"Ţăranul e pe câmp, ura, leliţa mea...", suna un refren al anilor '90 în care agricultura românească părea să intre pe cai mari în zona proprietăţii şi a micilor fermieri. Azi n-a mai rămas nici măcar leliţa, e de mult în Italia îngrijind bătrâni, iar micul fermier e pe câmp, doar că prin Spania. În rest, satul e conectat la toate drăciile mediatice, numai bine îl poate auzi pe ministrul Agriculturii certând, ca boierii pe vremuri, mojicii care s-au puturoşit: „...să cauţi pe cineva să sape în grădină pentru o sută de lei pe zi, plus masă, plus mâncare, nu găseşti. Dar la birt e prezentă lumea". Acum, să fim serioşi, că nu dă nimeni 100, dar ca ministru e mai greu să apreciezi valoarea banilor. Asta este o declaraţie populistă inversă. Nu e gâdilat poporul la buric, ba e chiar urechiat, însă e gădilată ideea sfântă de muncă pentru a căpăta imunitate la replică.  Spui muncă de trei ori şi le-ai închis gura la toţi. Cam asta e tehnica ieftină a unor miniştri impotenţi care stau şi se uită la paragina unui sistem agricol şi spun: munciţi, bă, fraţilor! Problema e că acest ministru nu ştie la ce se uită. Marea forţă de muncă rurală s-a dus pe alte câmpuri să muncească, nu stă pe aici nici să bea, nici să asculte folclorul lui Tabără. Prin urmare, reacţia lui Valeriu Tabără e una paralelă cu realitatea. Iar cei care beau prin crâşmele satului nu reprezintă marea forţă de muncă ce ar scurma pământul patriei ca să-i culeagă fructele. Dar dacă oamenii stau la crâşmă, statul n-are nicio soluţie pentru zona rurală, singurul proiect fiind sălile de sport. Atât de mult îi pasă statului de pământul nelucrat că s-a gândit să-l acopere cu săli de sport. Pentru cine? Pentru cei pe care ministrul Tabără, o ilustră incompetenţă sonoră, îi mustră popeşte că stau prin crâşme. Aceia au tot atâta condiţie fizică pentru sportul cu mingea cât şi pentru cel cu coasa. În tot acest timp hypermarketurile gem de produse de import, mâncăm roşii chiar şi din Spania, poate culese chiar de cei care ştiau că aici în ţară nu pot primi decât muştruluielile unor lupi moralişti. Însă toate aceste declaraţii sunt de moment, oricum nu le va reţine nimeni. Până la urmă, tot băieţii din crâşmă vor fi momiţi la vot, statul va şti atunci să se aplece asupra contribuabililor săi. Le va atârna o găleată de gât la fiecare, după care îi va trage de vot. Bineînţeles că va urma încă o guvernare contraperformantă, la fel ca şi poporul, după cum grăit-a păstorul turmei. E adevărat, un popor, nu cu atâtea "succesuri" ca şi sirenele portocalii. Interesant că odinioară poporul era mult iubit, alesul său de azi autointitulându-se atunci expresia subconştientului colectiv românesc. Acum, într-adevăr, în contraperformanţă se uneşte şi poporul cu conducătorul.

Dar dacă agricultura nu produce nimic, doar declaraţiile unui ministru afânat prin politică, oamenii au aşteaptat măcar să taie o vietate de Paşti, ceva care se mişcă, orice ar fi, pentru a putea savura în faţa televizorului alţi miei care au fost sacrificaţi pe altarul justiţiei. Sigur că erau nişte miei pătaţi, ba chiar oi negre, dar de atâtea ori s-au jucat cu lupul justiţiei până acum, încât pare greu de crezut că vor ajunge vreodată drob.