Ajungând tot mai aproape de sorocul electoral, se discută mult pe marginea electoratului. De la sclavii de pe plantaţiile baronilor, care sunt băgaţi  în microbuze şi duşi la secţie, la cei nehotărâţi şi până la indiferenţii inconştienţi, găsim toate extremele în raportarea la politică. 

Din păcate,  nici dezbaterea publică  nu limpezeşte apele, în aşa fel încât să existe un feedback electoral de substanţă. Dezbaterile se pierd în amănunte personale, televiziunile de ştiri au devenit adevărate tabloide, iar influenţarea  electoratului se face la cel mai primitiv nivel. Detalii din familia unui politician, mizerii inventate, în aşa fel încât toată evaluarea să decadă  la nivelul unui subiectivism de bârfă. Astfel, oamenii nu mai ştiu de ce votează cu adevărat, care sunt motivele tari ale gestului lor. Pentru că  nu  poţi  vota doar  pentru că unul vorbeşte mai  repede  sau mai lent. Din păcate, votul celor  care  pun ştampila dintr-o motivaţie superficială va ajunge să aibă consecinţe profunde. România  încă  are  de ales, între întărirea direcţiei democratice, reformiste şi întoarcerea la inerţia unui stat corupt, abuziv. Acestea ar trebui, în mod normal, să fie resorturile decizionale în ceea ce priveşte votul conştient. Vrei stat de drept? Justiţie? Liberalism economic? Proeuropenism şi proamericanism? Atunci identifici candidatul  aşezat  pe această orbită şi-i dai susţinerea. Toate aceste valori susţinute de un politician creează o asociere benefică între respectivul şi susţinătorii săi. De aici şi aberaţia de a crea un stigmat fals, cum a fost cazul băsismului, risipită recent şi de filozoful Gabriel Liiceanu: "Dacă a fi băsist înseamnă a împărtăşi acele valori... statul de drept, economia de piaţă, în tot ce merge pe liniile unui liberalism deschis, atunci sunt foarte mândru să fiu numit aşa. Cred sus şi tare că a fost cel mai puternic, pozitiv puternic, preşedinte după '89." La polul opus sunt forţele politice care adună o masă amorfă ce preferă  inerţia şi băltirea într-un nihilism steril. Nu vin nici măcar cu o alternativă, doar că se opun la tot ceea ce înseamnă modernizarea acestei ţări. Sunt mândri  că sunt  români  şi  îi  înţelegem  având  în vedere  că  pădurile sunt  ale  lor. Totuşi, acţiunile justiţiei  nu vor fi suficiente pentru reformarea clasei politice, e nevoie şi de mobilizarea civică la urne, în dauna votanţilor captivi  care compromit  şansa propriilor copii şi a clasei active, pentru a trăi într-o ţară măcar cu-n orizont de progres. De asta ar trebui să iasă la vot cei care-şi  doresc  un anumit  tip de societate şi de viaţă, nelăsând ca votul orb să-şi poată arăta consecinţele sale devastatoare.