Parohia Ortodoxă Subpiatră, din Protopopiatul Oradiei, a implementat, în perioada 7-14 aprilie, proiectul filantropic „Să nu-i uităm pe frații mai mici ai Domnului”. Beneficiarii proiectului au fost Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Pantelimon” din Ponoară, Fundația Copiii dragostei din Aleșd și comunitatea de romi ai Parohiei Subpiatră.

Duminică, 7 aprilie, după Sfânta Liturghie, preotul paroh Lucian Crișan, membri ai Consiliului și Comitetului parohial, copiii și tinerii din grupele de cateheză ale parohiei s-au deplasat la Ponoară, unde au dus alimente, fructe, legume, icoane și cărți de rugăciuni. Copiii au susținut un recital de pricesne, prin care au adus multă bucurie duhovnicească celor prezenți.

Luni, 8 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, preotul Lucian Crișan şi profesorul de religie Florian Irimescu i-au vizitat pe credincioșii romi, i-au felicitat și au înălțat rugăciuni de mulțumire către bunul Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității lor. Au fost îndemnați să se roage, să postească, să se împărtășească cu Sfintele Taine, să respecte poruncile Domnului, să frecventeze biserica și școala, să-și întemeieze o familie creștinească, să-și caute un loc de muncă.

Miercuri, 10 aprilie, preotul Lucian Crișan, profesorul de religie Irimescu Florian, tinerii și credincioșii din parohie au vizitat Fundația Copiii dragostei din Aleșd, unde au dăruit produse de igienă, alimente, dulciuri, iconițe, cruciulițe, cărți de rugăciuni și cărți de povești cu tematică religioasă. Copiii s-au rugat, au cântat împreună pricesne și au legat prietenii.

Duminică, 14 aprilie, după Sfanta Liturghie, preotul Lucian Crișan a organizat o colectă pentru comunitatea de romi din Subpiatră. S-au donat haine, încălțăminte, alimente, bani pentru medicamente, cărți de rugăciuni, iconițe și rechizite școlare. Obiectivele proiectului au fost: cultivarea voluntariatului și a receptivității față de nevoile semenilor; întărirea comuniunii dintre generații; socializarea și legarea de prietenii între tineri, apropierea de biserică și de școală, cultivarea respectului față de toți oamenii, prevenirea abandonului școlar, integrarea socială a rromilor și a persoanelor defavorizate.

„Pentru întrega umanitate, modelul suprem de urmat este Domnul nostru Iisus Hristos.  Milă Îmi este de popor (Matei 15, 32), spunea Mântuitorul și îndată trecea de la simțirea compătimitoare la faptă de ajutorare. Mulțimi flămânde hrănite în pustie, orbi, leproși, paralitici, demonizați, umiliți care au fost ajutați și redați sănătoși familiilor lor sunt martori peste veacuri ai iubirii Sale nemărginite. Mântuitorul ne învață că iubirea față de aproapele nostru trebuie concretizată prin fapte de bunătate, prin milă trupească și sufletească. În lipsa lor, iubirea, precum credința, este moartă”, a menţionat preotul Lucian Crişan.