Precum biotopul definit în DEX ca „mediul geografic care prezintă condiţii de viaţă relativ unitare şi care adăposteşte o biocenoză", tot aşa şi mediul nostru social actual constituie o cauză favorizantă a fenomenului contravenţional şi infracţional şi, în strânsă legătură cu acestea, este şi un mediu propice dezvoltării biotipului sau specimenului care se defineşte generic prin noţiunea de „neam prost".

Într-o societate bazată pe o economie de subzistenţă, neperformantă în nimic, cu toate domeniile structurale în suferinţă financiară, fără proiecte şi orizont, care nu-şi cultivă şi promovează valorile şi se lasă condusă de mediocrităţi şi sfertodocţi, fără a-şi impune normele şi principiile civilizaţiei, ofensiva nonvalorilor şi a oamenilor de neam prost a devenit o tristă realitate. Ca expresie a acestei realităţi, noţiunea de „neam prost" a intrat şi în limba română, fiind definită în Vol. VII al Dicţionarului universal ilustrat al limbii române, recent publicat în 12 volume, în mod succint prin trimitere la noţiunea de "bădăran", al cărei conţinut este rezumat în acelaşi DEX ca "persoană nepoliticoasă, cu comportare grosolană". În fapt, noţiunea de neam prost nu se rezumă la definiţia succintă şi dură de mai sus, fiind mai cuprinzătoare, forma în care şi-a făcut loc şi în vocabularul limbii române cu multiplele sale nuanţe şi semnificaţii. Astfel, cu privire la modul de viaţă al unora, se vorbeşte de case sau maşini de neam prost, care depăşesc cu mult nevoile familiei. În mod esenţial, însă, noţiunea interesează comportamentul uman, mai exact faptele şi atitudinile neconforme cu moralitatea şi bunele maniere, care nu sunt contravenţii sau infracţiuni, dar reprezintă o categorie mult mai vastă decât acestea. Categoria faptelor şi atitudinilor de tip bădărănesc sau de neam prost este extrem de vastă, reprezentând un adevărat fenomen în plină dezvoltare, pe fondul decăderii economice şi morale a societăţii în ansamblu. Mai grav este faptul că neamul prost se formează de mic, în paralel cu educaţia făcută în familie şi şcoală. Am locuit 25 de ani în proximitatea unui liceu, care are şi clase de gimnaziu, iar în drumul către garaj sau alimentară mă întâlneam aproape zilnic cu grupuri de elevi. Astfel, am putut constata în timp şi cu tristete cum s-a vulgarizat treptat vocabularul acestora, iar în acest sens, este suficient a menţiona faptul că, la fiecare zece cuvinte, este folosit cu titlu de „argument" un jargon, un cuvât vulgar sau cu o conotaţie sexuală. Cu aceeaşi tristeţe, constat şi o metamorfoză în comportamentul tinerilor la început de carieră şi în curs de integrare socială, în diferite meserii, dar mai ales în unele profesii, chiar definitorii pentru intelectuali. Făcând abstracţie de ura dintre categoriile socio-profesionale, promovată indirect, dar implicit, ca formă a diversiunii politice în ultimii ani, este de neînţeles atitudinea nu chiar sporadică a unor tineri faţă de generaţia matură sau vârstnică, care este tristă, dar numai culpabilă nu, pentru lipsa de şanse a generaţiei tinere. Nu este vorba de un conflict între generaţii şi nu numai de o atitudine de indiferenţă, că în fond fiecare are problemele lui, iar omul matur sau mai vârstnic nu aşteaptă mai mult respect decât merită, dar este surprins uneori în situaţia de a fi privit, uneori chiar insistent, de unii tineri cu care îşi intersectează paşii, colegi sau nu, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, aşteptând ca acesta să salute primul. Asemenea atitudini nu sunt singulare, ele se întâlnesc zilnic pe stradă, pe holurile instituţiilor publice, chiar în mediile în care majoritatea salariaţilor sunt licenţiaţi în profesiile care, teoretic, sunt cele mai definitorii pentru categoria intelectualilor, la cumpărături, în orice locuri publice şi împrejurări. (va urma)

Nicolae SĂLĂJAN