Începerea sezonului, de împerecheri politice încrucişate, scoate în evidenţă, dincolo de clasicul traseism, tot soiul de mentalităţi rudimentare. Faptul că Frunzăverde s-a dus spre USL, a creat în rândul liderilor PDL, reacţii caţavenciene: trădare, gunoi.

Un huideo puternic din partea iubitorilor de vatră pdl-istă. Aici, piticul căluşar a mai dat o mostră de folclor, tipică pentru mentalitatea rurală a unuia care era cotat drept un lider al noului val. Asemuirea vetrei PDL, cu cea părintească, a ajuns să-i irite şi pe unii pdl-işti, e adevărat cam neduşi la coasă, gen Toader Paleologu, care încearcă să împrăştie aburul liricoid ce a învăluit imaginea partidului:  "Eu nu am intrat în PDL ca în casa părintească, PDL nu e casa mea părintească, casa mea părintească e casa mea din Armenească, pe aia nu o vând, altminteri să introducem elemente din astea de sentimentalism în politică nu mi se pare justificat". Acelaşi politician tinde să sancţioneze şi obsesia activiştilor, dintotdeauna, de-a face din partid, biserică. "Nu a trădat un crez. Crez avem la biserică. Eu nu cunosc decât un singur crez. Partidul nu e biserică, în afară de anumite partide extremiste care au un crez în loc de doctrină, ideologie şi program". Trădarea de partid, abandonarea luptei de clasă, a crezului politic, încă reprezintă la noi elemente de discurs. Un alt cap limpede al partidului, tot mai tulburat, Cristian Preda, critică şi el patetismul liderilor PDL. Inutil oricum, atât timp cât aceştia sunt doar intelectualii partidului, ceea e foarte puţin pentru actuala conducere pdl-istă, care stă pe piscuri, e adevărat cu prăpastia în faţă. Colecţia de pitici, mustăcioşi şi sirene, ar fi fost  pe vremea regilor Franţei, prin spatele armatelor, ba pentru servicii trupeşti, culinare sau clovnerii pentru răniţi. Un alt element care nu justifică discursul lacrimogeno-poetic al capilor partidului este pragmatismul notoriu al baronului de Caraş-Severin. Omul nu vrea să se pregătească de opoziţie, precum alţii. Liderii PDL nu mai sunt în stare de altceva, decât să facă pe familiştii trădaţi, pentru că au pierdut un baron local. Poţi vorbi de o pierdere grea materială pentru partid, dar nici într-un caz nu e vorba de un lider de imagine cu o charismă populară, ca să nu mai vorbim de idei politice. Ce treabă avea Frunzăverde cu anumite idei politice? Tot atât cât au şi Boc, Oltean, Udrea. De fapt cei trei ar face un mare bine partidului, dacă ar copia gestul plin de clorofilă primăvăratică, dar nu să meargă la USL, ci acolo unde le e locul, la Partidul Poporului, că tot e Emil Boc, om din popor, fără nicio inhibiţie, care se dezbracă laolaltă cu prostimea. Revenind la dezertările de primăvară, sigur că e o tehnică aici, şi a celor care vor să minimalizeze pagubele acestei plecări, la nivel de imagine, şi atunci ni se spune că Frunzăverde nu avea obligaţia de-a fi un fanatic politic, cu-n crez până la moarte. E adevărat, dar asta nici nu justifică dezertarea. Poţi pleca dintr-un partid, din motive principiale, personale, dar când o faci înainte de alegeri, gestul e lipsit de scrupule, iar simpla consolare că e bine să nu fii fanatic, nu ajută, chiar dacă e o reacţie mult mai decentă şi raţională, decât tânguirea patetică.