A şters-o "italieneşte", lăsând 800 de persoane şi familiile lor cu ochii în soare *Salariatele de la o fabrică de încălţăminte din Oradea au dezgropat securea războiului Ieri, peste 200 de persoane s-au adunat în faţa Primăriei Oradea pentru a protesta împotriva faptului că au fost lăsate fără loc de muncă şi fără salarii de către angajator - SC Italy Shoes SRL (fabrică de încălţăminte), din Oradea. Această firmă, patronată de către o italiancă - Elena Gaspari - şi-a închis brusc porţile, săptămâna trecută (15 septembrie a.c.), lăsând în stradă circa 800 de persoane, majoritatea femei. Angajaţii au fost trimişi, timp de două săptămâni, în concediu de odihnă. La întoarcerea din concediu, au constatat, cu stupoare, că unitatea s-a închis şi, în acest fel, au ajuns şomeri, peste noapte. Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit din luna august a.c. drepturile salariale, bonurile de masă şi cărţile de muncă. De asemenea, fabrica de încălţăminte nu şi-a plătit de nouă luni contribuţiile datorate la bugetul de stat (peste 15 miliarde de lei). Câţiva reprezentanţi ai muncitorilor au fost primiţi la Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială (DDFSS) Bihor, pentru a afla ce e de făcut şi cum vor putea intra în posesia drepturilor salariale. Drepturile salariile - o cauză pierdută? Mariana Abrudan, una dintre reprezentantele foştilor angajaţi, ne-a spus: "Am recurs la această formă de protest pentru a ne primi drepturile: salariile restante, bonurile de masă şi cărţile de muncă. În medie, un angajat are un salariu de 3,3 milioane de lei, plus bonurile de masă în valoare de peste un milion de lei. De altfel, ar mai trebui să primim şi banii pe concediu şi pentru orele suplimentare de muncă efectutate. Din discuţiile purtate cu reprezentantul împuternicit al patronatului, Adrian Mercea, ni s-a comunicat faptul că nu vom primi cărţile de muncă decât dacă ne semnăm cererea de lichidare! Sunt afectate de această măsură familii întregi, deoarece în fabrică au fost angajaţi soţ, soţie şi chiar copiii. Acum, mulţi nu mai ştiu cum să se descurce, pentru că au de plătit chirie, au copii mici în îngrijire, au de achitat rate la bănci. De ce nu ne-au anunţat, când ne-au trimis în concediu, să ne căutăm alt loc de muncă? Ce vom face, dacă nu ne primim banii? Unde sunt banii şi cum se poate ca firma să aibă datorii? Nouă, lunar, ni s-a reţinut din salariu cota de contribuţie la Casa de Asigurări de Sănătate. Ce vor face lucrătoarele care sunt însărcinate?" Oamenii sunt îngrijoraţi şi de faptul că nu-şi pot primi cărţile de muncă şi că nu vor primi ajutor de şomaj şi nici nu se pot angaja la alte firme. Muncitorii spun că la firmă s-au făcut angajări şi în ultima zi de muncă. De asemenea, înainte de a se închide porţile fabricii, aproape toate bunurile ce aparţineau unităţii şi puteau fi valorificate (marfă şi utilajele) au dispărut, iar actele şi documentele societăţii au fost găsite, de către angajaţi, la gunoi. Protestatarii sunt supăraţi şi pe instituţiile statului, deoarece nu au verificat temeinic situaţia şi nu au luat măsuri din timp pentru a preîntâmpina această situaţie. Ei au de suferit cel mai mult. La Italy Shoes a fost început un control de către Administraţia Finanţelor Publice. Autorităţile au promis că vor sprijini foştii angajaţii ai fabricii La faţa locului a sosit adjunctul şefului Poliţiei municipiului Oradea, Ovidiu Zaha, pentru a mai linişti spiritele: "Ceea ce faceţi dumneavoastră aici este ilegal. Pentru această manifestare trebuie să aveţi aprobările legale. Faţă de situaţia existentă, la firmă se desfăşoară o acţiune de control şi aşteptăm rezultatele. În privinţa locurilor de muncă, s-a găsit deja o soluţie, iar câţiva dintre colegii dumnevoastră şi-au găsit deja un loc de muncă. În schimb, recuperarea salariilor se va putea face doar pe cale judecătorească." În cele din urmă, Ovidiu Zaha i-a invitat pe cei prezenţi la sediul firmei, pentru a discuta şi clarifica problema. Protestatarele au decis să meargă la instanţă judecătorească şi să acţioneze firma în judecată. Silvia Cacuci, reprezentanta salariaţilor, care a discutat cu reprezentanţii DFDSS Bihor, a spus celor prezenţi că autorităţile îi vor sprijini pentru a ieşi la liman. Disperaţi de indolenţa instituţiilor statului, despre care cred ei că nu şi-au făcut datoria pentru a preveni această situaţie, protestatarii s-au arătat sceptici în faţa promisiunilor, fiind decişi să nu se dea bătuţi, mulţi dintre ei nefiind la prima experienţă de acest gen şi, culmea, tot cu patroni din Italia!