Datul sorţii, la Dante, e ascuns ca "şarpele în răzor", un citat care-i plăcea şi lui Petre Ţuţea, dar pe care îl putem asimila şi sorţii noastre politice, mai ales când privim spre modul în care se furişează, se strecoară, marele învins de la 16 noiembrie, aidoma unui şarpe în răzor. Şi nu e vorba de şarpele casei fără de venin, aducător de noroc în mitologia populară.

Această capacitate uimitoare de năpârlire este unică în istoria postdecembristă. Victor Ponta se comportă de parcă n-a fost adversarul cu  cuţitul în dinţi din campanie, ci propunerea de tandem preşedinte-premier  din partea ACL. Aşa arată comportamentul recent al premierului, care parazitează imaginea extraordinară a lui Klaus Iohannis. E adevărat că îl ajută pentru moment şi atitudinea blând pastorală a acestuia, faţă de un Ponta care a dus cea mai deşănţată campanie după 1989. Tocmai de aceea ar trebui evitate gesticulaţiile politice în dezacord cu spiritul civic care a răsturnat în şanţ maşinăria psd-istă. Să fie începutul unei frumoase prietenii? Încă mai putem spera că nu va fi aşa. Rămâne de văzut dacă Klaus Iohannis va ajunge în studiourile varanului (unde era împroşcat cu scuipat veninos), iar PC se va rupe de PSD, pentru a se alipi de marele PNL. Acest partid a ajuns la 47%, iar în spatele lui Iohannis s-a adunat un nivel uriaş de încredere. Prin urmare, n-ar fi nicun motiv să se întâmple asta. Cu toate acestea, să fim rezonabili şi să recunoaştem că suntem la adăpost, faţă de ce ne-ar fi aşteptat cu marele nord-coreean. E adevărat că se resimte o doză de frustrare pentru cei care îşi doreau un lucru bine făcut până la capăt, şi anume cei care şi-au bătut joc de români să suporte consecinţele şi să plece acasă. Poate că asta nu se poate dintr-o dată, aşa este, dar măcar declarativ puteau fi amendate ieşirile în decor ale premierului care îşi dă ordonanţe ca la el în sufragerie. Actualul preşedinte îşi justifică atitudinea prin faptul că nu ţine de fişa postului să comentezi ordonanţe şi legi, ci doar să promulgi sau nu. Valabil doar într-o situaţie ideală, iar pentru asta e nevoie de un guvern şi de o majoritate sănătoase, nu de cel mai abuziv executiv din 1990 încoace. Când sunt derapaje instituţionale, preşedintele e obligat să intervină ferm în numele uriaşei legitimităţi populare.

Realist vorbind, Guvernul Ponta nu va fi uşor de dat jos, beneficiind de o majoritate confortabilă. Semnalul  nu ar putea veni decât din interiorul PSD, atâta doar că teama de a pierde ciolanul guvernării ar putea fi mai importantă  decât ura faţă de Ponta, refulată şi mai mult acum, odată cu stratagema  amânării sine die a congresului. Singura modalitate rămâne aceea de-a forţa o majoritate, iar pentru asta preşedintele trebuie să dea un semnal de luptă pentru a mobiliza din toate părţile. La această variantă apare invariabila replică: avem un alt preşedinte, mai detaşat, mai în litera Constituţiei, care nu doreşte să fie jucător politic. De acord, dar nici pompierii nu respectă regulile de circulaţie, atunci când arde undeva. Important e să stingi focul. 

Şi deşi părea că i-au udat suficient lemnele, alegătorii, iată că marele contorsionist caută să se încălzească la flacăra de la Cotroceni, în speranţa că până la urmă va trage din nou focul la oala lui.