La un alt nivel de complexitate, desigur, popoarele sunt între ele precum indivizii între ei. Adică, stau pe nivele diferite în funcţie de ceea ce au moştenit, ceea ce au învăţat şi mai ales prin ceea ce au făcut. Într-un cuvânt, locul popoarelor, ca şi locul indivizilor, se legitimează prin merite.

În cazul popoarelor meritele care le legitimează sunt contribuţia filosofico-ştiinţifică la patrimoniul universal, contribuţia spirituală şi artistică la acelaşi patrimoniu şi faptele istorice care au influenţat evoluţia istorică a lumii, fie ea şi zonală. Contribuţia filosofico-ştiinţifică se găseşte în biblioteci, este notorie şi vorbeşte de la sine pentru cei care înţeleg şi care de obicei sunt formatori de opinie. Faptele istorice, cele mari, se impun de la sine, cu cât sunt mai mici şi mai periferice cu atâta suferă distorsiuni datorită intereselor geopolitice. Rămâne contribuţia spirituală şi artistică. Această contribuţie a popoarelor este azi inventată şi protejată instituţional în cea ce se cheamă Patrimoniu Universal, în cadrul căruia există Patrimoniul Universal Intangibil. La acest capitol noi figurăm cu ritualicul dans Căluşarii, din 2008, cu Doina, din 2009 şi cu Ceramica de Horezu, din 2012. Comparativ, Ungaria figurează cu broderii populare, Bulgaria - cu două picturi murale antice, prebulgare, Cehia - cu 4 creaţii specifice, Polonia - cu nici una etc...Toate reprezintă producţii spirituale de o specificitate absolută, adică o contribuţie creativă reală la patrimoniul omenirii. Noi, cu cele trei prezenţe, stăm onorabil, dar suntem insuficient reprezentaţi. Astfel, colindele româneşti, mai ales colindele transilvane, sunt creaţii spirituale de o totală specificitate muzicală şi rituală, negăsite în această formă, diversitate şi bogăţie la nici un popor. Ascultând ansamblul Icoane a lui Ioan Bocşa, cel mai rafinat şi mai rasat ansamblu folcloric nu doar din România, realizezi că, de fapt, colinda românească este un univers de sensibilitate de sine stătător, de o mare profunzime. Colinda românească, aşa cum este ea prezentată de ansamblul Icoane, este nu doar o bogăţie spirituală a poporului român, dar a întregii omeniri, deoarece oferă ceva cu totul aparte în peisajul muzical şi ritualic al lumii. Deci ea ar trebui să figureze în Patrimoniul Universal Intangibil. Dar cine să o facă? Avem un întreg Minister al Culturii, avem consilii, comiţii, asociaţii etc. culturale la toate nivelele administrative, mii de activişti...Cine să aibă iniţiativa? Ioan Bocşa, Clujul, care găzduieşte ansamblul, Ministerul Culturii, care are şi sarcina exportului de cultură românească, şi sarcina promovării lui în lume? Toţi la un loc? Ar folosi tuturor înscrierea colinzii româneşti în acest patrimoniu, inclusiv supravieţuirii ei. Ca popor am mai avea un argument de legitimitate între popoare, am sălta cu un nivel. Am dovedi încă o dată că suntem (şi am fost) creatori de cultură, de spiritualitate. Faptul că această colindă este folclorică, un produs ţărănesc, este un argument cu mult mai consistent, dovedeşte că în fibra acestui popor există un uriaş potenţial creativ, artistic şi spiritual, care încă nu s-a împlinit în sfera cultă a creaţiei. Dovedeşte că nu suntem cea ce multă lume crede despre noi, din cauza actualului val de ţigani emigranţi, promovaţi tendenţios, spre confundare, cu denominala de romi şi români. Crearea condiţiilor de prezenţă în decembrie viitor la Bruxeles, în faţa reprezentanţilor Europei, la Paris, dar nu oriunde, ci gen Opera, la Londra etc... ar impune lumii ceva din realitatea şi calitatea spirituală a acestui popor, care a început să fie confundat cu ţiganii şi politicienii. În ciuda oricărei gălăgii, nu ne reprezintă nici unii, nici alţii. Iar şirul argumentelor de legitimare universală între popoare nu ar trebui să se oprească la căluş, doină, ceramică şi colinzi. Mai avem şi alte valori universale intangibile, absolut specifice.