A fi pacient în România a ajuns astăzi un lux pe care nu toată lumea şi-l poate permite, iar o internare poate însemna o piatră de moară la bugetul unui bolnav, care, încă de când intră pe poarta spitalului, este nevoit să bage adânc mâna în buzunar.

Pacienţii dau piept zi de zi cu nepăsarea şi indolenţa medicilor, însă puţini sunt cei care au curajul să îşi facă publice poveştile, acest lucru întâmplându-se doar atunci când totul se sfârşeşte tragic. Pe lângă personalul medical, care acceptă fără să clipească plicurile oferite de pacienţi ca şi cum acestea li s-ar cuveni de drept, mai există o categorie de "profesionişti" - în majoritate, legitimaţi de titluri universitare dobândite la apelul de seară -, care condiţionează actul medical de plata unei anumite sume de bani. De cele mai multe ori, naivii sunt recrutaţi în clinicile de stat şi „buzunăriţi" în cabinetele medicale private care concurează din greu sistemul public de sănătate. O parte din purtătorii de halate albe acuză faptul că medicii care îşi trimit pacienţii din spital la cabinetele private nu pot fi sancţionaţi. „Nu există încă un cadru legal în temeiul căruia aceştia să fie sancţionaţi pentru concurenţă neloială!", susţin nemulţumiţii. Practic, tot ce pot face autorităţile în astfel de cazuri este să controleze programul de spital al medicilor, pentru a vedea dacă nu cumva aceştia figurează în acelaşi timp şi în spital şi la cabinetul privat. Doar în astfel de cazuri se pot lua măsuri. Chiar dacă se ştie de multă vreme că unii medici îşi direcţionează pacienţii din spitale spre cabinetele private, situaţia este tolerată de Ministerul Sănătăţii, care nu a făcut nici un demers în acest sens. Poate de mai mult succes s-ar bucura Ministerul Economiei şi Finanţelor, dacă, prin instituţiile sale subordonate din teritoriu, ar verifica modul în care cabinetele medicale private, altminteri organizate ca entităţi comerciale, înţeleg să respecte disciplina financiar-contabilă. Suprizele nu s-ar lăsa prea mult aşteptate, o bună parte dintre « somităţile » medicale locale pretându-se la veritabile atacuri atât la buzunarul pacienţilor cât şi la bugetul de stat, « uitând » să elibereze facturi şi chitanţe pentru onorariile încasate, care, neevidenţiate contabil, devin o veritabilă sursă de bani negri. În aceste condiţii, chiar dacă în jurul numelor unor medici se urzesc veritabile legende care le scot în evidenţă « probitatea profesională », dublată de « virtuţi » şi calităţi morale, generozitatea şi altruismul dovedite în cazul tratării dezinteresate a unor bolnavi internaţi în clinicile de stat fiind doar două dintre acestea, în realitate, la adăpostul propriilor cabinete private, aceştia se transformă în « capitalişti » veroşi, care nu numai că pretind onorarii neruşinate pentru operaţiuni medicale derizorii, care puteau fi efectuate şi în clinicile de stat, dar mai şi uită să elibereze chitanţe doveditoare pentru încasarea lor.

Astfel, între vizită şi contravizită, în doar câteva ore pe zi prestate la cabinetul privat, un asemenea medic « îmbumbă » în buzunar câteva milioane de lei vechi, de cele mai multe ori nedeclaraţi şi neimpozitaţi. Nici nu-i de mirare că, la aşa venituri, la umbra marilor „profesori" nici iarba nu creşte, darmite vreun discipol care să-i fure meseria...