Fostul ministru al Educaţiei a luat, acum câteva săptămâni, nota 10 la marxism prin acea aberantă propunere ca salariile profesorilor şi învăţătorilor să fie hotărâte de părerea copiilor chiulangii şi a părinţilor de odrasle Bulă. Nici Ceauşescu nu s-a gândit să exagereze într-un mod atât de patologic principiile marxismului, adică imixtiunea "boborului" în decizii în care are competenţă zero. El chiar nu dorea să falimenteze societatea, din contră, şi deci se abţinea de la a înlătura total profesionalismul din calea unor rezultate care pot hotărî viitorul social. Ministrul nostru, însă, a dat cu bâta în balega moale...

Necazul este şi că aceia care ar trebui să creeze reguli juridice care să încurajeze moralitatea şi profesionalismul, legiuitori, sunt incapabili să înţeleagă lucrurile dincolo de bombeul pantofului, să înţeleagă cât de cât consecinţele regulei, nu regula în sine. Sunt simpli demagogi, "political correctness". Dacă au văzut o prostie pe undeva, cad în genunchi: "Ei, da! Asta da!" şi dă-i cu democraţia prost înţeleasă de bieţii papagali. Să dăm un exemplu.
La ora actuală, în învăţământul universitar românesc şefii de catedră se aleg prin votul membrilor catedrei dintre profesori şi conferenţiari. În condiţiile morale ale democraţiei româneşti, actuala valoare profesională nu este nici măcar rareori un argument suprem. Cu cât profesorul este mai sever, pretinde activitate ştiinţifică şi didactică performantă, cu atât este mai puţin agreat.
Dat fiind că în anii anteriori şi posteriori anului 1989 în multe catedre s-au acumulat reţele familiale şi de prietenii, nu cel care poate garanta calitatea actului didactic ajunge şef de catedră, ci o altă persoană, de exemplu conferenţiarul. În ordine academică, pentru a fi profesor, trebuie să demonstrezi documentat că eşti superior conferenţiarului. Competenţele şi adevărul ştiinţific nu sunt lucrări electorale. Un Einstein nu a fost ales de adunarea papagalilor. Un Newton nu a fost ales de nimeni. Numai o adunătură de imbecili îşi poate închipui că va vota un eventual nou Einstein. Deci valoarea didactică şi ştiinţifică nu poate face, decât ca eroare şi demagogie political correctness, obiectul unui proces electoral. Doar dacă vrem să distrugem învăţământul relativizând şi nivelând egalitar valorile, o practică pur comunistă mai departe. Acolo unde sunt doi profesori este posibil ca unul să fie conducător de doctorat. Conducătorul de doctorat, pentru a ajunge aici, trebuie ca academic să demonstreze documentat că ştiinţific este superior profesorului care nu conduce doctorat. Pentru promovarea calităţii actului didactic şi ştiinţific, pentru viitorul învăţământului românesc, pentru evitarea abdicării de la exigenţă este esenţială înţelegerea acestor lucruri şi corectarea erorii "electorale"! Altfel, pentru a ajunge şefi de catedră, toţi profesorii vor dori să ajungă "băieţi buni" coborând nepermis ştacheta sau vor ajunge şefi de catedră doar cei care s-au înconjurat de neamuri ori au abilităţi sociale de promovare de tip electoral în dauna celor care ţin ştacheta ştiinţifică şi didactică sus, dar nu sunt mafioţi şi nu au abilităţi electorale. În plus, această regulă electorală duce la scindarea catedrelor şi a disciplinelor în minipartide care iniţial se luptă, se sapă unele pe altele, apoi se calomniază, iar în final se urăsc, ură care apoi se perpetuează indefinit. Are această fărâmiţare, scufundare în lupte intestine şi ură darul de a creşte coeziunea unei echipe, de a favoriza performanţele? Etc. etc. Doar cine vrea să distrugă ceva crapă acel ceva în cioburi, care, din cauza urii, nu vor mai putea fi lipite, iar cârpelile sunt cârpeli. O proastă şi ambiguă definire a rolurilor academice, care anulează principiul obţinerii acestor roluri. Corectarea erorii ar consta într-un simplu supliment al normelor de aplicare a legi prin care apelul la alegeri s-ar face doar acolo unde există minim doi oameni de acelaşi nivel academic (2-n academicieni, 2-n profesori conducători de doctorat, 2-n profesori neconducători de doctorat, 2-n conferenţiari).

Dar gândirea de tip comunist şi mafiot este prea amprentată în minţile oamenilor. De aceea, nimeni dintre decidenţii ministeriali nu vrea să corecteze eroarea, iar învăţământul universitar românesc evoluează calitativ spre faliment. În actualele condiţii, aşa cum a demonstrat-o prin evoluţia "academică" de până acum, regele Cioabă, cu banii lui, ar putea ajunge oricând şef de catedră şi-atunci să vezi învăţământ universitar românesc! (va urma)