Emil Boc le povestea pedeliştilor că, la negocierile pentru noul Guvern, Mircea Geoană a venit în fruntea unei delegaţii de şase pesedişti, în loc de patru, aşa cum conveniseră iniţial. "Ştiţi, la noi în partid sunt şase aripi", s-ar fi justificat Geoană. Că n-a fost o glumă a demonstrat-o încăpăţânarea ulterioară a pesediştilor de a rămâne doar patru la negocieri.

În consecinţă, pedeliştii şi-au mai chemat doi colegi, ca să fie egali ca reprezentare la împărţirea portofoliilor ministeriale. Vasăzică, şase-şase... Ce-a ieşit de aici?
Un guvern mai eterogen nici pe vremea Convenţiei Democratice nu s-a mai vazut. Cabinetul Boc e reprezentantiv pentru întreaga viaţă politică postdecembristă. O treime din el a făcut parte şi din executivul condus de Adrian Năstase în perioada 2000-2004: Gabriel Oprea, Ilie Sârbu, Ecaterina Andronescu, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu şi Dan Nica. Acel guvern fusese ameninţat, la precedentele alegeri, cu ţepele din Piaţa Victoriei de către nimeni altul decât decât naşul de astăzi al echipei Boc... Garnitura pedistă din primul cabinet Tăriceanu este şi ea bine reprezentantă prin Radu Berceanu, Vasile Blaga, Gheorghe Pogea şi Adriean Videanu. Berceanu, de altfel, a mai făcut parte şi din guvernele Ciorbea şi Radu Vasile. Mai lipsea Stolo, ca să facă joncţiunea cu zorii tranziţiei. Pe scurt, cum ar zice de la Cotroceni un clasic în viaţă, e evidentă înnoirea clasei politice atât de propovăduită în ultimii ani. Pentru a fura ochii, au fost împinse în faţă codanele favorite ale lui Băsescu: Elena Udrea (34 de ani) şi Monica Iacob-Ridzi (31 de ani) au primit câte un minister, iar Roberta Alma Anastase devine, la 32 de ani, al treilea om în stat, căpătând în dar preşedinţia Camerei Deputaţilor. Toader Paleologu - 35 de ani - la Cultură, Victor Ponta - 36 de ani - ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, şi Mihai Selegean, cotat cu şanse mari la Justiţie, întregesc lista junilor din subordinea lui Boc, cel mai tânăr premier postdecembrist, la cei 42 de ani ai săi.
O intervenţie pertinentă, vizându-l direct pe Selegean, a avut preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, reproşându-i lipsa de notorietate şi de autoritate: "La 32 de ani, e totuşi cam prea devreme... S-au mai făcut experimente din astea şi cu Chiuariu şi cu alţii. Să mergem cu un om cu mai multă greutate". În jurul postului de la Justiţie s-a făcut, de la Macovei încoace, atâta vâlvă încât era, într-adevăr, de aşteptat ca şansele cele mai mari să le aibă un profesionist cu experienţă. La presiunea PSD, se pare că va fi căutată, în cele din urmă, o nouă variantă.
Trăgând linie şi socotind, nu poţi să nu scuturi din cap de două ori ca să te dezmeticeşti în faţa unui asemenea amalgam, exprimând toate aripile ce se cereau reprezentate din cele două partide: importatorul Ferrari pentru România grijind de sănătatea naţiei, oameni cu experienţă ca Vasile Blaga şi Cristian Diaconescu, alături de damele de pică ale preşedintelui, baroni locali şi valeţi ai altor baroni locali, Ecaterina Andronescu, poreclită Abramburica, de "societatea civilă", lângă favoritul aceleiaşi soţietăţi ţivile, vlăstarul Paleologului - cu toţii şi-au găsit loc într-o mixtură fără culoare politică, fără ideologie şi fără alt program decât pragmatismul în vreme de criză.
Dacă nu era criza, oare ce s-ar fi invocat pentru mariajul acesta incestuos între PD-L şi PSD, cei doi fraţi plecaţi din trupul FSN cu o sfadă provizoriu îngropată? Iar pragmatismul acesta atât de ţipat cui va folosi: nu cumva doar lor, după obiceiul locului?