C.T. "Dimitrie Leonida", între Primărie şi Episcopie
Pe lângă cele peste zece imobile retrocedate foştilor proprietari, şi alte clădiri care au adăpostit zeci de ani unităţi de învăţământ se află în curs de retrocedare. Municipalitatea orădeană a pierdut zilele trecute cea mai mare parte dintre clădirile care adăpostesc sălile de clasă ale Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida", însă va ataca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs sentinţa Curţii de Apel Oradea.
Potrivit unei informări venite din partea Administraţiei Imobiliare Oradea, printr-o decizie din 1 noiembrie 2007, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase a restituit Episcopiei Ortodoxe a Oradiei imobilele de pe str. Republicii în care îşi desfăşoară activitatea C.T. "Dimitrie Leonida". Municipalitatea orădeană a atacat la Curtea de Apel Oradea decizia Comisiei. În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară, în urma căreia, potrivit raportului, expertul a constatat că, procentual, ponderea suprafeţei construite după preluarea abuzivă de către stat a imobilului, raportat la întregul supraedificatelor, este mai mică de 50%. La Raportul de expertiză tehnică, AIO a formulat mai multe obiecţii. Sentinţa Curţii de Apel a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul formulat de AIO şi a retrimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Oradea. În urma completării Raportului de expertiză, Curtea de Apel Oradea a decis în cursul lunii noiembrie a.c. anularea în parte a deciziei din 2007, prin care s-a retrocedat imobilul. Astfel, s-a decis ca doar corpul D de clădire şi terenul aferent, în suprafaţă de 589 mp, să revină Primăriei Oradea. "Copul D, care ne-a fost retrocedat, reprezintă spaţiul care adăposteşte cantina de la parter, iar de la etaj - două săli de clasă şi trei laboratoare. Toate aceste funcţiuni au fost ridicate, ulterior, de Statul Român", ne-a declarat directorul adjunct al AIO, Benyovszki Tunde. Totuşi, municipalitatea orădeană a investit în decursul anilor şi în celelalte clădiri, cum ar fi corpul C, care, dintr-un spaţiu care a adăpostit fostele grajduri, a fost transformat într-o sală de sport şi săli de clasă. În aceste condiţii, conducerea AIO va ataca cu recurs şi cea de-a doua sentinţă a Curţii de Apel Oradea, încercând să recupereze şi celelalte corpuri de clădiri retrocedate Episcopiei Ortodoxe.
În prezent, 13 imobile în care se desfăşoară activităţi educative sunt retrocedate unor culte religioase sau unor persoane fizice sau juridice, pentru care administraţia locală plăteşte lunar mii de euro. Cu toate că administraţia liberală a promis că va demara o amplă campanie de construcţie de noi clădiri pentru unităţile şcolare care trebuie să părăsească imobilele retrocedate, în acest an municipalitatea s-a limitat doar să amenajeze două-trei săli de grupă la câteva grădiniţe. Mai mult, nici proiectul municipalităţii privind campusul şcolar nu a mai fost continuat. La data la care lucrările trebuiau finalizate în mare parte, acestea încă nici nu fuseseră demarate, municipalitatea invocând lipsa de fonduri, fără însă a se sfii să aloce bani pentru alte investiţii, care, chiar dacă erau prioritare, nu intrau în atribuţiile sale. Dacă pentru drumul de centură primarul Ilie Bolojan este dispus să aloce banii din creditul luat de la BERD, drum care nu se află în proprietatea Primăriei, nu aceeaşi disponibilitate o afişează administraţia locală pentru un obiectiv care se află în directa sa responsabilitate, cum e campusul şcolar.
de ce cand s-a dat muzeul la catolici nu s-a facut de primarie nici o contestatie-de ce se fac aceste contesatatii doar la ortodocsi.poate stie cineva.