Anul 2016 ar putea fi "anticamera cotiturii", a schimbării, doar dacă se va reuşi înnoirea clasei politice actuale care, pentru binele general, ar trebui să facă un pas înapoi, pentru a face loc unei noi generaţii de politicieni, cu o nouă mentalitate despre slujirea ţării şi a cetăţenilor ei, iar acordul dintre vorbă şi faptă să fie realizat şi nu numai declarat.

Primenirea clasei politice presupune debarasarea de uscături, de parveniţi, de profitori, de corupţi, de imorali, de ignoranţi şi meschini. Primenirea societăţii româneşti, în general, nu se poate face până când toţi cei care au jefuit ţara sau au închis ochii la jefuirea ei nu vor fi puşi la "stâlpul infamiei" şi aruncaţi la "lada de gunoi" a istoriei. Abia după aceea se va putea vorbi de "cotitura" cea mare şi se va putea merge mai departe. Schimbarea este anevoioasă, dar nu imposibilă, dacă generaţia tânără va reuşi să învingă teama de neprevăzut şi se va înrola cu curaj în procesul schimbării, ieşind din colivia în care a fost ţinută până acum, manifestând îndrăzneală, dinamism şi hotărâre. Pentru aceasta trebuie să învingă obstacolele cu calm şi hotărâre, fără furie şi disperare, dezlegându-se de prezentul întunecos şi bolnav de minciună şi promiscuitate, de corupţie, parvenitism şi nepotism.

Noua generaţie de politicieni trebuie să privească lucrurile în perspectivă, adică să facă numai ceea ce se prevede ca posibil de realizat în viitor. Ea nu trebuie să oscileze între teamă şi speranţă, ci să acţioneze cu hotărâre pentru schimbare chiar în acest an, în care vor avea loc alegeri locale şi parlamentare. Nu trebuie pierdut acest "tren", această ocazie poate fi unică!

Din păcate, din semnalele care vin de la partide nu se întrevede ceva bun, acestea dorind să „defileze" în alegeri cu aceleaşi figuri, care nu au nicio consideraţie morală în atingerea scopurilor lor meschine, ceea ce înseamnă că nu primenirea clasei politice le interesează, ci doar câştigarea, cu orice preţ a alegerilor, adică a puterii. Partidele nu încearcă să atragă în rândul lor tineri oneşti, curajoşi, cu o înaltă ţinută morală, capabili şi dornici să scoată ţara din acest marasm şi s-o ducă spre o autentică economie de piaţă, spre un autentic liberalism. Nici preşedintele ţării n-a înţeles, până acum, că misiunea lui e una naţională (să apere ţara şi avuţiile ei) echilibrată şi echidistantă  a nu "trage" mai mult spre aripa dreaptă) şi de a uni şi nu dezbina forţele politice şi sociale, spre folosul naţiunii, situându-se deasupra oricăror interese de grup şi de partid. Expresii de felul "meum" (al meu) şi "tuum" (al tău) şi afirmaţii ca: "L'Etat c'est moi" (statul sunt eu) nu au ce căuta în vocabularul unui preşedinte de ţară.

Justiţia trebuie să fie dreaptă şi imparţială, să nu judece oamenii în funcţie de rangul social al acestora, nici în funcţie de anumite afinităţi politice sau de cine se află la putere, manifestând faţă de aceştia o anumită condescenţă. Nici fanatismul şi nici spectacularul nu au ce căuta în Justiţie. Scopul final al Justiţiei trebuie să fie, pe lângă judecata dreaptă şi recuperarea cât mai rapidă şi integrală a prejudiciilor. Numai aşa judecătorul va putea avea cugetul curat şi împăcat că şi-a făcut pe deplin datoria. Pentru a avea o Justiţie cu adevărat independentă este imperios necesar ca funcţiile de conducere să se ocupe numai în baza unor concursuri profesionale corecte şi exigente şi a unei experienţe îndelungate în domeniu. Nu poate fi independent un şef al unei anumite structuri din Justiţie, care este numit în funcţie preşedintele ţării sau de oricine altcineva. După promovarea concursului decizia de numire în funcţie trebuie să-i revină Consiliului Superior al Magistraturii.

