Fiică de medic, cu sufletul frustrat de dragostea tatălui care o părăsise de mică, Adana s-a înverşunat să-i arate părintelui fugar că îşi va croi viitorul precum şi-l visase de mică. Dorea să fie medic, mai ales că, la vârsta adolescenţei, o pierduse pe mama sa, Mona, care îi fusese fiinţa cea mai apropiată. O deranja teribil când cineva o compătimea pentru pierderea prematură a părinţilor. Se răţoise şi la preşedintele tribunalului, care o întrebase dacă ştie de ce a plecat tatăl ei de acasă. "De unde să ştiu? Mi s-a spus că a plecat cu o altă femeie. De aceea nu-l voi ierta niciodată." Anii au trecut şi Adana a terminat medicina. În memoria mamei sale, care a murit de cancer, a ales specialitatea oncologie. Îşi amintea cum bunica dinspre mamă (pe cei ai tatălui nu îi cunoscuse niciodată) şi-a vândut tot ce a avut de valoare pentru a susţine financiar tratamentul medicamentos al mamei ei. Dar degeaba, sufletul ei, rănit de moarte de cel pe care-l iubise ca pe lumina ochilor, i-a grăbit sfârşitul. Încercase, aşa mică cum era, să-şi încurajeze mama, să-i trezească cumva dorinţa de viaţă. Dar când a închis ochii, mama le-a spus celor prezenţi că pleacă într-o călătorie spre soţul adorat. Acel soţ care n-a catadicsit să vină la înmormântarea soţiei şi mamei celor trei copii ai lui... Păşind pe urmele mamei Crescuţi de bunici, cei trei copii au simţit în permanenţă atmosfera unui cămin în care ei erau perpetuu în centrul atenţiei. Adana, cu un coeficient de inteligenţă ridicat, era interesată de orice informaţie. A dorit şi a aflat, în cele din urmă, motivele plecării de acasă a tatălui său: implicarea într-o relaţie amoroasă cu o femeie fără căpătâi, care distrusese alte trei familii cu copii. Şi-a admirat mama, care a divorţat urgent, deşi avea trei copii de crescut. În timpul cursurilor de specializare l-a întâlnit pe Rareş, un fost coleg din clasele primare, care-şi susţinea acum doctoratul în medicină. S-au plăcut de la prima vedere, hotărând să se căsătorească după terminarea cursurilor de specializare ale Adanei. Erau fericiţi, nimic nu părea să le stea în calea fericirii, până când Rareş a întâlnit-o pe Rita, o femeie uşoară, dornică de a ajunge în vârful ierarhiei trecând prin paturi ale celor cu funcţii şi bani. Cum Rareş a fost numit directorul unei clinici renumite, unde femeia era funcţionară, a şcolit-o, suportându-i cheltuielile de studii, a înzestrat-o cu un apartament şi maşină, purtând-o cu el în toate delegaţiile. În tot acest timp, Adana vedea de familie, refuzând să creadă că Rareş decăzuse în aşa hal, de nu-i păsa de mizeriile umane pe care le provoca. Dimpotrivă, poza în familist sadea, el, adulterinul fără obraz! Parcă viaţa Monei, mama sa, se transpusese peste viaţa ei. Era în cumpănă, nu ştia ce să facă, toată truda de o viaţă şi întreg sufletul lor se găsea în căsuţa lor, în biblioteca imensă pe care o aveau, în instrumentele muzicale achiziţionate pentru copii, pe vremea când luau ore. Rareş îşi trăia ultimele zvâcniri ale masculinităţii sale, fără a lua seama la cei din afara Ritei. Pedeapsa Asta până când fiica lor cea mare s-a îmbolnăvit grav. La auzul diagnosticului şi al viitorului sumbru al acestuia, Rareş s-a dezmeticit. Timp de trei săptămâni a vegheat la căpătâiul fiicei sale, ea stingându-se încet, fără vlagă. Îşi rugase tatăl să-i citească rândurile scrise de ea doar după ce va fi înmormântată. După înmormântare, Rareş a citit biletul şi a fost şocat. "Te-am iubit ca pe un tată-zeu, m-ai dezamăgit total, plătind cu viaţa mea pentru desfătarea ta. Te blestem să n-ai linişte niciodată, aşa precum n-a avut mama din cauza ta." Rareş a încercat să-şi găsească argumente în bunătatea lui faţă de semeni, şocat fiind de cele scrise de fiica sa. Se simţea sfârşit după înmormântare şi s-a întins pe canapeaua din sufragerie. Peste o jumătate de oră, cei doi copii l-au găsit fără suflare, cu scrisoarea în mână. Rita s-a îmbolnăvit şi se perinda prin spitale. Cunoştinţele afirmau că au ajuns-o blestemelor copiilor pe ai căror taţi i-a despărţit de mamele lor. Ajunsese piele şi os când o întâlni pe Lara, cea de-a doua fiică a lui Rareş, medic şi ea. Larei i se făcuse milă de ea şi a sfătuit-o să plece la tratament în străinătate. Nu avea rost, soarta-i era pecetluită. Târziu, foarte târziu, şi-a dat seama că toată viaţa şi-a bătut joc de ea însăşi, vânzându-şi trupul unor boşorogi cu bani, pe care i-a despărţit de familiile lor. Nu regreta însă, trăise din plin, se plimbase gratuit prin ţări la care nici nu visa când era ţărăncuţa ştearsă, şleampătă şi prostuţă de care toţi se fereau. A fost de ajuns să se arunce în patul şefului şi totul a mers ca pe roate: profesie, funcţie, bani, lux şi împlinirea tuturor mofturilor şi pretenţiilor exagerate. Când mama sa a căzut la pat şi ea nu o putea ajuta, s-a gândit o clipă că va plăti pentru viaţa-i tumultuoasă. Dar nu-i păsa, strălucise cât îşi dorise, orbindu-şi victimele masculine.