În cadrul proiectului Erasmus+ cu titlul „Formare profesională europeană pentru elevi și profesori europeni” și un grant de finanțare de 91.920 euro, 14 elevi și doi profesori de la CN „Avram Iancu” Ștei au fost implicați într-un flux de mobilitate în Spania.

În cadrul proiectului Erasmus+ cu titlul „Formare profesională europeană pentru elevi și profesori europeni” 14 elevi - Avram Andreea, Bota Alexia Ioana, Coste Rebeca, Culda Adriana Anamaria, Deac Nicolae, Isai Maria Olivia, Micula Diana Maria, Mocan Flavius, Petre Șerban Gheorghe, Petruse Gianina Albertina, Pop Alexandru Ioan, Popa Lorena Maria, Tira Denis Mihai, Tuduce Robert Florin - și doi profesori însoțitori, Claudia Alina Ban și Dana Mihaela Zaha, s-au întors din Granada, Spania, unde au participat la o activitate de formare profesională, în care au avut un program de 6 ore pe zi. CN „Avram Iancu” Ștei a primit aprobarea candidaturii pentru Acreditarea Erasmus+ în perioada 2021-2027 și finanțarea pentru primul an de proiect, 2021-2022. Acordarea acreditării Erasmus+ confirmă că instituția șteiană are o viziune pe termen mediu lung, dispune de proceduri eficiente pentru a pune în aplicare activități de înaltă calitate ce vizează mobilitatea în scopul învățării pentru elevi și cadre didactice. Pentru acest proiect, echipa este compusă din profesorii Cristian-Adrian Andru, Cristian-Petru Gavriș, directorul, respectiv directorul adjunct a CN „Avram Iancu” Ștei, și profesoarele Mihaela Zaha, Adela Bara, Cornelia Frai, Anamaria Man, Alina Niculae. Prima activitate de formare în cadrul acestui proiect - în care grupul țintă îl reprezintă 29 de elevi din clasa a X-a A, specializarea matematică-informatică - a avut ca scop principal crearea de site-uri prin folosirea designurilor de tip HTML și CSS, demontarea și reasamblarea unui calculator, asamblarea și programarea unui mini-robot. S-a îmbinat utilul cu plăcutul, iar delegația șteiană a vizitat orașele  Granada, Nerja, Cordoba, Malaga, Sevilla, precum și obiective cultural-istorice: Alhambra, Science Park and Biodome. Parcul de științe din Granada este un parc interactiv de știință care acoperă o suprafață de 70.000 mp, unde vizitatorii sunt invitați să afle despre: univers, spațiu, biosferă, electrostatică, corpul uman și multe altele. Parcul dă mai degrabă senzația unor ore de laborator, în care principiul care stă la bază este atinge și învață. BioDome al Parcului Științific din Granada este noul spațiu care, la fel ca întregul muzeu interactiv, este dedicat educației și vizează în special evidențierea valorii, conservării, înțelegerea relațiilor dintre ființele vii și mediul în care ei trăiesc, învață despre mecanismele care permit viață, să investigheze biodiversitatea planetei Pământ și importanța, dar mai ales, necesitatea păstrării acesteia. Casa Braulio este restaurantul unde au servit masa și unde au făcut cunoștință cu bucătăria spaniolă: paella, tortilla espanola etc. Elevii și profesorii au participat la o seară de flamenco. Flamenco este sunetul tipic Andaluziei, cunoscut și sub numele de „cante jondo” sau „cante grande”, este cel mai reprezentativ folclor din Andaluzia. Popularitatea sa a început în secolul al XVIII-lea, iar câțiva ani mai târziu, au fost create o mulțime de baruri de cafea live și din acest moment oamenii s-au putut bucura de aceste spectacole live de Flamenco în Granada. În ultima zi a proiectului a avut loc ședinţa de evaluare finală la M.E.P., precum și oferirea certificatelor de participare. De asemenea, s-a asigurat perfecţionarea a doi profesori de informatică, Bara Adela și Crișan Simona Daniela, prin activităţi de tip job shadowing.