N-o să vă mai plictisesc şi eu acuma cu lucruri care s-au mai spus. Însă merită să luăm în dezbatere câteva nuanţe privind ideologii şi persoane care în aria politicii (arta compromisului) s-au îndepărtat atât de mult de ceea ce ar putea să însemne conceptul de artă (sinonim parţial cu măiestrie, virtuozitate), încât din toată activitatea lor au rămas doar compromisurile, situaţii nefireşti care nu doar că i-au descalificat pe cei în cauză în faţa opiniei publice, dar au ajuns, în cele din urmă, să-i determine pe cei în faţa cărora vor veni să ceară voturi să se uite de două ori la ceas pentru a-i verifica dacă nu mint şi atunci când dau "Bună ziua!", chiar dacă soarele este în creştetul capului.
Multe patimi s-au mai născut în ultimii patru ani în legătură cu terenul atribuit de către Consiliul Local în folosinţa Bisericii "Sfânta Treime" şi jinduit de europarlamentarul uninominal unic ("Flacără a Revoluţiei", semnatar - la Braşov, în primii ani de preoţie - al unei compuneri numite "Angajament" -, după cum el însuşi o recunoscuse într-un interviu acordat revoluţionarilor timişoreni, care poate fi şi acum lecturat de pe internet) şi discipolii acestuia (tineri şi mai puţin tineri) din nu ştiu câte comitate. Au fost procese în instanţă (mai mult de formă, pentru că, oricum, instanţa n-avea cum să revoce hotărârea prin care terenul era atribuit Bisericii Ortodoxe), au fost şi distrugeri de bunuri (tăierea gardurilor) săvârşite de un "inviolabil" sub ochii... camerelor de luat vederi şi ai subunităţii de intervenţie rapidă a poliţiei. Ce ne-a rămas în minte mai ales este stăruinţa fostei administraţii a oraşului în a se implica în chestiunile interne ale unui cult, în dorinţa de a nu supăra o minoritate etnică, pentru care, la vremea aceea, se lupta mai mult decât pentru "orădeni" (despre care cu multă emfază au tot spus în ultima vreme că sunt, citez: "singurul grup de interese pe care îl reprezintă"). În primele zile ale anului în curs, pe Corso s-a produs întâmplător o "întâlnire de gradul zero" între un reputat avocat stabilit în SUA şi doi demnitari (un primar şi un posibil city manager). Cei trei foşti colegi au purtat o discuţie amabilă şi protocolară, dar destul de zgomotoasă în mijlocul drumului. Demnitarii veneau de la Episcopie, unde nu fuseseră să se împărtăşească, ci cu alte treburi. Nu peste mult timp presa avea să desluşească, şi pentru cei care trecuseră întâmplător în acea zi de ianuarie pe lângă "grupul vesel de pe Corso", dar şi pentru toţi bihorenii, ce făcuseră la sediul de pe Roman Ciorogariu cei doi principali responsabili ai zilei pe linie de patrimoniu imobiliar al oraşului.

Cert este că, înainte de alegeri, terenul atribuit legal Bisericii "Sfânta Treime" a fost dăruit liceului de pe lângă Eparhia Reformată. Cu toate acestea, acei generoşi vremelnici administratori publici "... n-au învins!" (precum zicea Eugen Jebeleanu, referindu-se la cartaginezul Hanibal), căci cei în folosul cărora făcuseră compromisul au ştiut la momentul potrivit să le întoarcă spatele, în chip de "dreaptă recunoştinţă" cuvenită celor care au şarpe în loc de coloană vertebrală.