Pentru istoria naţională 1 Decembrie 1918 reprezintă incontestabil cel mai important moment, fiind legat de realizarea unui deziderat urmărit un timp prea îndelungat în condiţii politice foarte grele pentru românii de dincoace de Carpaţi. Evenimentul a fost unul mobilizator. Peste 100.000 de români au decis în cel mai democratic mod cu putinţă intrarea în componenţa statului naţional român, iar cei 1228 de delegaţi cu credenţional din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş nu au făcut altceva decât să îndeplinească voinţa populară exprimată mai mult decât deschis cu acest prilej.

Momentul 1 Decembrie 1918 a venit în cursul firesc al istoriei. În alt fel nu se putea. Conglomeratul austro-ungar nu mai era viabil, responsabilii politici ai părţii estice a imperiului, ungurii, au dat dovadă cel puţin de crasă inabilitate după crearea dualismului în 1867 în privinţa „dialogului" cu ceilalţi, astfel încât, la terminarea războiului mondial, toate naţionalităţile din această zonă: români, sârbi, slovaci, croaţi etc. au refuzat orice variantă de compromis sau construcţie politică cu fosta naţiune dominantă. Asta în ciuda promisiunilor făcute, inclusiv cele federaliste. Desigur că naţiunea dominantă trebuia măcar să-şi pună întrebarea de ce nimeni nu mai dorea coabitarea. Varianta federală clamată de ultimul împărat austro-ungar a fost considerată inacceptabilă şi inoportună. Tocmai de aceea tânguielile interbelice şi cele postbelice nu au avut şi nu au nici un fundament real, de vreme ce startul spre o posibilă structură federală, care să cuprindă toate comunităţile naţionale din această parte a Austro-Ungariei, a fost furat chiar de către cei care doreau asta încă din 1867. Or, asemeni unei competiţii sportive, dacă nu toţi pornesc de pe aceeaşi linie de start şi cu aceleaşi drepturi, nimic nu poate fi viabil, deoarece rezultatul este viciat încă de la început. Liderii politici ai românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş nu puteau rata momentul 1 Decembrie 1918 de dragul unor posibile, dar puţin probabile construcţii identitare transnaţionale. Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Aurel Lazăr, Ştefan Cicio Pop, Aurel Suciu şi mulţi alţii au procedat exact aşa cum cerea momentul conducând naţiunea română spre o construcţie naţională românească mai mult decât necesară, atunci şi acum, indiferent de forma avută. Cum dragoste cu forţa nu se poate, caz în care vorbim de altceva, este de la sine înţeles de ce diversele retuşuri ale istoriei (momentul 1938-1940 bunăoară) nu au dat nici un rezultat. Chiar şi Uniunea Europeană are astăzi de rezolvat teme foarte grele din acest punct de vedere, ori, dacă nu se ţine cont de părerea celor asupra cărora se operează, rezultatele sunt total nesatisfăcătoare şi, chiar dacă ele există, sunt pe termen scurt şi foarte scurt. Statele naţionale din centrul şi estul Europei sunt prea tinere şi prea viguroase încă pentru a renunţa cu uşurinţă la o realitate a prezentului pentru ceva care ar putea măcar sugera realităţi formale ale anilor 1867-1918. Tocmai de aceea variantele federalizante, descentralizante, regionalizante sau autonomizante, fie ele şi în variante culturale, legitime de altfel într-o lume a prezentului, ambalate frumos în hârtie lucioasă, legată cu fundiţă fabricată de "specialişti", "consilieri", "politologi", "teoreticieni" lipsiţi de orice fel de conexiuni cognitive solide cu istoria locului, sunt în mare suferinţă atunci când ajung să fie discutate în vederea punerii lor în practică. Principalul motiv nu este legat de lipsa de aderenţă la ideile democratice sau neînţelegerea mersului istoriei, ci mai degrabă la memoria colectivă, încă foarte vie, a unor realităţi istorice de nici 100 de ani din spaţiul Europei Centrale. În acest context, a marca aşa cum se cuvine Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 este un gest mai mult decât normal într-o Europă în care racordarea la valorile identitar-naţionale este peste tot prezentă. Promovarea identităţilor naţionale este o valoare a Uniunii Europene, iar românii trebuie să fie atenţi la propriile valori. 1 Decembrie 1918 este cea mai mare valoare din acest punct de vedere, iar aceasta trebuie oferită cu generozitate tuturor, inclusiv eventualilor contestatari, dacă vor mai fi fiind. Noi credem că nu, întrucât în spaţiul european prevalează, nu-i aşa, mai ales dialogul, grija pentru cel de alături, respectul tradiţiilor şi istoriei celuilalt.

Conf. univ. dr. Gabriel Moisa