Apreciem, în egală măsură, reuşitele unor proiecte ale Consiliului Local Oradea, care vin în sprijinul înfrumuseţării  oraşului şi vieţii cetăţenilor, în ridicarea gradului de confort şi a calităţii vieţii acestora. Nu dorim să ne înscriem printre cei care pun piedici unor proiecte îndrăzneţe şi binevenite oraşului şi locuitorilor săi şi vă asigurăm, din nou, de buna noastră credinţă, însă credem că în chestiunea ridicării unei megaparcări în spatele Palatului de Justiţie, anumiţi indivizi sunt mânaţi de mari interese obscure, fie din Primărie, fie din zona centrală. Pe aceştia nu îi interesează suferinţa şi disconfortul nostru de fiecare zi şi noapte, ci doar profiturile lor cât mai mari ce le au întunecat minţile când au gândit o astfel de megaparcare într-o zonă în care atmosfera este sufocată de clădiri de beton, de mult  praf, vara, de terasele zgomotoase şi alarmele la miez de noapte, alarme continue ale magazinelor. Sau, poate, edilii sunt rău sfătuiţi şi cine ştie dacă nu chiar în mod voit, având în vedere anul electoral care le va bate la uşă...

Dezbaterea publică a proiectului, organizată în data de 16 martie 2011, a fost un real eşec al Consiliului  Local Oradea, deşi impresia personală a organizatorilor pare a fi fost alta. La acea dezbatere, după ce proiectantul s-a scuzat de trei ori că nu a venit pregătit, neavând nici un material de prezentat şi nici imagini, a vorbit despre câteva idei, fiind aproape huiduit de către orădenii prezenţi, apoi s-a dat citire unui material stufos, ca să ne ocupe tot timpul, privind impactul de mediu al proiectului, studiu total nerealist, chiar fantezist în multe locuri, lucru ce a stârnit vii reacţii de dezaprobare, discuţii în contradictoriu cu persoana ce l-a prezentat şi, în final, dezaprobarea de către populaţie prin publicul prezent în sală a celor două abordări ca fiind neconforme cu realitatea. Am constatat cu acea ocazie un lucru greu de acceptat. Încercarea de a impune, în  mod evident forţat, un proiect  ciclopic, prin prezenţa unor membri ai Consiliului Local şi atitudinea acestora, psihic agresivă şi continuă, de a monopoliza întreaga perioadă de timp afectată şi de a aborda într-un mod violent discuţiile. Proiectul - care sperăm că nu se va realiza niciodată în această locaţie, chiar dacă unele interese necunoscute până acum şi obscure o cer! - cuprinde nu mai puţin de 460 de locuri de parcare, dispuse pe 4 niveluri ce vor umbri blocurile înghesuite şi casele riverane, locuri de parcare aşezate unele peste altele, adevărate camere de gazare în aer liber. Pentru că nu poţi să le zici altfel, având în vedere că sunt în centrul Oradiei într-o zonă intens populată, megaparcarea fiind înconjurată din trei părţi de locuinţe ocupate de persoane vârstnice în mare parte şi practic de blocurile înalte de pe str. Republicii, casele de pe str. Franz Schubert, casele de pe str. Gheorghe Dima şi doar într-o singură parte de o instituţie importantă, Palatul Justiţiei. Unui centru şi aşa extrem de poluat, aproape de o arteră foarte  aglomerată şi poluată, B-dul G-ral Magheru, dintr-un oraş sufocat de mijloace de transport mari şi mici, aproape la orice oră a zilei, îi mai lipsea doar cireaşa de pe tort! - o megaparcare care să se potrivească aici ca nuca-n perete şi pe deasupra să mai şi urâţească (conform părerii majorităţii arhitecţilor de renume şi de bun simţ!), capitala judeţului nostru, cunoscută altădată ca fiind o „mică Vienă" datorită stilului ei arhitectonic secession, aproape unic în România. Ştim că tot pentru construirea unei megaparcări s-a întocmit documentaţia necesară pentru un alt amplasament mult mai potrivit şi anume locul viran de pe str. Independenţei, dintre fosta Sinagogă evreiască şi statuia lui Mihai Eminescu, spaţiu legat de o arteră de circulaţie care înlesneşte accesul în această parcare. De ce nu se construieşte megaparcarea în locul proiectat iniţial sau la Spitalul Militar, în apropierea Magazinului Crişul? Oricare dintre aceste două locuri ar fi fost mult mai potrivite pentru proiectul iniţiat de Primărie, întrucât nu afectează zone populate şi nu trebuie să se mai dărâme nicio clădire în care s-au investit sume enorme, cum este cazul Spitalului de boli infecţioase, care poate fi transformat într-o altă clădire de utilitate publică, păstrându-se astfel investiţiile făcute din banii orădenilor şi încă de dată recentă. Chiar trecând, cu multă greutate, peste aspectul poziţionării cu totul neinspirate a acestei megaparcări, analizând „la rece" întregul proiect, constatăm că există o serie de motive pentru care îl putem considera, încă de pe acum, sortit eşecului  economic.

