Orașul de la poalele Munților Apuseni a îmbrăcat straie de sărbătoare, pe toată durata săptămânii trecute, prilejuite de organizarea Zilelor orașului Ștei, ajunse la ediția a XXIV-a. Au fost șapte zile splendide, în care alături de șteieni au dorit să fie prezenți mulți invitați, oameni din sfera vieții politice, dar și din mediul privat.

Încă o dată inițiativa primarului orașului Ștei, ing. Iulian Balaj, de a organiza Zilele orașului Ștei pe durata unei săptămâni întregi s-a dovedit a fi un adevărat succes, deoarece au fost angrenate, în multiplele activități derulate, toate categoriile de vârstă. „Festivitățile au fost dedicate împlinirii a 100 de ani de când localitatea Ștei a fost eliberată de sub asuprirea străină și a aparținut cu adevărat României, dar și tuturor eroilor care de-a lungul istoriei s-au sacrificat pentru unitatea națională și libertatea românilor. Mulțumesc, pe această cale, tuturor participanților la toate activitățile derulate, precum și distinselor oficialități și invitaților care ne-au onorat cu prezența, dar și oaspeților care au fost alături de noi în aceste zile de adevărată sărbătoare. La Mulți Ani, Ștei”, a afirmat, pentru CRIȘANA,  ing. Iulian Balaj, primarul orașului Ștei.

Debut în natură

O săptămână plină în activități deosebit de interesante a debutat la primele ore ale zilei de luni când a avut loc concursul de pescuit care a atras, prin mirajul „firului întins”, atât pescari profesioniști cât și amatori, printre aceștia regăsindu-se copii cu vârste fragede, care însă au dat dovadă de multă pasiune, dar mai ales răbdare pe malul lacului din urbe. Prezent în mijlocul acestora,  Marius Cioară, viceprimarul orașului Ștei, a premiat toți concurenții cu diplome și undițe de pescuit, dar și pachete cu dulciuri, de același tratament bucurându-se și micii artiști care și-au etalat talentul, pe strada Unirii, în cadrul creațiilor artistice. Ziua de marți, după inaugurarea punctului de informare turistică, amplasat la parterul Primăriei orașului Ștei, a fost una a cicloturismului la bisericile de lemn din zonă, în timp ce miercuri cei mai rezistenți au concurat la crosul pentru toate vârstele. În cadrul campaniei pentru o zi „Doamnelor, sănătatea dumneavoastră contează”, autoritățile locale au oferit, în mod gratuit, posibilitatea femeilor de a face, la Spitalul orășenesc Ștei, testul Babeș-Papanicolau, în vederea prevenirii cancerului de col uterin. Joi s-a „pedalat” fără menajamente în cadrul concursului de biciclete, în timp ce sâmbătă dimineața a avut loc un spectacol hipic, atelaje cu cai, urmat de un meci amical de fotbal între două selecționate old-boys.

Jerbe și flori la bustul lui Miron Pompiliu

Vineri, 30 august, începând cu ora 15.00, a avut loc, la Casa de Cultură Miron Pompiliu, primirea invitaților, după care, la bustul lui Miron Pompiliu, a fost organizat un ceremonial religios în cadrul căruia preoții orașului au ținut o slujbă de pomenire a poetului și cărturarului șteian. A urmat un moment artistic dedicat poetului șteian cu debutul „prichindeilor” de la Grădinița cu Program Normal și Prelungit Ștei, coordonați de prof. Lucreția Cearnău, directoarea instituției, urmați de cei de la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu”, coordonați de prof. Simona Pantea, directoarea instituției de învățământ, de cei de la CN „Avram Iancu”, coordonați de prof. Cristian Andru și Emanuel Coroiu, director, respectiv director adjunct, prof. Mihaela Zaha, consilier educativ. Eleva Marcela Merce a cântat cântece patriotice în momentul susținut de elevii de la CT „Unirea”, coordonați de prof. ing. Lucian Cernea și prof. Viorica Mone, director, respectiv director adjunct, prof. ing. Adrian Gruie, consilier educativ. Pe un final încărcat de emoție s-au depus jerbe și flori din partea: Parlamentului României; Consiliului Județean Bihor; Primăriei și Consiliul Local al orașului Ștei; domnului Ioan Micula, președintele grupului de firme European Food&Drinks, precum și din partea instituțiilor de pe raza orașului Ștei și a primăriilor din orașele și comunele învecinate, dar și a câtorva partide politice.

Ședința Festivă a Consiliului Local Ștei

În sala mare a Casei de Cultură a avut loc, de la ora 16.00, Ședința Festivă a Consiliului Local care a avut pe ordinea de zi cuvântul primarului Iulian Balaj; mesajele către invitați; decernarea titlului de „Cetățean de onoare al orașului Ștei”; premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Au participat atât oameni din mediul de afaceri, cât și din cel politic, printre care am remarcat prezența senatorului Cornel Popa, a deputaților Gavrilă Ghilea și Ioan Cupșa, a consilierului județean Ionel Avrigeanu, precum și a primarilor și viceprimarilor din orașele și comunele învecinate. Au fost acordate titlul de „Cetățean de onoare al orașului Ștei” doamnei Maria Feczko, din domeniul culturii, iar din domeniul sănătății, domnului ec. Radu Aron, directorul Spitalului orășenesc Ștei, precum și celor din lumea sportului, Raluca Jude, Călin Bara, Sebastian Indrei, Voicu Popa, Alin Pașca, Răzvan Fărcanea. Au fost premiate cele cinci cupluri, Marinescu Ion și Casița, Meșter Nicolae și Antița, Balla Mihai-Coloman și Serina, Iuga Ion și Maria, Tamaș Ioan și Rodica, care și-au sărbătorit „Nunta de Aur”. La finalul ședinței, pe holul Casei de Cultură, cei prezenți au participat la o lansare de carte a cunoscutului scriitor bihorean avocat Pașcu Balaci, dar au și vizitat o expoziție de pictură.

Muzica și distracția au fost la loc de cinste

Scena special amenajată cu această ocazie a fost „invadată” conform programului anunțat, iar sâmbătă în relief a ieșit orădeanca Simona Brișcan atât în calitate de prezentatoare cât și prin cântecele a căror temă  abordată a fost iubirea, evident pe placul doamnelor, în timp ce bihoreanca Emila Borza-Șugar, cu rădăcini din zonă, a cucerit din nou numerosul public prezent printr-o prezență scenică aparte și o voce care a „vrăjit” pur și simplu asistența, fiind gratulată cu aplauze la scenă deschisă. Duminică, de la ora 14.00, din fața Casei de Cultură toate ansamblurile prezente cu această ocazie în oraș au pornit pe străzi într-o adevărată paradă a portului popular, mult apreciată de locuitorii urbei. Spectacolul, cu șteianca Corina Szatmari și Zbicii, dar și Akcent&Adi Sână în prim plan, a încheiat o săptămână de sărbătoare la care au participat, după afirmația unora, un număr dublu de spectatori față de locuitorii Șteiului care au trăit clipe de adevărată destindere, iar punctul final, focul de artificii, a reușit să lumineze cerul, concurând și el la reușita celor șapte zile superbe derulate la poalele Munților Apuseni.