"Omul este sub vremuri", spunea cronicarul. De fapt, toate cele sunt sub vremuri, care nu permit imobilismul, antrenează cu ele orice, iar cine sau ce nu se adaptează dispare. Acum 2500 de ani, scriitori greci vorbeau despre vârsta de aur a începuturilor, cea de argint şi cea de bronz a lor, acuzând schimbarea în rău.  Comentând, nu există în acest sens, nici bine nici rău, există evoluţie pur şi simplu, iar cele omeneşti, aşa cum uşor poate observa oricine se schimbă de la o generaţie la alta, cu precizarea că în ultima sută de ani, aceste schimbări s-au accelerat atât de mult încât  îţi este greu să compari vremea şi starea de lucruri a începuturilor tale cu cea a zilei de care te bucuri că ai prins-o. Evoluează felul de a fi al oamenilor, obiceiurile, credinţele, societatea, totul evoluează. În această evoluţie, în accelerare, raporturile dintre oameni se schimbă, cei mai iuţi în adaptare o iau înainte, ceea ce nu înseamnă neapărat un succes, chiar dacă aşa pare pe moment, succesul are multe capcane, iar cine nu le pricepe va fi victima propriului succes. Nu este cazul aici să analizăm direcţia animalizării prin involuţie imorală, dar este cazul să spunem că preţul va fi întotdeauna tragic, dacă nu pentru cel ce "se adaptează" atunci pentru urmaşii săi, deoarece devine o boală care se amplifică din generaţie în generaţie.  Dar să-i lăsăm pe oameni să se adapteze şi să înfrunte vremurile, să privim puţin la popoare. Identitatea şi vitalitatea unui popor, a oricăruia depinde de creativitatea şi prestanţa sau extensia limbii sale, de creativitate în general, de reperele umane care îl legitimează (de oamenii săi mari) şi de miturile sale. Deci, reducând şi mai mult, identitatea şi vitalitatea unui popor depind de cultura şi ştiinţa sa exprimată prin creatori (oameni de valoare). Populaţiile funcţionează de obicei instinctiv, rareori conştietizând. Dar, chiar instinctiv populaţiile cu mintalul colectiv nebolnav înalţă statui oamenilor săi mari şi creează "oameni mari" din tot ce pot, intuind sau înţelegând că fără aceste repere ei înşişi nu sunt decât nişte aparate digestive. Prin contrast, populaţiile cu mintalul colectiv bolnav dărâmă statui, dărâmă socluri, terfelesc orice lumină care apare, trag în jos calomniind pe oricine se remarcă prin ceva. Dincolo de oameni şi de faptele lor se află cultura şi ştiinţa. În cadrul culturii, miturile joacă rol genetic. Miturile se exprimă personalizat la fiecare popor şi prin sărbători. Între acestea miturile şi sărbătorile religioase sunt esenţiale în orice cultură, iar specificul lor local contribuie la definirea identităţii poporului respectiv. Aşa este la români Crăciunul, care prin colinzi şi celelalte ritualuri dau o particulară definiţie identitară din acest punc de vedere. Acest tezaur cultural şi mitologic în nucleul său precreştin şi adaptat la creştinism s-a elaborat în mediul rural, în colectivităţi semiînchise, organic sistemice. Satul actual nu mai este ceea ce a fost şi sigur nu va mai fi niciodată, oricum din acest punct de vedere nu mai poate funcţiona ca o unitate. Prin migrarea la oraş a populaţiei, aceasta a ajuns în mulţi ani anomică, cu legături interumane reduse, aproape inexistente, practic nu-şi cunosc toţi vecinii, poate doar din vedere. În aceste condiţii, miturile, colinzile şi ritualurile Crăciunului tind să dispară, aşa cum dispare şi folclorul, retrăgându-se în ocazionale săli de concert sau izolate grupuri la fel de ocazionale.  S-ar putea adapta Crăciunul cu fabulosul său tezaur cultural la condiţiile acestor vremuri? Cred că da. Cred că trebuie creat cadrul în care să se adune oamenii pentru a se bucura în grup de Crăciun. În plus aceste sărbători în grup îi fac să se cunoască, să fie mai toleranţi unii cu alţii, îi impregnează de umanitate. Iar aceste cadre ar putea fi restaurantele, care să funcţioneze de Crăciun exact ca de Anul Nou. Să organizeze o noapte de colinzi, cu echipe de colindători, cu echipe de Stea, Viflaim etc... Dacă vreţi, cu un preot care la miezul nopţii să ţină o mică slujbă (nu să dea semnalul plecării!). În fine este posibil! Ar câştiga toţi oamenii, ar câştiga mai ales tineretul, s-ar colinda în colectiv, etc. Ar fi în beneficiul tuturor! Inclusiv al românilor emigranţi.