Printre multele priorități propuse la instalarea sa ca primar al orașului Ștei, în anul 2012, Iulian Balaj și-a canalizat atenția înspre redeschiderea Spitalului Orășenesc, cu obiectivul clar declarat de îmbunătățire a actului medical prin dotarea cu aparatură modernă, dar și angajarea unor cadre medicale competente.

 

„În martie 2008, în Ștei funcționa Centrul de Sănătate care a primit statutul de Spital Orășenesc în urma îndeplinirii condițiilor de transformare și ca urmare a vizitei de evaluare efectuată de către ministrul din acea vreme, Eugen Nicolăescu, însoțit fiind de către domnul senator Cornel Popa, funcționând cu acest statut până la 1 aprilie 2011”, a fost afirmația directorului Spitalului Orășenesc Ștei, ing. ec. Radu Aron, cel care, de-a lungul timpului, a dat, și dă, dovadă de un profesionalism aparte și un devotament extraordinar, fiind întotdeauna în prim-planul tuturor activităților desfășurate în această unitate spitalicească, dar mai ales în ultima perioadă, când situația a devenit una dramatică din cauza nemilosului virus care încă mai persistă la nivel mondial.

 

Cronica unui „deces” anunțat

Guvernul României a publicat, în Monitorul Oficial, Partea I, nr.226 din 31 martie 2011, Lista unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu Casele de Asigurări de Sănătate (CAS), iar printre cele 67 de unități spitalicești din țară închise, în Bihor s-au regăsit și spitalele din Ștei și Bratca. Localnic fiind, dar mai ales cunoscând situația actului medical din urbea de sub Apuseni, în luna iunie a anului 2012, când a fost ales primar al orașului Ștei, ing. Iulian Balaj și-a exprimat una din priorități prin găsirea de soluții pentru a redeschide această instituție medicală, care a fost „deconectată” de la aparate în data de 1 aprilie 2011, ca urmare a HG 345/2011. După nenumărate drumuri făcute la București de autoritățile locale, prin persoana ing. Iulian Balaj, primarul orașului Ștei, nedreptatea a fost corectată pe data de 1 februarie 2013, de ministrul din acea perioadă, Eugen Nicolăescu.

 

Proiectele au prins viață

Din 2013 și până în prezent, în viața Spitalului Orășenesc Ștei actul medical a fost din ce în ce mai performant, deoarece, așa cum a promis, primarul Iulian Balaj a avut pe agenda de lucru, în permanență, dotarea spitalului cu tehnologie medicală modernă, dar și aducerea unui personal medical de specialitate. Așadar, de-a lungul celor opt ani de zile, pe care îi împlinește chiar azi, 1 februarie, spitalul șteian a avut parte de o atenție aparte, iar acum poate să deserveasă pacienții la cele mai înalte standarde medicale, spre beneficiul celor din zona de sud a județului care cuprinde peste 30.000 de locuitori. Astfel, secția Interne are 40 paturi: 19 interne, 12 paliative, 6 recuperare medicină fizică și balneologie, 3 neurologie; compartimentul de pediatrie - 12 paturi; ambulatoriul de specialitate - medicină internă, pediatrie, neurologie, ortopedie, oftalmologie. Pentru alte specialități, cabinete deservite de medici care vor finaliza rezidențiatul în anii 2021-2022: Dermatologie, ORL, Reumatologie, Diabetologie, Cardiologie,Urologie, Ginecologie, Chirurgie. „De la începutul anului trecut Spitalul Orășenesc Ștei mai are în dotare aparatură medicală nouă - aparat de Radiologie digital ultraperformant Opera T 90. Noul echipament permite efectuarea unor imagini digitale de înaltă calitate, care pot fi stocate și vizualizate în timp real și eliberate pacientului în format digital, pe CD. De asemenea, acest echipament permite transmiterea imaginilor digitale la distanță. Aparatul radiologic este adaptat noilor directive europene privind protecția datelor pacienților, care asigură calitatea și securitatea, inclusiv arhivarea și stocarea imaginilor digitale. Acest aparat de Radiologie este rezultatul unui proiect de colaborare între Spitalul Orășenesc Ștei, Primăria orașului Ștei și Ministerul Sănătății, în valoare de 1.150.000 lei, în care Primăria orașului Ștei a participat cu o cofinanțare de 115.000 lei, iar Ministerul Sănătății cu 1.035.000 lei. Ca și în alte rânduri, domnul senator, din acea vreme, Cornel Popa, și primarul orașului Ștei, ing. Iulian Balaj, au ajutat la obținerea finanțării acestui proiect și aș dori, pe această cale, să le aduc sincere mulțumiri. De asemenea, tot cu sprijinul Primăriei orașului Ștei, s-au alocat fonduri pentru amenajarea condițiilor necesare recreării circuitelor funcționale în vederea obținerii autorizațiilor specifice de funcționare CNCAN”, a mai adăugat directorul Spitalului Orășenesc Ștei, ing. ec. Radu Aron. În această perioadă se lucrează intens în cadrul corpului F (fosta Bancă Agricolă) datorită proiectului „Reabilitare și Modernizare Ambulatoriu Spital Orășenesc Ștei”, în valoare totală de 3.492.327 lei, din care cofinanțarea Primăriei Orașului Ștei este de 2% (135.043) lei. Programul prin care se realizează investiția este Programul Operațional Regional axa 8.1A - Ambulatorii. Obiectivul proiectului este reabilitarea, modernizarea infrastructurii și dotarea cu echipamente medicale performante a Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Ștei în vederea creșterii calității serviciilor medicale și gradului de accesibilitate a populației. În cadrul proiectului se realizează un nou corp adiacent în care se vor regăsi casa scării și un lift modern pentru a facilita accesul persoanelor cu handicap la serviciile medicale. De asemenea, se vor putea regăsi următoarele cabinete medicale de specialitate bine dotate: psihologie, ortopedie, urologie (ecograf cu transductor abdominal și rectal), reumatologie, cardiologie (dotat cu Ecograf abdominal și Dopler pulsații, Electrocardiograf, echipamanet testare efort, spirograf), psihiatrie.

