Concurenţa acerbă de pe piaţa asigurărilor abandonează în unele situaţii arsenalul unei competiţii loiale, antrenând companiile de profil în practici neortodoxe care pot aduce prejudicii potenţialilor clienţi atât prin lipsa de informare asupra unor operaţiuni specifice cât şi prin prezentarea distorsionată a unor beneficii ulterioare care, pe parcursul derulării contractului, nu se dovedesc decât nişte avantaje iluzorii. Unul din păgubiţii  unei societăţi de asigurări spunea că acestea par să funcţioneze perfect după legile lui Murphy: dacă găsesc şi cea mai mică posibilitate să nu plătească, e sigur că nu vor plăti!

La aceasta concluzie a ajuns şi un important om de afaceri bihorean care, în urmă cu câţiva ani, a accesat o oportunitate de plasament într-o poliţă de asigurare de viaţă oferită de Omniasig Life pe care, în acel moment, prin prisma detaliilor prezentate de consultant - care, culmea, era chiar directorul companiei de asigurări! - şi pe baza randamentelor promise de asigurator, a considerat-o superioară unui depozit bancar. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit defel cu cea din târg, dobânda minimă la sumele plătite, consemnată în scris de societatea de asigurări, dovedindu-se o himeră, capitalizarea ei nefiind evidenţiată în extrasele solicitate de asigurat.

Una vorbim, alta fumăm

În aceste condiţii, din ce în ce mai convins că a fost victima unei campanii de dezinformare, fie şi prin omisiune, dar şi a unei operaţiuni concertate care, în termenii Codului penal, s-ar putea numi înşelăciune în convenţie - pentru că una scrie în anexele care fac parte integrantă din contract, dar alta se operează în contul asiguratului - clientul a solicitat Omniasig Life restituirea primelor plătite până în acel moment, bonificate cu dobânda minimă asumată de societate de asigurări. Stupoare, însă: nu numai că nu s-a plătit dobânda promisă pentru sumele încasate de la asigurat, dar marea lor parte s-au evaporat din contul acestuia sub forma unor aşa numite costuri care, vezi Doamne, după câţiva ani de plată sistematică a primelor trimestriale, ajung să reprezinte circa două treimi din cuantumul net al acestora.

Mai bine curios decât furios

La sfârşitul anului 2009, Vienna Insurance Group (VIG) a vândut compania Omniasig Asigurări de Viaţă (Life) către grupul francez AXA, cel mai mare asigurator european, care, conform unor surse de pe piaţa asigurărilor, citate de presa financiară, "intenţiona să modifice obiectul de activitate al Omniasig Life, pentru a se concentra pe vânzarea de produse de asigurări generale, dat fiind că perspectivele de dezvoltare ale pieţei de asigurări de viaţă din România erau destul de slabe". Păi cum să nu fie slabe aceste perspective când potenţialii clienţi - şi-aşa puţini -  erau descurajaţi şi îndepărtaţi prin practici gen "iuţeală de mână şi nebăgare de seamă" şi amăgiţi cu perspectiva unor plasamente sigure şi profitabile. Dar câţi oare dintre titularii unor poliţe de asigurare de viaţă ştiu cu exactitate care este valoarea reală a sumelor pe care le-au acumulat în cont după câţiva ani de plată şi mai ales cât din aceste plasamente mai poate fi recuperat de ei înşişi pe lumea asta, nu doar de către aparţinători, după ce asiguratul a dat ochii peste cap. 

Cine plăteşte când asiguratorul greşeşte?!

Numit doar de câteva luni la conducerea agenţiei Axa Life Insurance Bihor, noul director Lucian Costea ştie cât de importantă este sinceritatea şi competenţa consultantului în momentul prezentării unui client a avantajelor contractării unei poliţe de asigurare. "Aceşti consultanţi nu ar trebui să promită dobânzi care nu se pot acorda, sau care se aplică doar la rezerva matematică a unui depozit, după ce se scad costurile şi rezervele asiguratorului", susţine domnia-sa, neexplicându-şi însă excesul de zel al predecesoarei sale în funcţie care a promis clientului "acordarea unei dobânzi minime la sumele încasate de 4,44% pe an".  Însă, dacă această clauză este consemnată în anexa la contract - şi, întradevăr, este! - Lucian Costea admite ca responsabilitatea achitării acesteia să revină asiguratorului, indiferent cum se numea el în momentul încheierii poliţei.

Mai ales că, la finele zbuciumatului  an 2008, când a fost încheiată şi poliţa buclucaşă, Omniasig Life a consemnat subscrieri de 50,76 milioane de lei şi pierderi de 10,3 milioane de lei. Dar în acest caz, scopul nu scuză mijloacele...