Românii au fost, istoric vorbind, întotdeauna o sursă de surpriză. Niciodată nu au intrat în canoanele analiştilor. Şi de data aceasta, la 20 de ani după ruptura din decembrie, iată-ne cu o revoluţie autentică, în celălalt stat românesc...

La Bucureşti ruptura a reuşit, deoarece "conjunctura" (a se citi nea Grigore) internaţională a fost favorabilă. La Chişinău revoluţia (nu ruptura) nu a reuşit, deoarece nea Grigore nu are nimic de câştigat. Nu v-aţi lămurit că nea Grigore îşi sugrumă fostul aliat dacă aşa-i dictează interesul? Îl bombardează şi pe urmă zice "pierderi colaterale". Putem noi să ne cheltuim banii, apărându-le interesul şi sacrificând viaţa militarilor noştri! Nea Grigore nu se lasă impresionat. El este în relaţii amicale cu ursul Mişa, aşa încât principiile şi democraţia sunt palavre de aruncat în ochii proştilor. Practic gheara rusească a primit undă verde. Ce înseamnă ruşii pentru noi? Atunci când Şcoala Ardeleană introducea alfabetul latin, cancelaria ţaristă făcea toate eforturile să nu se poată înlocui alfabetul chirilic, acel catastrofal alfabet care ne-a izolat informaţional de Europa o jumătate de mileniu, dar care pentru ţar însemna ţarcul slav.
Când s-a înfiinţat prima şcoală medicală la Bucureşti, în limba română, de către Carol Davila, Rusia a intervenit, închizând-o. A redeschis-o Franţa. Rusia a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a împiedica dezvoltarea învăţământului în limba română. De-a lungul secolelor XIX şi XX în cel puţin cinci rânduri, atunci când Statul român era la înghesuială sau se pregătea de împlinire, a organizat acţiuni de destabilizare a statului şi a societăţii. Fiecare asociere cu ruşii (1877, 1914 -1917, 1944-1945) s-a terminat cu mâna lor în buzunarul nostru, teritorial, economic etc. Nu degeaba acum 500 de ani marele Ştefan a spus: "Decât prieten cu ruşii, mai bine supus la turci" (a se citi e mai sigur).
În ceea ce priveşte stadiul actual al basarabenilor, el este eroic. Nu "biata Moldovă", cum au sugerat unii textieri cu judecată pripită, ci Eroica Modovă. Faptul că revolta a aparţinut elevilor şi studenţilor înseamnă enorm. Ei sunt viitorul! Nimic nu îi va mai putea face să creadă în mojicia rusească. Este suferinţă? O asemenea libertate nu se obţine fără sacrificii. Când va fi ea validă? Vă voi da două exemple. În 1985 nimeni nu visa, în tot răsăritul Europei, că sfârşitul lagărului este atât de aproape. Noi, pentru România, nu visam nici în primăvara lui 1989. Şi acum un alt mod de a gândi. Cel chinez. Era la Conferinţa de Pace, în 1919, China tocmai fusese obligată să renunţe la Manciuria, o provincie cât un stat. Ambasadorul englez, care le purta ranchiună chinezilor pentru înfrângerea englezilor care la început de secol invadaseră China, îl întreabă maliţios pe ambasadorul Chinei: "Ei, acuma ce o sa faceţi?". Acesta răspunde senin ca şi cum ar fi fost chemat la o cafea: "O să aşteptăm momentul favorabil pentru a o relua înapoi". Englezul plusând maliţios: "Şi când credeţi că va veni acest moment?". Chinezul: "Oricând în următorii 500 de ani". Credeţi că trebuie să mai aştepte 400 de ani? Este fraier cel care crede acest lucru. Aceasta înseamnă să înţelegi istoria şi să ai pragmatism istoric. Iar noi? Noi trebuie să învăţăm ceea ce trebuie din aceasta. Fiţi siguri că va veni vremea... oricând... Important este că în răsăritul românimii avem tineri eroici şi capabili de sacrificii, cum nu avem în restul românimii. Mă închin lor. Dincolo de îngenuncherea tinerilor moldoveni sub teroare, mişcarea reprezintă un imens câştig al demnităţii şi conştiinţei de sine a românilor din Moldova. Iar lentoarea reacţiilor europene trădează mai ales surpriza pe care a generat-o mişcarea, însă întotdeauna manifestările de curaj şi demnitate nasc respect. Este respectul de care aveau nevoie ei şi aveam nevoie noi, ceea ce contează este evoluţia semnificaţiilor şi ecourilor revoluţiei basarabene. Aceste semnificaţii sunt abia în curs de cristalizare, iar evoluţia lor poate fi optimizată de către perseverenţa mass-media româneşti.

Şi sunt sigur că viitorul este al lor. Le-aş spune să nu se ia după văicăreli de babe proaste, nici după indiferenţa ticăloasă a politicienilor. Vivat Basarabia! Haideţi să-i ajutăm măcar cu sufletul noi, cei mulţi...