Şi cea cunoscută drept cea de-a patra putere în stat - presa - este chemată să contribuie, într-o mai mare măsură la această schimbare, misiunea acesteia fiind aceea de a descoperi şi face publice toate bolile sociale, fără a fi îngrădită de nimeni şi de nimic, iar gazetarul să meargă pe firul evenimentelor până la capăt, sprijinindu-se pe o documentare corectă şi completă.

Politica economică a României trebuie redirecţionată spre structurarea şi modernizarea industriei naţionale, folosind propriile resurse materiale, umane şi financiare, lucru posibil dacă se va pune capăt jefuirii banului public. Politica bugetară, monetară, bancară şi fiscală a României trebuie orientată în direcţia ajutorării şi nu a falimentării agenţilor economici. Pentru aceasta este necesar ca impozitarea să ţină seamă de capacitatea de plată a contribuabililor, pentru a nu-i pune în situaţia de a apela la diferite subterfugii de genul evaziunii fiscale, muncii la negru, contabilităţii duble etc.

Băncile trebuie să conştientizeze că nu pot trăi în "suc propriu", că ele fiinţează numai prin agenţii economici, faţă de care trebuie să-şi revizuiască politica de creditare. Fără acordarea de credite agenţilor economici, băncile nu pot supravieţui. Încăpăţânarea şi închistarea nu le este de folos băncilor. Viaţa lor este mediul economic, la a cărui dezvoltare au obligaţia să participe.

Trebuie, de asemenea, revăzut şi reaşezat raportul dintre taxarea muncii (mult prea excesivă) şi taxarea capitalului (prea lejeră). Se impune cu stringenţă recucerirea pieţei externe cu produsele indigene, în primul rând cu cele agro-alimentare, obţinute în condiţii cât mai naturale. Pe măsură ce se vor dezvolta şi alte ramuri industriale, şi cu alte produse, pentru că numai astfel se poate echilibra balanţa comercială, fără să apelăm la credite externe pentru importuri, care trebuie să se rezume numai la acele bunuri ce nu pot fi produse în ţară, pentru diversificarea consumului. Educaţia şi sănătatea trebuie scoase din starea ruşinoasă de "cenuşărese", în care se zbat de ani de zile, rolul acestora în societate neputând fi ignorat numai de către minţile obtuze, mărginite. În concluzie, primenirea clasei politice nu mai poate fi amânată. Ea trebuie făcută în acest an, cu ocazia alegerilor locale şi parlamentare. Generaţia tânără nu trebuie să se lase înfrântă şi strivită de actuala clasă politică. Fiecare generaţie îşi are istoria ei. Fiecare început are un sfârşit. Vechea ordine trebuie schimbată, făcând loc unei ordini noi. Tinerii sunt chemaţi să facă ceea ce trebuie făcut şi să ducă lucrurile până la capăt, înfrângând conservatorismul acestei generaţii, care se crede de neînlocuit. Pentru binele general, actuala clasa politică trebuie să se retragă.

De retorică şi arta de a vorbi frumos alegătorii s-au cam săturat. A venit vremea să-şi aleagă reprezentanţi şi conducători capabili, oneşti, curajoşi, drepţi, patrioţi, dăruiţi ţării şi cetăţenilor lor. Pentru aceasta este necesar ca celor propuşi să candideze în alegerile locale şi parlamentare să le fie publicate în presă biografiile, pentru a vota în cunoştinţă de cauză şi pentru a nu rămâne cu cugetul neîmpăcat şi cu regretul că nici de această dată n-au ales pe cine trebuie.

Acest "tren" nu trebuie pierdut, căci s-ar putea să nu mai fie prins în curând. Ar fi un mare păcat şi o mare dezamăgire. Acum ori niciodată să schimbăm această clasă politică îmbuibată! Suflă vântul schimbării. Anul acesta trebuie să fie începutul unei noi ere. Vin timpuri noi.