O societate democratică presupune triumful forţei dreptului. În numele legii se poate face dreptate, dar se produc şi erori. În societăţile totalitare este consfinţit dreptul forţei, legea este represivă, iar justiţia este apanajul elitelor conducătoare. Asta nu înseamnă că într-un sistem totalitar nu sunt protejate anumite valori sau drepturi, la fel de bine cum altele sunt încălcate cu brutalitate. Dreptul la liberă exprimare este un atribut esenţial şi fundamental al democraţiei, dar asta nu înseamnă că nu se produc excese. O imperfecţiune gălăgioasă, preferabilă de mii de ori tăcerii impuse de o botniţă sigură de fier.

 

În miezul nopţii, un cuplu de pensionari este atacat şi jefuit în propria casă. O femeie este răpită şi violată, doi tineri teribilişti mor într-un accident rutier. Într-un sat uitat de lume doi vecini îşi dau cu sapele în cap pentru un petic de pământ. Cazuri tipice, mediatizate agresiv de-a dreptul pe posturile de televiziune. Morbidul, violenţa, pornografia sunt laturile întunecate ale firii umane, provoacă teamă, dar şi o inexplicabilă atracţie. Spectatorii cu telecomanda în mână care se distrează copios de trivialitatea unor "vedete", de fapt, le admiră în ascuns celebritatea. Spălarea rufelor în public este în meniul zilnic al devoratorilor de televiziune şi presă de scandal, iar distracţia se rezumă la dansul din buric pe muzică ţigănească. Într-un astfel de context, pe care orice om de bună credinţă îl poate verifica răsfoind presa ori butonând telecomanda, este oportună difuzarea unor ştiri violente, fie ele accidente de circulaţie, crime ori alte infracţiuni prevăzute de Codul Penal?

Răspunsul este da. Asta este societatea în care trăim, cu bune şi rele. A le ignora sau a le trece sub tăcere este tot atât de grav cu a inventa povestioare roz-bombon. Televiziunile şi ziarele trăiesc şi din astfel de evenimente. În plus, au datoria să le aducă la cunoştinţa opiniei publice. Problemele adevărate se ivesc din modul cum sunt ele relatate şi câtă importanţă li se acordă în raport cu alte informaţii, poate mai utile şi interesante. Aici intervine profesionalismul indivizilor care compun instituţia media. Pe lângă faptul că este suprimată viaţa unui om - prin încălcarea primei din cele zece porunci ale Divinităţii - o crimă ascunde şi o mare tragedie pentru familia victimei. Abundenţa detaliilor sângeroase despre faptă nu mai au relevanţă pentru opinia publică, ci au rostul de a stoarce audienţă, în fapt, de a satisface latura întunecată care zace în om. Un joc volatil şi efemer al cererii şi ofertei în care morala şi decenţa nu mai cântăresc nimic.

Chiar dacă rostul principal al presei este de a informa, ea are însă şi darul complementar de a educa, de a genera curente de opinie, de a prezenta oameni şi întâmplări inedite. Graniţa la care evenimentele infracţionale încetează să mai fie ştiri de presă este extrem de fin trasată şi are legătură cu utilitatea ei publică. De ce nu, cu rolul ei educativ.

O ţară ca România în care jurnalele tv şi paginile ziarelor abundă de infracţiuni poate însemna că societatea este săracă şi predispusă la violenţă. Poate fi un indicator eficient pentru autorităţi, care pot acţiona în consecinţă. Pot înăspri legile penale, după cum pot umbla la legile economice care generează prosperitate. Pentru că, într-o ţară cu nivelul de viaţă ridicat, rata criminalităţii scade. În consecinţă, ştirile infracţionale vor deveni excepţia, nu regula. Guvernanţii nu pot limita dreptul la exprimare, deci nu pot impune niciun fel de cenzură. În schimb, au datoria de a umbla la cauze şi de a asigura aplicarea legilor.

 

O lege aspră nu înseamnă că este nedreaptă. Sub impulsul umanismului dus la extrem de noii komisari în Armani ai Europei unite, legile penale au tendinţa să slăbească cătuşele. O greşeală evidentă. În epoca informaţiei fără frontiere cazurile infracţionale grave produc explozii emotive şi reacţii pe măsură. Presa îşi va face datoria cu inspiraţie sau gafând. Nu va putea face niciodată dreptate, doar o va arăta cum umblă cu capul spart. Pentru că o fi legea aceeaşi pentru toţi, dar dreptatea aparţine întotdeauna doar celor puternici...