Adoptarea legilor în regim de urgenţă, prin procedura asumării răspunderii guvernamentale, reglementată de art. 114 din Constituţia României, este o excepţie de la regula adoptării  acestora prin dezbateri democratice în parlament. 

Modalitatea adoptării legilor nu determină cu necesitate şi calitatea acestora. Din această perspectivă, considerăm că este absolut inadmisibilă impunerea acestei proceduri simplificate în adoptarea celor mai importante coduri de legi din sistemul juridic românesc - codul civil şi codul penal, dar şi a celor mai importante legi care reglementează societatea în ansamblul său. Aşa a fost adoptată legea salarizarii unice a bugetarilor, care nu s-a putut aplica. Prin aceeaşi procedură a fost adoptată şi legea pensiilor, care a fost votată într-un  mod scandalos de fraudulos, ale cărei reglementări interesează întreaga generaţie vârstnică - trecutul societăţii. În acelaşi mod a fost adoptată şi Legea educaţiei naţionale, care se adresează - generaţiei viitorului, cu reglementările necesare educării şi instruirii acesteia, dar şi Codul muncii, care interesează îndeosebi populaţia activă  -  generaţia prezentului. Aceste acte normative extrem de importante pentru sistemului juridic românesc, adoptate prin asumarea răspunderii în ultimul an şi jumătate, însumează împreună peste 4.000 de articole de lege, ceea ce reprezintă recordul absolut de impunere a legilor prin această procedură de urgenţă simplificată, din întreaga perioadă postdecembristă de peste 20 de ani. Noile coduri civil şi penal au fost publicate în MO nr. 510 şi 511/24.07.2009 şi, potrivit dispoziţiilor finale ale acestora, urmează să intre în vigoare la data care va fi stabilită prin legile pentru punerea în aplicare a acestora. În acest sens, prin aceleaşi dispoziţii finale, se stabileşte ca, în termen de 12 luni de la data publicării celor două coduri, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectele de legi pentru punerea în aplicare a acestora. Evident că elaborarea celor două coduri juridice fundamentale - civil şi penal - are la bază o activitate extrem de vastă şi laborioasă, iar adoptarea lor în regim de urgenţă este de natură să demonstreze comunităţii europene voinţa Guvernului român de reformare a justiţiei. De aceea, este greu de înţeles de ce s-a stabilit un termen de 12 luni pentru elaborarea legilor de punere în aplicare a codurilor, câtă vreme acestea au fost adoptate într-o singură zi - la 22.06.2009, şi au fost publicate, la fel, într-o singură zi - 24.07.2009. Aşa se face că proiectele celor două legi pentru punerea în aplicare a codurilor au fost adoptate de Guvern numai la 12 luni de la publicare, respectiv la data de 07.07.2010, timp în care codurile puteau fi dezbătute în parlament, pentru a nu fi nevoie ca, la peste un an de la publicare, fără a fi încă cunoscut şi aplicat, de exemplu, Codul civil să necesite circa 300 de modificări prin proiectul legii de aplicare, reprezentând peste 10% din total articolelor codului publicat, ceea ce reprezintă mai mult decât toate modificările la un loc aduse vechiului cod civil aplicat aproape 150 de ani. Aceasta este, până la urmă, expresia calităţii unei legi adoptate prin procedura simplificată, fără dezbatere parlamentară. Proiectele legilor de punere în aplicare, aflate în dezbatere parlamentară prevăd data intrării în vigoare a Codului civil şi a Codului penal la 01.10.2011, iar dezbaterea acestora considerăm că este de natură a aduce modificările şi completările suplimentare necesare, care să asigure compatibilitatea dintre conţinutul normativ al noilor coduri şi legislaţia specială, precum şi regulile de drept tranzitoriu în aplicarea acestora. În contextul reformei profunde a justiţiei române, atât de necesară şi mult invocată, impunerea de către Guvern a celor mai importante reglementări cuprinse în codurile şi legile de mai sus nu este altceva decât o dovadă de voinţă politică şi atât. Pentru că, deşi puterea avea majoritatea parlamentară necesară pentru dezbaterea şi aprobarea  acestor legi prin procedură parlamentară, care constituie regula adoptării legilor, a impus excepţia - procedura constituţională a asumării răspunderii, fără să fie nevoie (şi continuă să o facă), în mod sfidător şi nedemocratic, cu ambiţie şi vanitate, fără să aibă în vedere  impactul extrem de negativ asupra calităţii şi temeiniciei celor mai importante reglementări juridice. Aceste opinii vor putea fi verificate în timp, dar numai pe termen mediu şi lung, chiar dacă unele elemente sunt previzibile, iar efectele acestora pentru prezentul şi viitorul românilor, atât de excesiv invocate în discursurile politicianiste, sunt greu de anticipat. 

Concluzia care se impune este aceea că nu trebuie schimbată regula cu excepţia, ci dimpotrivă. Iar din perspectiva considerentelor de mai sus este cât se poate de relevantă şi noua Lege a educaţiei naţionale, la care vom reveni în numărul viitor. (Doru IANCU)