 2019-2020, organizat, de asemenea, în cadrul Federației Române de Volei, echipele șteiene au fost în prim planul competiței. Astfel, în Divizia Minivolei Feminin echipa clubului a ajuns până în faza semifinală, ca și cea din cadrul Diviziei Speranțe Feminin, ambele fiind antrenate de prof. Răzvan Fărcanea. Echipele masculine, antrenate de prof. Sebastian Indrei, au ajuns și ele în faza semifinală atât cea participantă în cadrul Diviziei Minivolei Masculin, cât și cea din cadrul Diviziei Speranțe Masculin. Din păcate, atât turneul semifinal la minivolei fete, care trebuia să fie organizat, în luna martie, la Ștei, cât și celelalte unde trebuiau să se regăsească echipele șteiene au fost anulate din cauza pandemiei de Covid-19. Dacă mai adăugăm faptul că echipa colegiului, antrenată de prof. Marius Crișan, a devenit campioană județeană în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, avem o „paletă” bogată în performanțe, care pot defini cum nu se poate mai bine răspunsul sportivilor la condițiile excelente asigurate de conducerea colegiului, dar și din partea autorităților locale, în care aportul ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, mari iubitori a fenomenului sportiv, este unul foarte consistent.