Tot cea ce există în natură este rezultatul unui bilanţ. Viaţa însăşi este un bilanţ. Pentru viaţă bilanţul se cheamă la un anumit nivel sistolă-diastolă, adică efect cu cheltuire de energie şi structură în raport cu repaus şi refacere de energie şi structură.

În economie bilanţul este mai simplu. Cât este peste zero, indiferent cât, dar peste zero, înseamnă supravieţuire cu cât creşte dezvoltarea. Cu cât este sub zero, indiferent cât, într-un timp uşor de calculat, duce la faliment. De aceea UE, care învârte mii de miliarde de euro, pune problema şi cere socoteală cheltuirii fiecărui cent. Care este efectul cheltuirii fiecărui cent? Un cent este o cantitate, oricât mică, o cantitate care se pierde sau se câştigă, iar oceanul este format din picături. Cei care înţeleg aceste lucruri huzuresc, cei care nu le înţeleg cerşesc. Marile universităţi americane, care au bugete, unele comparabile cu ale unor ţări mici, în momentul în care şi-au trecut pe suport electronic bibliotecile, au început să vândă la preţ de anticariat parte din fondul de carte pe suport de hârtie, cu câte 3-5 dolari etc...Un neavenit se uită mirat şi întreabă: "Păi ăştia care au miliarde se pretează la comerţ de 3 dolari?" Da, pentru că de aceea sunt miliardari! Risipa care se petrece în România este fenomenală. Banii, aşa puţini cum sunt, dacă ar fi cheltuiţi de oameni cu cap şi bună intenţie, ar putea asigura un trai decent şi nealunecarea spre faliment (bilanţ sub zero an de an). La nivel social această alunecare spre faliment este mai complexă prin fenomenele negative declanşate în cascadă de către proasta sau imorala decizie. Pe vremea unui ministru, care a fost acuzat de cheltuire penală a banilor publici, care mai este acuzat de favorizarea infractorului, condamnat la puşcărie, o firmă inteligentă şi-a găsit plasamentul muncii. A semnat cu respectivul ministru un contract de treizeci şi ceva de milioane de euro pentru a furniza M.S.F. un program de calculator pentru monitorizarea internărilor în spitale şi scrierea de reţete medicale pe suport electronic. Orice introducere de nou este un progres, este binevenit, atunci când noul nu omoară pacientul. Medicii români au umplut lumea, lumea celor cu pretenţii, şi au demonstrat că sunt performanţi, cel puţin egali cu cei de unde au emigrat. La noi însă se mai moare în mod nepermis în spitale. Se moare pentru că aceiaşi medici nu au acasă aparatură de investigaţii şi tratament performante. Atunci, vă întreb ce era mai important, să se cheltuie zecile de milioane de euro pe scrierea reţetelor sau pe procurarea de aparatură performantă? Ei bine, ce este cu aceste reţete electronice? Ele pun câteva probleme insurmontabile pentru sistemul sanitar românesc actual. În primul rând, limitarea tehnică (nu poţi introduce în calculator la două consultaţii pe oră, fiecare medic ar putea consulta, dacă ar lucra doar în ambulatoriu, nu şi pe secţie, maxim 14 bolnavi pe zi. Nu poţi introduce reţeta la alte ore, deoarece programul înregistrează ora calculatorului, iar tu nu poţi scrie reţetele în afara programului. Dau un exemplu. La psihiatrie, la câţi bolnavi înregistraţi avem şi la câţi psihiatri, i-ar veni rândul fiecărui bolnav la peste 30 de luni. Dar bolnavul se poate sinucide sau agita violent, sau muri de azi pe mâine. Lucrurile stau la fel în fiecare specialitate. Cine va selecta bolnavii, "ăsta are prioritate, ăsta crapă"? Nimeni şi nici o lege nu îl poate obliga pe medic să refuze unui om dreptul la tratament. Pentru ca acest regim de prescriere a reţetelor să funcţioneze fără a sacrifica populaţia, ar trebui ca numărul medicilor să crească de multe ori. De unde bani de salarii, când nici pentru cei care sunt nu se pot da decât cele mai mici salarii din Europa? Dar să privim lucrurile şi dinspre alt unghi, tot dinspre populaţie. Consulţi programat, doi pe oră, vine baba Ana, de la 100 km, când poate, ajunge la ce oră poate, fără a se programa, fără a da telefon (aceasta ne este populaţia şi tu o trimiţi acasă: "Vii peste exact 41 de zile, la ora 10.30"). Se duce baba cuminte şi vine exact la ora precizată, în ziua precizată, dar ţie ţi-a căzut sistemul. "Te mai duci odată şi vii fix atunci". Vine din nou, îi dai reţeta şi se duce la farmacie, dar acolo a căzut sistemul. Acesta este sistem sanitar sau sistem de exterminare? Era cea mai stringentă problemă a sistemului reţeta electronică? Nu puteau merge în paralel, cel puţin 2-3 ani şi reţeta pe hârtie, şi cea electronică. Nu cumva trebuia întâi experimentat în câteva localităţi sau într-un judeţ şi abia după observarea fenomenului, dacă era cazul, se extindea? Argumentul ministrului Arafat: "Am găsit pe cineva care a prescris 42.000 de tablete" este un argument nul şi de om incapabil de a înţelege. A fost fapta unui om şi nu deficienţa organizatorică a unui sistem. Ai prins un asemenea om, îl dai afară din sistem şi îl condamni, dar nu nenoroceşti un popor. Ar fi prea multe de argumentat pentru a demonstra caracterul eronat al introducerii acum şi aşa a reţetelor electronice. De fapt, prin aceasta, populaţia nu va mai avea acces la medicaţie gratuită şi compensată. Sistemul blochează accesul. Cei care vor avea bani îşi vor cumpăra medicamentele, ceilalţi vor crăpa. Frumoasă realizare. Oficialii scapă de responsabilitatea finanţării acestui sector din sistemul sanitar. Dar, aceasta înseamnă România horror! Fiecare familie are pe cineva în această situaţie. Acum ne promit orice. Peste o lună vor fi cu sacii în căruţă. Şi atunci? Atunci vor fi de vină doctorii şi farmaciştii!