Exista (şi încă există) în sufletul ungurului o ură diabolică împotriva elementului românesc din Ardeal, ură care nu-şi avea nicio justificare, deoarece cel se se afla în postura de asupritor era ungurul şi nu românul, care era cel asuprit. Această ură este foarte bine oglindită şi de bilanţul catastrofal al revoluţiei din 1848, când 230 de sate au fost şterse de pe suprafaţa pământului, au fost ucişi 40.000 de oameni şi s-au provocat pagube de 30 milioane florini-aur.

Deşi împăratul Austriei a hotărât introducerea unui "regim consituţional" în Transilvania, ungurii au sabotat măsurile liberale editate de către acesta, mergând până acolo cu mişelia încât au prezentat împăratului Francz Jozsef ca pe o voinţă bilaterală unirea Transilvaniei cu Ungaria, deşi cei ce au votat această uniune au fost numai ungurii şi nu şi românii. Intelectualitatea română începe să iasă tot mai mult din acea "stare de bun simţ" şi să ia atitudine faţă de suferinţele şi persecuţiile la care sunt supuşi românii din partea ungurilor, asumându-şi rolul de a aduce la cunoştinţa popoarelor din Occident ceea ce se ptetrecea, de fapt, în Transilvania şi nu ceea ce arătau ungurii prin propaganda lor mincinoasă. Astfel, un număr de intelectuali, printre care George Bariţiu, Aurel Popovici, Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, dr. D. P. Barcianu, Nicolae Cristea, Iuliu Coroianu, Patriciu Barbu, Theodor Mihali,  Aurel Suciu, Dionisie Roman, Septimiu Albini au alcătuit un "Memorandum" în limbile română, maghiară, germană şi franceză, care a apărut la Paris, în 1883, şi a produs o puternică impresie în cercurile intelectuale din Franţa, Anglia, Italia, Belgia etc. Drept răspuns, ungurii pornesc un mare proces la Curtea din Cluj, condamnându-i pe semnatarii "Memorandumului" la pedepse variind între 8 luni şi 5 ani de închisoare şi la amenzi imense, ceea ce a stârnit un val de proteste în întreaga Europă de Apus (Germania, Franţa, Italia, Anglia etc.), presa din aceste ţări erijându-se în adevărate apărătoare a cauzei româneşti. Ziarul "Neue Prenssiche Zetung" din 6 mai 1884 scria "Toată lumea ştie că ungurii, care sunt poporul cel mai urât din Europa, aplică o politică brutală, despotică, împotriva românilor din Transilvania", iar ziarul "La libre parole" din 8 mai 1894 scria, printre altele: "Este o monstruozitate existenţa acestui regat ungar, care terorizează milioane de slavi şi de români cu o cruzime demnă de despotismul turcilor". Profesorul italian Angelo de Gubernatis scria la 22 iunie 1894: "Ungurii vor să fie stăpânii absoluţi ai românilor, iar românii să fie servitorii lor. Dar aceasta nu mai este posibil şi nici adminisbil. Românii, adevăraţii supravieţuitori ai vechii Dacii, au fost găsiti de romani acolo şi acolo au rămas, iar dacii au dat Romei doi dintre cei mai mari împăraţi, Aurelian şi Probus, ei erau români, români din Transilvania. În Parlamentul italian s-a votat o "moţiune de simpatie" pentru poporul român, în care se arăta, printre altele: "Parlamentul italian exprimă călduroase simpatii faţă de poporul român, care luptă în mod atât de nobil pentru apărarea independenţei sale". În Anglia, pe lângă atitudinea unor mari personalităţi, cu ocazia procesului de la Cluj, s-a organizat la Universitatea din Oxford o manifestaţie de simpatie faţă de românii din Transilvania, la care au luat parte şi savanţi, oameni de litere, profesori iluştri, pe lângă numeroşi studenţi. Chiar şi cei mai buni prieteni ai Ungariei nu şi-au putut stăpâni revolta faţă de barbariile comise de unguri în Transilvania care, culmea ironiei, au avut tupeul de a-i acuza pe români că "nu s-au resemnat cu soarta pe care le-o creaseră ungurii". Cu ocazia Congresului Internaţional al Păcii de la Roma (1891), Menotti Garbialdi, fiul lui Giuseppe Garibaldi, eroul naţional al Italiei, îl apostrofează pe deputatul ungur, Pulszky, cu următoarele cuvinte: "Tatăl meu a simpatizat cu cauza ungurilor şi a susţinut-o, crezând că vor da un bun exemplu de liberalism. Dar ungurii nu sunt demni de simpatia Italiei, pentru că ei asupresc în chipul el mai barbar trei milioane de fraţi ai noştri".

(va urma)