Avem ca popor, la ora actuală, cea mai proastă imagine pe care am avut-o vreodată. Iar acest lucru are consecinţe asupra noastră, inclusiv asupra veniturilor noastre, via investiţie prin simpatie şi încredere sau ocolire prin antipatie, neîncredere, dar şi asupra viitorului copiilor noştri. De aceea, problema este una cât se poate de serioasă.

Imaginea unui popor este un rezultat complex a ceea ce este el cu adevărat, dar care, de cele mai multe ori, este un adevăr ecranat de către ce spun, cu interes, ori ba, alţii despre el şi a ceea ce rezultă din comparaţia lui cu alte popoare. Toate acestea ţinând seama că nicio părere nu este niciodată complet neutră, nedezinteresată. Sunt un elev conştiincios al drumurilor lumii. Ce mi-au arătat ele doar zilele acestea? Ajunşi pe aeroportul Heathrow din Londra, alergăm să prindem cursa de Washington. La terminal suntem anunţaţi că avionul întârzie cam două ore. Lumea, vorbesc despre cei care căutau aceeaşi cursă, priveşte tabloul electronic ca şi cum ar fi privit la muşcatele înflorite şi pleacă liniştită la plimbare. Dacă s-ar fi întâmplat întârzierea pe Otopeni, începea serenada: "Aşa-i românul, doar la români...". Nu sunt un liniştit din fire, dar mă conformez şi mă duc la un bufet să-mi iau o bere. Mi se dă berea desfăcută, fără a mi se oferi un pahar. În spatele chelnerilor se vedea o stivă de pahare aranjate. Cer un pahar. Chelnerul îl ia, îl spală cu mâna, îl mai clăteşte de două ori şi mi-l dă. Mă uit la el şi nu-mi vine să cred cât de murdar şi cu pete de grăsimi poate fi. Refuz să beau din pahar şi-mi beau berea ca în orice autogară rurală, direct din sticlă. Ei, dacă s-ar fi întâmplat acest lucru într-un aeroport românesc, nu în Otopeni, ci undeva în provincie, toată lumea ar fi sărit: "murdarii... românii... nespălaţii...". Eram într-unul dintre cele mai mari aeroporturi ale lumii, iar englezii în vârstă care au fost serviţi după mine s-au aşezat liniştiţi la masă, văzându-şi de taifas. Ajung la Washington, capitala politică a lumii. E drept că era miezul nopţii, dar la ghişeul vamal era un funcţionar pentru o coadă de circa 300 de persoane, iar opt ghişee, goale. Funcţionarii erau prezenţi şi se foiau plictisiţi dintr-o parte în alta. Abia după vreo 20 de minute au binevoit să se aşeze la ghişee şi să-şi facă treaba. Ce comentarii aţi fi auzit la noi? Între casa Eisenhower şi memorialul Washington este un gazon, există o alee de pietriş. Din respect pentru natură, americanii nu au betonat-o, asfaltat-o etc., ci au pus pietriş, iar marginile aleii erau neregulate. În plus, fiind o mică pantă, apa îşi făcuse loc de scurgere, spălând puţin pietrişul. O colegă din grup, "cu pretenţii"... telectuale, face stupefianta remarcă: "Aleea asta nu trebuia să apară aşa. Pe aici au trecut românii. Numai ei puteau face asta!". Am citat exact cuvintele... telectualei.
Ce vreau să spun cu acestea? Că prima sursă a imaginii noastre în lume este tâmpenia cu care ne autoflagelăm, ne ponegrim, ne scuipăm, fără a fi atenţi cât de negru e dracu' în raport cu mă-sa.
Să ne uităm în jurul nostru. La bulgari reţelele mafiote din care fac parte şi oficiali (nu ţigani din Craiova) se împuşcă în stradă. Ei, şi? Nicio presă de nicăieri nu urlă, nu-şi smulge părul... nu face spume la gură... Păi, dacă la noi... "primul loc în lume... singurii din univers". La ruşi, dacă mişcă cineva, dacă un ziarist e prea bun de gură, e dus la cimitir cu gloanţe în cap şi flori pe piept. Ce presă locală, ce presă internaţională? Nu vă e bine? Doriţi cumva ceva? Să ne uităm la unguri. Răguşim de când blestemăm şi cântăm de rău sistemul sanitar românesc, care lasă enorm de dorit şi dorim să-l vedem odată pus la punct. Ziare, televizoare, radiouri... lume... dă-i şi spurcă doctorii, care "doar românii, doar noi...", "... în statul acesta, unde nimic nu merge..." etc. Păi, la vecini este dezastru. Mă abţin de la comentarii din respect pentru durerea colegilor maghiari, dar dacă la noi lucrurile ar fi atât de falimentare s-ar scrie şi în Australia, preluând totul din presa română.