Orădenii care nu sunt de acord cu decizia Consiliului Judeţean Bihor de a reorganiza pe criterii etnice cele mai importante instituţii bihorene de cultură sunt aşteptaţi astăzi, 31 ianuarie, de la ora 18.00, cu o lumânare aprinsă, în faţa intrării principale a Teatrului de Stat Oradea.

Reorganizarea instituţiilor de cultură din Oradea a produs săptămâna trecută un scandal imens la nivel local. Acesta a izbucnit în momentul în care conducerea Consiliului Judeţean Bihor a procedat la reorganizarea pe criterii etnice a Teatrului de Stat, a Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" şi a Filarmonicii de Stat Oradea, instituţii publice de cultură aflate în subordinea CJ. Puşi în faţa faptului împlinit, şefii instituţiilor vizate nu au fost lăsaţi nici măcar să-şi spună punctul de vedere. Textul Regulamentului prevede desfiinţarea Teatrului de Stat şi a Teatrului pentru Copii şi Tineret Arcadia, prin reorganizarea acestora şi a Filarmonicii. Mai exact, în urma reorganizării, se vor înfiinţa Instituţia Publică de Spectacole "Iosif Vulcan" şi Instituţia Publică de Spectacole "Szigligeti Ede". Astfel, prima instituţie, "Iosif Vulcan", va prelua de la cele trei instituţii existente în prezent - trupa română a Teatrului de Stat, trupa română a Teatrului "Arcadia" şi Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana" al Filarmonicii, iar cea de-a doua instituţie, "Szigligeti Ede", va prelua trupa maghiară a Teatrului de Stat, secţia maghiară a Teatrului "Arcadia" şi Ansamblul Artistic Profesionist "Nagyvarad" al Filarmonicii. De asemenea, în urma reorganizării, Filarmonica ar urma să rămână doar cu Orchestra Simfonică şi Corul.
Conducerea CJ Bihor şi-a nominalizat oamenii în conducerile noilor instituţii, în persoana actorului şi consilierului local liberal Daniel Vulcu, la conducerea Instituţiei de Spectacole "Iosif Vulcan", respectiv la Instituţia de Spectacole "Szigligeti Ede" a fost numită Czvikker Katalin. De altfel, ideea fuzionării tearelor i-a surâs dintotdeauna actorului Daniel Vulcu: "Această idee de fuziune a instituţiilor de cultură a mai existat, nu este o noutate. Mie mi-a surâs mai demult, pentru că ar armoniza, într-un fel, instituţiile de spectacol, ar exista un program coerent care să nu se suprapună", declara liberarul orădean în vara anului trecut.

Trist este însă că sub imperativul reducerii de personal din aceste instituţii de cultură, s-a realizat, de fapt, segregarea etnică a celor două teatre din Oradea, Teatrul de Stat şi Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia".
 

N.B.
În altă ordine de idei, pare surprinzătoare tăcerea "corului" scandalagiilor de la Ansamblul "Crişana", care până mai ieri boicota toate formele de spectacol şi acţiune culturală organizate de Leontin Ciucur şi Filarmonică. Cu atât mai mult cu cât, cele mai multe posturi care vor dispărea din noua organigrama îi vizează în mod direct...