Unui centru şi aşa extrem de poluat, aproape de o arteră foarte aglomerată şi poluată, B-dul G-ral Magheru, dintr-un oraş sufocat de mijloace de transport mari şi mici, aproape la orice oră a zilei, îi mai lipsea doar cireaşa de pe tort - o megaparcare -, care să se potrivească aici ca nuca-n perete! Trecând, cu multă greutate, peste aspectul poziţionării ei cu totul neinspirate, la o analiză „la rece", întregul proiect pare sortit eşecului economic din cel puţin câteva motive...

Deşi s-au făcut eforturi imense, chiar şi presiuni după gurile rele, la instituţia abilitată privind monumentele istorice de la Cluj-Napoca, totuşi, nu s-a obţinut acordul dărâmării întregii clădiri a Spitalului de boli infecţioase, Pavilionul 2, monument istoric, a rămas în picioare, astfel încât eficienţa economică a megaparcării, prin micşorarea suprafeţei, s-a redus în mod simţitor. Mai mult, ea este şi devine inutilă, după cunoscuta formulare a lui Titu Maiorescu fiind o „formă fără fond", pentru cea mai mare parte a timpului zilei, întrucât activitatea de la instanţele de judecată ce implică prezenţa clienţilor acestora este, în genere, între 8.30 - 12.00 sau cel mult până la 15.00, astfel încât după această oră, timp de 20 de ore din 24, ciclopica parcare rămâne goală. Această socoteală simplă a pierderii clienţilor şi-au făcut-o în mod sigur şi firmele ce ar fi fost interesate de o asociere cu Primăria, motiv pentru care până nu s-a modificat fundamental formula de finanţare - din bani privaţi în bani publici! - la cele câteva runde de licitaţii nu s-a prezentat nicio firmă. Proiectul nu a ţinut cont de faptul că încalcă şi proprietatea  riveranilor. Astfel, există lângă Spital o ceainărie pentru care, pentru a fi strămutată sau despăgubită, se solicită sume imense, neprecizate de către edili, şi din banii cui vor fi despăgubiţii proprietarii ceainăriei, dacă nu din banii puţini ai orădenilor? Tendenţios sau nu, s-a ajuns până în curtea blocurilor riverane cu extinderea parcărilor publice, peste parcările şi garajele private ale locatarilor, tulburându-li-se liniştea chiar şi pe sub balcoane. Aici, credem că deja s-a mers prea departe. Tocmai de aceea, cele trei asociaţii de proprietari de pe str. Republicii nr. 23, 25 şi 27, compuse din peste 120 de membri care deţin 44 garaje autorizate de Primărie, au acţionat Primăria Oradea în judecată, contestând legalitatea somaţiilor emise pe 15 august 2010, de demolare a garajelor în numele interesului public (!?). Somaţii care calcă în picioare în mod grosolan legalitatea deţinerii garajelor şi interesul, tot public, al orădenilor din zona aferentă, care deţin contracte de închiriere şi sentinţe judecătoreşti bazate pe şapte avize necesare autorizării acestora la acea dată, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr 50/1991. Deci terenul pe care s-au ridicat cu aprobare de la Primărie aceste garaje este litigios, proprietarii plătind atât taxa pe terenul aflat în domeniul privat al Statului, cât şi impozitul pe construcţie şi chiria în sine. În plus, atât proiectul imobiliar în sine, cât şi studiul de impact asupra mediului întocmit de firma Eco Consulting nu respectă directivele europene în materie de parcări şi de protecţie a populaţiei, în speţă art. 174 al Tratatului Comunităţii Europene în ceea ce priveşte conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi protecţia sănătăţii umane. Or, prin Legea nr. 30/1994, România a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi este datoare să respecte toate normele europene în materie de protecţie a populaţiei împotriva poluării fonice, chimice ori de altă natură. În chip aproape rizibil, în studiul de impact al construcţiei megaparcării amintite se acordă o mai mare atenţie impactului asupra păsărilor şi liliecilor (sic!), decât oamenilor-cobai din apropierea mastodontului inutil ori funcţionarilor din instituţiile din apropiere, inclusiv magistraţilor, grefierilor, personalului auxiliar din Palatul de Justiţie, care nu credem că sunt cu toţii încântaţi de creşterea semnificativă a nivelului de poluare, agitaţie şi zgomot din zonă, cu efecte negative asupra activităţii şi sănătăţii acestora.

Nu în ultimul rând, am aflat că în toate marile oraşe europene care se pretind civilizate se urmăreşte scoaterea circulaţiei din zona centrală şi trecerea la alte sisteme de locomoţie ecologice. De ce în Oradea, oraş al iluminismului european, se urmăreşte exact contrariul?

R. IVERAN