Autostopişti politici, pe autostrada incompetenţei
Conform angajamentelor asumate în faţa planşetei, lucrările la tronsonul bihorean al autostrăzii Borş-Braşov trebuiau demarate încă din data de 4 iulie 2004. Vrednică, nevoie-mare, dorind, pesemne, să-şi arate fudulia, Prefectura Bihor anunţa pe la jumătatea lunii iunie că primul ţăruş va fi bătut chiar mai devreme cu câteva zile de data stabilită de comun acord cu antreprenorul de peste ocean.
Că lucrurile nu stau nici de departe aşa, la data respectivă nefiind tăiat - sau poate plantat ?! - nici măcar copacul din care urma să fie cioplit acel prim ţăruş, o dovedeşte isteria panicardă care a cuprins administraţia judeţeană în ultimele zile. În spatele mesajelor mobilizatoare transmise presei dinspre Prefectură se ascunde, însă, neputinţa tranşării cu fermitate a situaţiei unor terenuri, deşi cadrul legislativ necesar a fost reglementat în timp util atât prin Legea 198/2004, cât şi prin Normele de aplicare a acestui act normativ intrate în vigoare la 1 iulie curent. Astfel, noile dispoziţii legale permit efectuarea exproprierilor, cu acordarea despăgubirilor cuvenite, inclusiv proprietarilor care refuză această măsură. Astfel, în vederea realizării documentaţiilor cadastrale tehnice, în cazul în care proprietarii nu au putut fi identificaţi sau refuză predarea actelor necesare acestei operaţiuni, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară şi consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale implicate vor furniza expropriatorului datele cu privire la identitatea proprietarilor rezultaţi în urma aplicării legislaţiei în vigoare, precum şi copii ale titlurilor de proprietate emise potrivit legii sau, în lipsa acestor titluri, copii ale proceselor-verbale de punere în posesie. Ar fi absurd să ne imaginăm că întregul transfer de proprietate se va realiza fără convulsii, fără opoziţie din partea titularilor de drept ai terenurilor în discuţie. Tocmai de aceea, Guvernul a decis ca eventualele litigii să amâne plata despăgubirilor, dar să nu suspende transferul dreptului de proprietate către expropriator.
Cu toate acestea, reprezentanţii Prefecturii par să bată pasul pe loc, amânând adoptarea unor soluţii radicale pentru finalizarea "tronsonului" birocratic, administrativ şi, implicit, demararea punerii în operă a acestui ambiţios proiect. Cât priveşte bunele intenţii ale antreprenorului general Bechtel, acestea or fi sublime, dar, deocamdată, sunt cvasinecunoscute potenţialilor interesaţi, fie că este vorba despre furnizori de servicii subantreprenoriale sau pur şi simplu de forţă de muncă. Astfel încât, recenta jubilare mediatică a reprezentanţilor Guvernului în teritoriu, care clamau deunăzi că "primii 15 kilometri ai autostrăzii sunt gata de lucru", nu reprezintă decât o nouă tentativă de inducere în eroare a şefilor ierarhici şi, cu atât mai grav, a opiniei publice. Dacă tot n-a fost să fie începute lucrările în cinstea zilei de 4 iulie, dată cu adânci semnificaţii în istoria ţării de origine a antreprenorului general, ei bine, "camdeodată", nu sunt premise nici pentru o eventuală revanşă în cinstea zilei de... 23 august, care poartă încă o puternică încărcătură emoţională pentru unii din fruntaşii judeţului. Şi, după cum spun gurile rele, nici la orizontul hibernal al lui 1 decembrie nu se întrevede vreo rupere de ritm. Chiar aşa, cu toată tehnologia lor sofisticată, până şi americanii să se opintească la împlântarea primului ţăruş în terenul îngheţat bocnă din cauza sloganelor de lemn ale viitoarei campanii electorale?!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.