Schimbarea nu este posibilă fără o nouă filozofie a conducerii, dar şi o nouă paradigmă, care să vizeze deopotrivă modernizarea şi restructurarea  componentelor esenţiale ale statului şi societăţii: economic, social şi instituţional, cu firească reconsiderare şi continuare a tot ceea ce este bun în prezent.

Referindu-ne la economie, conform unor studii publicate de specialişti în 1913, acum 100 de ani şi înainte de Marea Unire, economia României deţinea o pondere de 0,8% din PIB-ul mondial (locul 11 în Europa), fiind foarte aproape de Austria şi de Olanda şi înaintea unor ţări ca: Turcia, Suedia şi Ungaria. După 1990, economia României coboară vertiginos în clasament până pe locul 17 din Europa, cu  o pondere de numai 0,3% din PIB-ul mondial, fiind devansată de Grecia, Danemarca şi Finlanda, ţări cu o populaţie mult mai mică. Aceste date determină covârşitor starea naţiunii, iar pentru asta nu sunt de vină doar anii grei de comunism, ci mai degrabă aşa-zisele privatizări, reforme şi restructurări eşuate, cu mici excepţii. Decalajul este enorm şi pornind de la resursele materiale şi umane existente, numai politici sectoriale şi fiscale noi şi eficiente pot deveni suportul unei creşteri economice sustenabile, capabilă să asigure noi locuri de muncă şi acumularea de plus valoare. În acest conext, se impune în regim de urgenţă  revizuirea sistemului legislativ, cu prioritate a Constituţiei, a legii administraţiei publice şi a legislaţiei electorale, care să fie unificată într-un cod juridic unic. În prezent, numărul actelor normative în vigoare din România se apropie de 140.000, care trebuie sistematizate şi corelate, sau, după caz, revizuite, modificate ori abrogate. În aceste condiţii, chiar dacă, potrivit sistemului nostru de drept, "nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii", principiul este inaplicabil, câtă vreme şi pentru practicieni utilizarea acestui imens volum de reglementări ar fi de neimaginat în lipsa suportului informatic.
Pe lângă faptul că numărul de acte normative este uriaş şi volumul lor este exagerat, acestea abundă de dispoziţii paralele şi superflue, fiind redactate fără spiritul de concizie necesar, ceea ce induce o calitate scăzută legislaţiei. Această calitate se află şi într-o stransă legătură cu procedura adoptării legilor prin asumarea răspunderii guvernamentale. O procedură simplificată, care exclude dezbaterile publice şi parlamentare, ce a fost impusă excesiv în ultimii ani de către coaliţiile fragile şi instabile alfate la putere, adesea într-un stil hei-rupist şi sub presiunea unor termene sau condiţionări externe, va trebui să fie limitată drastic prin modificarea Constituţiei. Schimbarea în multiple planuri este condiţionată şi de eradicarea rapidă a fenomenelor grave care afectează administraţia. Unul dintre acestea este corupţia privind utilizarea banilor publici în domeniul achiziţiilor publice. Sunt de notorietate în acest sens rapoartele Curţii de Conturi din ultimii ani, dar şi semnalele din presă, privind nerespectarea dispoziţiilor legale în procedurile de achiziţii publice. În context, s-a dovedit total ineficientă şi Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, una din zecile de structuri birocratice, care parazitează administraţia. Faţă de asemenea semnale publice, apare nesemnificativă şi reacţia organelor competente ale statului, pentru verificarea şi restabilirea legalităţii. Deopotrivă, revenirea la normalitate înseamnă şi reconsiderarea principiului fundamental al relaţiilor dintre cetăţeni şi autorităţi, prin asigurarea accesului la informaţiile publice şi comunicarea publică reală, în litera şi spiritul Art. 31 din Constituţie şi a Legii  nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Practica autorităţilor publice de a oferi pe site-uri sau la conferinţele de presă numai informaţii publice cu caracter general sau trunchiate, pentru a evita esenţa, exced legii şi nasc în mod firesc suspiciuni. Mai mult, cu excepţiile strict limitativ prevăzute de lege, sunt vădit abuzive clauzele confidenţiale din contractele încheiate de autorităţile şi companiile statului. Iar aceste clauze numai în interesul statului nu sunt negociate. Nerespectarea dreptului constiţutional la informare sau cuprinderea abuzivă în contracte de clauze confidenţiale impune completarea Legii nr. 544/2001 cu sancţiuni pecuniare şi, după caz, a conducătorilor de instituţii şi salariaţilor culpabili.

(va urma)

Nicolae SĂLĂJAN