Evenimentele istorice au întotdeauna efecte pe termen lung, sau definitiv. Ele pot schimba definitiv soarta unei regiuni sau a unei populaţii. Astfel ticălosul grec, care negocia în numele sultanului cu austriecii şi care şi-a permis din proprie iniţiativă, pentru o pungă, să vândă austriecilor nordul Bucovinei, prin gestul său tâlhăresc politic, i-a schimbat Bucovinei definitiv destinul istoric, iar populaţia băştinaşă a fost practic desfiinţată.

Antrenaţi în luptele dintre protestanţi şi catolici Cehia îşi pierde în lupta de la Muntele Alb întreaga elită aristocratică, liderii poporului ceh. Dacă nu s-ar fi produs acest lucru, probabil cehii ar fi fost poporul care ar fi dominat centrul Europei, ar fi fost o putere regională. Aşa, au ajuns un popor minor care niciodată n-au mai putut juca un rol în istoria centrului continentului. Exemple pot continua, istoria este plină de exemple. Suntem într-o perioadă istorică de recompunere a mozaicului etnic mondial, cum doar la sfârşitul lumii greco-romane s-a mai desfăşurat. Dar azi istoria se desfăşoară în două registre. Unul este cel al intereselor oculte, nivelul adevăratelor decizii ale desfăşurării evenimentelor. Al doilea cel de acoperire, cel care se interpune ca o ceaţă între ochii "boboarelor" dispreţuite şi interesele oculte, este nivelul demagogiei politice, în numele căreia se produc atrocităţi la scară mare (vezi doar Irakul), modul de lucru este pseudodemocratic. Nu cred să mai existe fraier printre români care să nu înţeleagă astăzi că aşa-zisa "privatizare", făcută în numele liberalizării şi democratizării economice, era de fapt nivelul demagogiei politice, că adevăratul interes a fost dezindustrializarea României şi deznaţionalizarea bogăţiilor sale. Ca să nu apelăm la memorie vedeţi doar soarta celor patru combinate metalurgice cumpărate de ruşi cu milioane de euro şi vândute cu 52 de lei altor ruşi cu o firmă specializată în dezmembrări. Fenomenul este în desfăşurare. După ce, în mod practic, România a fost dezindustrializată, iar bogăţiile proprii nu îi mai aparţin, aducând altora venituri de miliarde, pe care statul român le cerşeşte de pe piaţă, trecem într-un alt stadiu al "evoluţiei noastre spontane". Musai euroregiuni. Cine şi de ce ni le impune? Suntem deja simplă colonie care execută? Argumentul „aşa vor veni mai mulţi bani europeni" nu este valabil nici pentru retardaţi. Problema noastră nu este cea a banilor, ci cea a absorbţiei banilor. Nu am fost în stare să dovedim voinţa şi puterea de absorbţie. Proiectele nu se fac pe euroregiuni, să fim serioşi! Proiectele se fac punctual specific. Argumentul este o minciună! Avem nevoie de multiplicarea nivelelor birocratice administrative? Nici aşa statul nu are cu ce plăti bugetarii din administraţie! Practic, care este scopul suprastructurilor euroregiunilor? Nici unul direct administrativ. Nu se va obţine nicio performare a administraţiei statului. Atunci? Atunci, prerogativele cele mai multe ale ministerelor, ale guvernului, ale administraţiei centrale vor fi transferate unor structuri impotente. Se va anula puterea de administrare a teritoriului de la nivel central, risipindu-se în pseudostructuri ineficiente. O simplă întrebare: dacă judeţele rămân ceea ce sunt, iar întreaga birocraţie actuală se păstrează, atunci ce alt rost au structurile euroregiunilor decât de a anula puterea centrală? Lucrurile mari, pentru a nu deveni violente, se rezolvă cu paşi mici. Puterea centrală se dizolvă lent. Iniţial a avut o descentralizare progresivă. Urmează supraregionalizarea care nu are sens în raport cu descentralizarea, dar are sens în legătura cu anularea puterii centrale. Economic am înfăptuit planul lui Valev, ideologul sovietic din anii 70, care cerea României un statut agricol total dezindustrializat şi împărţită în trei, o parte spre răsărit, una la bulgari, alta spre apus. Statutul economic eminamente agricol a fost atins. Formarea euroregiunilor urmează a se cupla cu statutul de ţară parlamentară, cu preşedintele ales de parlament, un surogat, care îi anulează orice putere cu statut central. Este un alt aspect al anulării puterii centrale. În ciuda "armoniei" de moment a USL, ceea ce au fost în stare de cooperare partidele româneşti postdecembriste (echivalentul bandelor de boieri care pupau picioarele sultanului) s-a văzut. Vă închipuiţi ce va însemna o preşedinţie dependentă de Parlament. Articulând anularea oricărui control guvernamental eficient prin euroregionalizare, cu un Parlament ca la nimeni şi fără un preşedinte învestit de popor, care să aibă prerogative eficiente, în cazuri de criză, România se va dezmembra. Euroregionalizarea şi preşedinţia parlamentară vor însemna pentru statul român cea ce a însemnat "privatizarea" pentru economia României. Ar avea dreptul românii să-şi spună cuvântul despre aceste lucruri înainte ca oameni iresponsabili să deschidă cutia Pandorei? Cine le neagă acest drept? Ar putea deveni Ponta un termen de garanţie a bunei intenţii, în cunoştinţă de cauză? Până acum partidele şi guvernele "şi-au făcut tema" faţă de păpuşari, dezindustrializând ţara şi deposedând-o de bogăţii. Îşi vor face şi tema dezmembrării ei? Cui vor raporta?