În seara zilei de miercuri, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Săliște de Beiuș, comuna Budureasa.

 Pentru gestionarea evenimentului, sesizat prin numărul unic 112, în jurul orei 20.40, la adresa menționată de apelant s-au deplasat de urgență echipajele Secției de Pompieri Beiuș, care, în urma executării recunoaşterii, au constatat că  flăcările se manifestau la acoperișul și în interiorul unei bucătării de vară, lipită de locuință. Pompierii   militari au acționat   simultan   pentru localizarea   şi  lichidarea incendiului, pentru evacuarea unei butelii din încăperea afectată   de flăcări, preîntâmpinând producerea unei explozii, respectiv pentru protecţia casei, reușind să stingă incendiul în limitele găsite și să împiedice propagarea acestuia la camerele locuinței, salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă. Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, generat de un aragaz pus în funcțiune și lăsat nesupravegheat. Au ars aragazul și o suprafață de circa 20 de metri pătrați acoperiș. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Pompierii militari atrag atenția bihorenilor asupra faptului că cele mai multe incendii izbucnesc în bucătării  ca  urmare   a   neglijenţei  persoanelor   la  folosirea aparatelor de gătit sau a distragerii atenţiei în timpul gătitului, pentru o anumită perioadă. În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu mari pagube materiale, este important să supravegheați aparatele de pregătire a hranei când sunt în funcțiune, să aşezaţi cratiţa cu mâner astfel încât să nu cadă de pe aragaz sau să se  răstoarne peste flacără  și să curăţaţi depunerile de  grăsime şi resturile de mâncare de pe aragaz, deoarece acestea se pot aprinde uşor. În cazul în care se întâmplă ca mâncarea/uleiul dintr-o tigaie să ia foc, nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi  nu turnaţi apă peste ea! Opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pecare este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească. Stingeți flăcările acoperind tigaia cu un capac sau punând un prosop ud pestea ceasta.   Limitarea   aportului   de   oxigen   necesar   arderii   duce   la   stingerea focului. Nu vă grăbiți să puneți mâna pe tigaie, chiar dacă flăcările s-au stins, deoarece fiind în continuare fierbinte, o puteți scăpa din mâini, riscând să vă stropiți cu uleiul încins.  Lăsați tigaia pe  aragaz  și  deschideți  larg fereastra  pentru  a evacua fumul din încăpere. Dacă nu reușiți să stingeți flăcările, iar acestea se extind, evacuați persoanele din locuință, alertați vecinii și sunați urgent la numărul unic de urgență 112, pentru intervenția pompierilor.

 

Incendiu în Petrileni

Echipajele Stației de Pompieri Ștei au intervenit, ieri dimineață, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Petrileni, comuna Rieni.

Incendiul, care se manifesta la garajul din curtea gospodăriei, a fost localizat şi lichidat rapid de forţele de intervenție mobilizate la fața locului. În urma producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit electric, a ars parțial, un ATV (aripa dreaptă) și s-au degradat două frigidere și două corpuri de mobilă aflate în garaj. În   scopul   preîntâmpinării   unor   astfel   de   evenimente,   pompierii   militari bihoreni reamintesc cetățenilor necesitatea verificării periodice a cordoanelor de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuirii acestora atunci când sunt uzate. De asemenea, se interzice utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor,   întrerupătoarelor,   dispozitivelor   de   protecţie   cu   defecţiuni   sau   cu improvizaţii. Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea   traseului   unui   cablu   sau   de  montarea   unei  siguranţe,   improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput  ori de un vecin bun la toate, diferenţa  de  tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.