 

Anul 2020, unul aparte

Indiscutabil anul trecut a fost unul aparte în toate domeniile de activitate, din cauza pandemiei, iar sistemul sanitar a fost din plin solicitat, aspect care s-a regăsit și la Spitalul Orășenesc Ștei. „Prin Ordinul 67/03.03.2020 al președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, spitalul a fost încadrat în categoria a II-a de acreditare, „Acreditat cu recomandări”, ceea ce înseamnă că Spitalul Orăşenesc Ştei îndeplineşte condiţiile necesare acordării îngrijirilor medicale care să satisfacă aşteptările pacienţilor, de la informarea corectă la tratament adecvat, astfel încât pacientul să nu sufere prejudicii de nici un fel, pe parcursul consultărilor sau spitalizării. Acest lucru a fost posibil prin angajarea responsabilității personalului, sprijinul acordat pentru gestionarea şi soluţionarea deficienţelor, sprijin în asigurarea resurselor de către Autoritatea tutelară (primărie, primar, consiliu local… etc). Pe toată perioada pandemiei Covid-19, spitalul a trecut prin anumite restructurări de activitate, sub continue modificări legislative, măsuri necesare pentru prevenirea şi limitarea transmiterii infecţiei cu virusul SARS-CoV2 în rândul pacienţilor şi personalului. Spre sfârşitul anului, din cauza lipsei de locuri în spitalele nominalizate pentru tratarea Covid-19, spitalul a pus la dispoziţie toate resursele umane, materiale şi financiare pentru spitalizarea pacienţilor pozitivi Covid-19. În luna ianuarie 2021, spitalul a organizat Centrul de vaccinare împotriva Covid-19, adresat persoanelor din etapa I de vaccinare, ulterior aratându-şi disponibilitatea de a funcţiona în continuare şi pentru etapa a II-a de vaccinare, cu avizul autorităţilor competente, de asemenea, asigurând toate resursele umane, materiale şi financiare necesare. Astfel, până în acest moment, s-au vaccinat 1.740 de persoane (personal din unităţi medicale, cabinetele medicilor de familie, din farmacii, persoane cu risc, persoane din domenii esenţiale). În continuare vom funcționa în regim de foc continuu de la ora 8.00 la 20.00 în fiecare zi, cu un ritm de 120 de persoane pe zi”, a încheiat scurtul nostru dialog directorul Radu Aron, care este convins că personalul din subordine, deosebit de capabil, își va face pe deplin datoria și în continuare. „Preocuparea pentru sănătatea cetățenilor și oferirea de servicii medicale de calitate va constitui o prioritate a autorităților publice locale și a conducerii Spitalului Orășenesc Ștei. Strategia de dezvoltare a orașului nostru pe perioada 2021-2027 pentru domeniul sănătate are în vedere accesarea de fonduri pentru dotarea cu aparatură modernă și o cât mai largă digitalizare a funcțiunilor acestei instituții, introducerea rețelelor de gaz, creșterea eficienței energetice a clădirilor, dar și crearea unei autonomii energetice cât mai mari prin utilizarea energiilor verzi. Obținerea statutului de stațiune turistică ne-a determinat să depunem la Compania Națională de Investiții proiectul „Extindere, reabilitare și modernizare secție balneologie Ștei”, care este în evaluare și pentru care vom folosi ca factor de cură apa geotermală”, a afirmat Iulian Balaj, primarul Orașului Ștei. Însă, despre strategia de dezvoltare a orașului Ștei pe perioada 2021-2027, mai pe larg, într-o ediție viitoare a cotidianului Crișana.