Mărturie de început!

Prins în năvodul anilor – peste 80 -, n-am crezut că am să îndrăznesc vreodată a mai rosti un discurs funerar. Imboldurile lăuntrice, precum și cele venite de la puținii rămași din „gașca culturală” a Beiușului de altă-dată mă îndeamnă spre această îndrăzneală, mai ales că Nicolae Brânda a fost un om cu totul special, pentru mine personal și pentru societatea Beiușului. Relația mea cu Nicolae Brânda a început prin a fi colegi de liceu. Apoi am fost amici de feciorie, pentru scurt timp. Scurt timp, deoarece am clădit pe parcursul a peste 55 de ani o prietenie adâncă și, în același timp, ridicată la înălțimea frățietății. Am devenit frați de cruce, fiecare purtându-și crucea sa, care, mulțumită lui Dumnezeu, nu a fost o povară. Când apărea sau părea că apare povara trecătoare, eram unul pentru celălalt Simioni de Cirene, ajutându-ne să mergem înainte. Am fost ales și l-am ales drept frate de cruce.

Ce a fost Nicolae Brânda pentru societatea beiușeană? 

A fost dascălul fără carieră didactică, catedrele de pe podiumul școlilor din Beiuș fiindu-i nepotrivite.

Catedrele și ex-catedrele au fost în agora spațiului public din Beiuș, de unde a „învățătorit” și a potolit setea de cultură a celor din jurul lui, în diferite ipostaze.

A fost slujbaș al unei instituții culturale, organizând și asigurând confortul metabolic al spațiului cultural beiușean.

A fost creatorul de cultură literară aprinzând „Lumina Rugului” în primul volum de poezie (1976), coborând în profunzimea metaforelor Blagiene în cel de-al doilea volum, Catabasis. A existat și al treilea volum, nepublicat și refuzat de cenzura vremii, poetul fiind în colimatorul securității comuniste. A fost autorul unui studiu antropologic: „Mituri de ale antropocentrismului român-Miorița” și apoi al volumului Ethos, urmat ca și consecință de titlul de doctor în sociologie.

 A fost coordonatorul științific al monografiei „Beiușul și lumea lui” (vol.I-IV).

A fost consultantul literar pentru revistele școlare și textier a unor spectacole artistice.

A fost jurnalist la cotidianul „Crișana” și apoi fondator la ziarul Universității din Oradea, Impact.

A fost un neobosit folclorist și etnograf, transformând un punct muzeistic într-un muzeu etnografic de valoare națională, prin multitudinea și diversitatea obiectelor colectate prin satele Țării Beiușului, împreună cu soția sa Geta.

A fost și cadru didactic universitar la Oradea, pentru o anumită perioadă de timp.

A fost interfața de contact între Beiușul cultural și personalități culturale de valoare națională: Nichita Stănescu, Marin Preda, Alexandru Andrițoiu, Gheorghe Pituț și alții.

A fost „pedometrul viu” al potecilor de munte, deal și vale, din jurul Beiușului, cutreierate sistematic împreună cu soția sa.

Șirul acestor „a fost” poate continua, dar ne oprim la un singur „a fost” nefinal. A fost un neobosit și iscusit calamburgiu, expert de permanență (zilnică, am spune), în jocul de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte diferite. Așa că pentru Nicu Brânda ÎNTOTDEAUNA NICOLAE era NICI O LAE.

Ce este ACUM Nicu Brânda? Nicu Brânda este ocupant al „ Catedrei Cimitirului din Deal”, în șirul iluștrilor dascăli ai Beiușului.

Ce va fi Nicolae Brânda: Nicolae Brânda va fi o benefică amintire ce vine spre noi, din Cer - locuința lui Dumnezeu, a îngerilor și ultima destinație a sfinților și drepților pământeni.

Cu gratitudine și reverență în neuitare,

Prof. Ioan Dărăbăneanu