Pentru toată lumea este evident fenomenul globalizării. Iar ca perspectivă, cel puţin la ora actuală, acesta pare un proces definitiv. Evoluţia tehnico-ştiinţifică nici nu permite o altă concluzie logică. Economic această globalizare are, la rându-i, nişte efecte la fel de vizibile. Producţia de bunuri se comasează pe branduri. Câte un bun de consum se produce pe plan mondial sub câteva mărci, care şi ele se împuţinează, generând monopoluri periculoase. Acest fenomen este o problemă politică şi socială extrem de importantă şi de dură, dar ea nu este de nasul ţărilor mici şi nu face obiectul acestui articol. De reţinut că nimeni (mă refer la economii naţionale) nu mai produce, orice şi de toate, în primul rând, pentru că nu are cum face faţă concurenţei mastodonţilor. A produce doar pentru o piaţă internă înseamnă izolare şi pierderea capacităţii de performare a produselor, autoeliminându-te de pe piaţă. Acest lucru nu l-au înţeles Ceauşescu şi acoliţii.

 

Ţările ai căror conducători gândesc, analizează ce produse pe care le stăpânesc în producţie ar putea fi transformate în mărci (branduri în limbaj românesc barbar), adică perfecţionate continuu spre a putea fi impuse cu succes pe piaţa mondială, atât de exigentă şi de restrictivă astăzi. Nu mă voi lansa nici în dezbaterea acestei importante probleme. Pentru aceasta ar trebui să iasă fum din capul eminenţelor tehnice ale partidelor. Dar în partide nu au avut loc decât gargaragii de mahala. De unde eminenţe tehnice? De aceea este atât de extraordinar de important modul de selectare a decidenţilor sociali şi politici, în esenţă procesul electoral, terfelit până azi de către cam toţi liderii policiti, iar când a fost posibil, poporul român, inconştient, nu s-a dus la vot. Să ne apropiem însă de subiect. Cu toată această concentrare a producţiei mondiale în mărci consacrate pe piaţă, ceva rămâne pentru toată lumea, pentru toţi care au pământ fertil. Este producţia de alimente. Este cert că împotriva oricăror reglementări legale, care, de fapt, vor forţa micile popoare să se împuţineze, populaţia lumii va creşte în continuare până când presiunea va genera o catastrofă. Dar până atunci această populaţie în creştere va cere mâncare în cantităţi tot mai mari. ﾎnsă posibilităţile de producţie alimentară sunt limitate şi orice intenţii sau îmbunătăţiri s-ar aduce, creşterea producţiei de alimente nu va putea ţine pasul cu creşterea cererii. Aşadar, până la a găsi ingineri capabili de a lansa produse ce pot deveni mărci de referinţă (nu mă îndoiesc că ar exista dacă ar fi căutaţi şi ajutaţi financiar!). Agricultura rămâne sectorul productiv cel mai indicat pentru a ne relansa economia. Turismul, atunci când om avea drumuri, ar putea hrăni bine o parte mică din populaţie, dar el nu va putea concura, la egalitate, cu marile destinaţii turistice.

Mai mult decât şansa relansării, ciclul economic agricol este cel mai scurt. ﾎn virtutea acestor idei, toate ţările conştiente fac ce pot pentru a menţine populaţia productivă agricol la locul ei, încurajând-o prin toate mijloacele. ﾎşi apără piaţa. Noi? Noi suntem ţara nimănui. Subvenţionează cât pot de mult şi maxim cât le permit reglementările producţia agricolă. Noi? Subvenţionăm hoţi şi tâlhari. ﾎncepând cu zâmbăreţul tată al tuturor hoţilor, niciun preşedinte şi niciun premier nu a înţeles şi nu l-a durut în cot de necesitatea de subvenţionare la nivele maxim admise a producătorilor agricoli. Mai mult, au creat legi şi au încurajat pe ce căi au putut înstrăinarea pe gratis a pământurilor, aşa cum au făcut cu industria.

Pe lângă producţie, marea problemă a agricultorilor, ca, de fapt, azi, a oricărui producător, este desfacerea. Până şi americanii au creat sisteme, cu implicarea statului, inclusiv financiare, prin care să preia producţia fermierilor, permiţându-le acestora reluarea ciclului agricol. Am avut o reţea de baze agricole. A fost batjocorită (privatizată) de către nişte nime' în lume. Au existat tot felul de miniştri ai agriculturii numai specialişti nu: gargaragii, şurubari... la un moment dat o ginecoloagă era ministru adjunct de agricultură! Ce performanţe doriţi? Dar ultima ordonanţă prin care premierul impune producătorilor agricoli două impozite, o dată pe terenul agricol, apoi pe producţie, este de-a dreptul iresponsabilă. Nu le-o cere nimeni din Europa (scuza tuturor porcăriilor!) şi FMI... A inventat-o vreun funcţionar de parizer cules de pe floastăr, făcut pârţ-pârţ probabil prin ministerul Finanţelor. ﾎn plus ministrul impotent de stat al Agriculturii se opune la orice iniţiativă care ar putea duce la o minimă creştere a vânzării produselor agricole româneşti. El nu reprezintă ţărănimea română, el reprezintă marile lanţuri comerciale care sufocă economia ţărilor mici.

 

Prin astfel de măsuri descurajatoare, toţi guvernanţii, în mod conştient, vânduţi ori inconştient cretinizaţi, au contribuit la transformarea României dintr-o ţară exportatoare de produse agricole într-o ţară importatoare, trimiţând populaţia rurală, cu şuturi în fund, să se umilească, căpşunând, să accepte toate abuzurile proprietarilor de căpşunării (până la a-şi sacrifica nevestele! Atenţie!) din lumea largă. De aceea guvernele României pot fi considerate, până la ora actuală (şi acesta), ca duşmani ai poporului român. Fac tot ce le stă în putinţă pentru a sugruma satul românesc. Dar satul a fost baza biologică a naţiunii române. Când satele vor fi distruse, acest popor se va risipi! Şi când te gândeşti că premierul este dintr-un sat! Cum poate să doarmă?