Ne apropiem de finalul uneia dintre cele mai apatice campanii electorale. Pe de-o parte, dezinteresul pentru politică a ajuns la limita de jos, pe de alta, şi politicienii s-au adaptat la situaţia dată, ba chiar pare să le convină aşa.

Au publicul lor ţintă, nu mai e nevoie să convingă mase largi, plus că în general se bazează pe categoriile interesate, ba de pomeni electorale, aceştia fiind la baza piramidei, iar apoi, în trepte, toţi cei care ar putea beneficia, prin sistemul de relaţii, de alegerea unuia sau a altuia dintre candidaţi. S-a creat în felul acesta o tarla electorală, unde se lucrează, iar restul parcelelor zac părăsite, pentru că oricum nu dau niciun rod. Pentru politicieni e suficient şi aşa, jocul democratic funcţionează indiferent de cantitatea numerică. Un alt aspect pe care-l degajă această campanie este conservarea unor relicve istorice, primari în funcţie de 26, 27 de ani, care şi-au început cu cinci ani înainte de revoluţie mandatele şi care candidează şi acum. Chiar dacă sunt prin comune, spune multe şi asta despre inerţia politicii româneşti. Baronii sunt şi ei de neclintit. Practic aceste alegeri vor conserva un statu-quo, votul uninominal servind perfect pe cei aflaţi în funcţii. Singura modificare va fi una de apartenenţă politică, nu de oameni. La nivel naţional, pe fondul migraţiilor politice, a pedeliştilor spre USL, se va produce o schimbare a configuraţiei de hartă electorală. Însă, dincolo de orice politizare, există şi excepţii, primari care pur şi simplu fac ceva. E adevărat că de multe ori realizările lor sunt amplificate de neantul care i-a precedat. Cazul tipic fiind Cluj-Napoca, acolo unde Boc a părut de aur clujenilor, pentru că a venit după seceta funariotă, şi a fost suficient să dea drumul la investiţii, să deschidă oraşul, ca totul să fie perceput la superlativ. În Oradea lucrurile seamănă până la un punct, şi aici foştii primari n-au mişcat un deget pentru oraş, astfel încât ceea ce s-a făcut în ultimii ani pare a induce un aer renascentist. Totuşi, spre deosebire de exemplul Cluj-Napoca, oraşul nostru a rămas opac la capitolul investiţii. E adevărat că în ultimii ani totul s-a suprapus şi cu criza economică, Clujul cunoscând un boom între 2004 -2008, perioadă ratată complet de Oradea, care, în afară de hypermarketuri, n-a beneficiat de nimic altceva. Pe lângă toate acestea, campania electorală din ultimele săptămâni a mai scos în prim plan ceva, aşa-zisa clasă politică locală. Concluzia este una amară şi e valabilă la nivel naţional, şi anume faptul că în plan local se face mai puţină politică şi se fac mai mult bani. Spre deosebire de nivelul central, unde mai există un nimb ideologic, o anumită poziţionare doctrinară, atât politică, cât şi economică, chiar dacă de cele mai multe ori doar la nivel formal, în plan local aşa ceva nu mai există demult. Faptul că nivelul local nu produce oameni politici, ci doar băieţi puşi pe aranjamente reprezintă marea problemă a politicii româneşti, iar în acest sens lucrurile vor merge din rău în mai rău, pentru că generaţia de beizadele care se pregăteşte pe margine e şi mai periculoasă. Invidizii cu pricina vor veni de la bun început cu trabucul în colţul gurii şi cu întreaga recuzită de mafiot, pe când înaintaşii lor măcar s-au calificat la locul de muncă.