Începute în Duminica Paştelui pentru cetăţenii din străinătate, alegerile parlamentare din Ungaria vor continua duminica aceasta, când va fi rândul maghiarilor din ţara lor pentru a vota într-un prim tur de scrutin. Aşteptările nu sunt încărcate de suspans, configuraţia electorală indicată de sondaje dând ca favorit net Fidesz (opoziţia de centru-dreapta), care ar putea câştiga majoritatea absolută.


Formaţiunea lui Viktor Orban s-ar încadra ca intenţie de vot în intervalul de 45%-55%. Pentru unii, surprinzător, dar pentru cunoscători, de aşteptat, partidul de extremă dreaptă Jobbik, care s-a copt în ani de zile în solul iredentismului maghiar tradiţional şi a cărui dimensiune e umflată acum şi de efectele crizei economice, e cotat undeva pe la 20%. Cea de-a treia forţă importantă sunt socialiştii (MZSP) aflaţi la guvernare, dar şi într-o cădere liberă fiind cotaţi procentual în jurul a 11%. Ascensiunea fulminantă a Fidesz nu poate fi explicată decât prin speranţa oamenilor de a ieşi din groapa crizei. Victoria categorică ce se profilează va propulsa Fidesz într-o ipostază politică în premieră pentru Ungaria postcomunistă, unde nimeni nu a mai atins o asemenea majoritate. Promisiunile populiste stau şi ele la baza scorului electoral. Cu toate acestea, măsurile propuse de Viktor Orban, micşorarea taxelor şi impozitelor şi mărirea deficitului bugetar, sunt contrazise de experţii economici ce nu le văd viabile decât ca promisiuni de campanie. Ele tind să stopeze şomajul dezlănţuit (11%), însă singurul efect pare a fi cel populist menit a strânge voturile. Sunt şanse mari ca, odată terminată campania şi aflându-se cu sacii în căruţă, Viktor Orban să treacă la un program de austeritate impus de criza economică. Viktor Orban mai vrea să renegocieze acordul cu FMI şi să interzică străinilor achiziţionarea de pământuri arabile în Ungaria, fiind cunoscut cazul austriecilor care au cumpărat ferme în vestul Ungariei. Cât priveşte viitorul politic postelectoral declaraţiile lui Viktor Orban exclud alianţa cu un alt partid parlamentar. E şi greu de imaginat, dat fiind faptul că socialiştii sunt la polul opus, iar partidul Jobbik (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună) reprezintă un partid de extremă dreapta care, ironia istoriei, vrea să orienteze Ungaria spre Rusia. Restul discursului politic al liderului Jobbick, Gabor Vona, e completat de atacuri la adresa, ţiganilor, evreilor, Statelor Unite, UE, el promiţând chiar electoratului renegocierea tratatului de aderare la UE al Ungariei. Cv-ul politic al celor de la Jobbik este completat şi de înfiinţarea, în 2007, a Gărzii Maghiare, formaţiune paramilitară. E adevărat că, în 2008, Curtea de Apel a Tribunalului din Budapesta a scos în afara legii organizaţia din cauza caracterului său paramilitar şi a manifestărilor xenofobe. Cu toate acestea Jobbik face un joc dublu, anul trecut obţinând la alegerile europarlamentare trei locuri, din partea sa candidând şi cunoscuta agitatoare feministă Krisztina Morvai, care, culmea, s-a ilustrat înainte prin campanii ultra democratice de apărare a drepturilor femeilor. Tot culmea este şi faptul că soţul politicianei, un ziarist reputat, este de origine evreiască. Prin urmare, ghiveciul contradicţiilor dezvăluie impostura şi oportunismul liderilor extremişti care-i fac fraţi de cruce politică cu cei democraţi şi care ne arată că sub crusta credinţelor politice afişate fanatic şi intransigent stau doar interesele personale. Ascensiunea partidului Jobbik poate fi inclusă în fenomenul mai larg al formaţiunilor cu caracter naţionalist extremist care bântuie Europa din când în când, chiar prin ţări cu tradiţie democratică, precum Austria, Olanda, Franţa. Acest tip de partid extremist preia vechi impulsuri istorice exploatându-le electoral în context democratic. Unicul rezultat e cel cuantificabil politic în zestrea de funcţii, influenţă, bani pe care o dobândesc liderii acestor mişcări. Destinul lor este unul în oglindă cu cel al liderilor democratici care, prin demagogia libertăţilor şi a toleranţei, îşi captează susţinătorii. Acelaşi fenomen demagogic electoral, de esenţă pur democratică, cuprinde şi aceste partide extremiste. Paradoxal, absorbţia forţelor opuse în jocul democraţiei arată forţa democraţiei, şi nu slăbiciunea ei. Această absorbţie va duce mereu la ascensiuni de acest tip şi la lideri ce vor specula în folos propriu tendinţele extremiste, naturale oricărei societăţi.


Dincolo de jocul politic, proximele alegeri din Ungaria au un corolar general valabil, factura crizei se plăteşte politic. Probabil că şi România ar fi avut parte de acelaşi fenomen dacă alegerile prezidenţiale s-ar fi desfăşurat anul acesta. Alegerile din Ungaria sunt şi ele semnul că, în anul 2010, politicul este influenţat decisiv de tăişul crizei.